Revistă de cultură, anul IX, nr. 4/2011 - arcade - XHost.ro

şi mai ales războiul. Pentru
că această nouă modalitate
<strong>de</strong> luptă implică sentimente
pozitive, se confirmă principiul
psihanalistului Sandor
Ferenczi: „Fără simpatie nu
există vin<strong>de</strong>care”; aceasta este
puntea între procesul creator şi
procesul analitic şi terapeutic.
Un alt motiv literar extrem <strong>de</strong>
frecvent în lirica lui Labiş este
apa, care apare în mai multe
ipostaze: cea propriu-zisă, sub
forma ploii şi a lacrimilor. În
poezia Începutul ne surprin<strong>de</strong>
metafora „vâna <strong>de</strong> apă”, menită
să-i confere acestui element
o forţă palpabilă, aproape
agresivă. În antiteză cu această
percepţie se remarcă imaginea
diafană din Mihail Sadoveanu:
„izvoarele, sub pânze <strong>de</strong> gheaţă,
<strong>de</strong>licate”, sub care se ascun<strong>de</strong>
totuşi conotaţia stagnării, a lipsei
căldurii sufleteşti, a absenţei
sentimentului insufleţitor şi
creator. În Rapsodia pădurii ne
izbeşte din nou energia vitală
materializată în imaginea
acustică şi dinamică, totodată:
„ Casca<strong>de</strong> vuitoare port în mine”,
pentru ca, după câteva pagini,
motivul apei să reapară în
ipostaza unui pârâu: „Pârâul
un<strong>de</strong> vinete-şi frământă/ Sub
scoarţa dantelată migălos/ Şi-n
ca<strong>de</strong>nţări neregulate-i cântă/
Acestui dans sălbatic şi duios/ (...)
Îşi tremură pe nevăzute strune/ Cu
gâlgâit bulbucii suferinzi,/ Şi-n
copci <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>-a apelor oglinzi,/
Sub alba sărutare-a sorei lune.”
Fundalul mişcării acvatice este,
din nou, dansul, justificând
interpretarea simbolică a apei
drept „centru <strong>de</strong> regenerescenţă”
(3) Fiind vorba <strong>de</strong> apa din satul
natal, ar putea semnifica tendinţa
inconştientă <strong>de</strong> a-şi reafirma
obârşia, <strong>de</strong> a o revalorize întrun
imens rezervor <strong>de</strong> potenţial,
trăgând <strong>de</strong> acolo forţe noi” (3).
Apa este consi<strong>de</strong>rată şi malefică,
atunci când îi pe<strong>de</strong>pseşte pe
ticăloşi. Este cazul imaginii din
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Moartea căprioarei: „ Ameţitoare
apă, ce-ntunecat te clatini!”, din
care transpare sentimentul <strong>de</strong>
culpabilitate al eroului liric copil
ce tocmai <strong>de</strong>venise complice
la crimă. În ipostaza ploii, apa
este personificată şi corelată
din nou cu motivul dansului:
„Ploaia dansat-a”; „glia se gâdilă-n
dans sub călcâie” (După secetă).
Observăm că, <strong>de</strong>şi a selectat
cuvinte din fondul comun al
limbii, el a ştiut să le asocieze
inedit, aproape arghezian în
măsura în care ne face să ne
gândim la estetica urâtului,
punându-le în asemenea relaţii
încât să primească o nouă
expresivitate.
În ceea ce priveşte frecvenţa
motivului dansului, se ştie că
acesta simbolizează celebrarea
i<strong>de</strong>ntificării cu eternitatea;
dar, mai important <strong>de</strong>cât atât,
<strong>de</strong>vine o formă <strong>de</strong> comunicare,
reprezentând un „un limbaj
dincolo <strong>de</strong> cuvând”(3), dovadă
dansul nupţial al păsărilor şi
cele primordiale, consi<strong>de</strong>rate
sacre. Chiar şi în viaţa profană,
dansurile populare sau savante,
fie acestea izbucnite spontan
din centrul fiinţei sau rezultat
al unei pregătiri prealabile,
realizate individual sau colectiv,
toate aceste forme constituie
modalităţi <strong>de</strong> eliberare
spirituală prin extazul obţinut.
Plânsul poate fi i<strong>de</strong>ntificat şi
drept un factor <strong>de</strong> comparaţie,
aşa cum îl găsim în poezia
Zurgălăul: „Parcă plângea încet
metalul, moale”, creând efecte
sonore unice. În Prietenul
Glad, plânsul capătă accente
dramatice: „li se zbuciumă
pieptul sub bundă; Mi s-a zvârcolit
inima-n piept/ Ca o jivină străină
ce muşcă”. În poezia Morarul,
plânsul se asociază cu un alt
motiv frecvent în lirica lui Labiş
- cântecul: „Are un glas răguşit
şi cântat/ În scrâşnet <strong>de</strong> piatră
şi plânset <strong>de</strong> un<strong>de</strong>,/ Morarul şi
el cânte, plânge aproape/ Un rai
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
pitoresc ori aproape-un prăpăd”.
Dacă <strong>de</strong> fiecare dată cântecul este
o sinecdocă a creaţiei literare,
plânsetul este o <strong>de</strong>fulare a unei
suferinţe în<strong>de</strong>lung reprimate,
o altă metodă inconştient
psihanalitică <strong>de</strong> eliberare. Este
ca şi cum, ca în cazul poeţilor
mo<strong>de</strong>rnişti, cuvântul ar fi
căpătat autonomie, iar litera –
viaţă, „direcţionând ne-spusul,
figurabilul, imaginabilul sau
negânditul, tăcerea din cuvânt”
(6)
Acest <strong>de</strong>mers a avut la bază
o selecţie a câtorva exemple
sugestive pentru interpretarea
psihanalică prin care lirica lui
Nicolae Labiş să fie receptată
în esenţă, semnificaţiile
imaginarului poetic să fie
îmbogăţit. De altfel, psihanaliza
aplicată pe operele literare
aduce un plus <strong>de</strong> cunoaştere, o
<strong>de</strong>schi<strong>de</strong>re spre aprofundarea
şi mai adâncă a sufletului şi a
intelectului respectivului artist,
a spiritului uman în general.
BIBLIOGRAFIE
1. Călinescu, G.: „Nicolae Laşib”,
Contempor<strong>anul</strong>, <strong>nr</strong>.47, 28 noiembrie 1958;
2. Chasseguet-Smirgel, Janine: „
Psihanaliza artei şi a creativităţii”,
Editura Trei, Bucureşti, 2002;
3. Chevalier, Jean; Gheerbrant,
Alain: Dicţionar <strong>de</strong> simboluri” (vol I-III),
Ed.ARTEMIS, Bucureşti, 1993;
4. Micu, Dumitru: „Istoria
literaturii române <strong>de</strong> la creaţie populară
la postmo<strong>de</strong>rnism”,
Ed.SAECULUM I.O., Bucureşti, 2000;
5. Labiş, Nicolae: „Poezii”,
Ed.CARTEA ROMÂNEASCĂ, Bucureşti,
1984;
6. Luca, Daniela: „Poezia are o
valoare <strong>de</strong> vin<strong>de</strong>care”,
în revista Psychologies ianuariefebruarie
2010;
7. Simion, Eugen: „Scriitori
români <strong>de</strong> azi”, vol III,
Ed DAVID – LITERA, Bucureşti/
Chişinău, 1998;
8. Rotaru, Ion: „O istorie a
literaturii române”, vol III,
Ed.MINERVA, Bucureşti, 1987.
ARCADE
55