Revistă de cultură, anul IX, nr. 4/2011 - arcade - XHost.ro

care am putea distinge atomul
la scara perceptibilităţii, iar
galaxia am putea să o cuprin<strong>de</strong>m
într-o fotografie <strong>de</strong> album. Orice
asemenea funcţie operând
cu valori numerice poate fi
reprezentată bidimensional,
tridimensional, sau chiar în 4
dimensiuni (a patra dimensiune
fiind timpul), încât găsim
perceptibilitate dincolo <strong>de</strong>
limitele înţelegerii obişnuite.
O asemenea reprezentare
bidimensională poate avea
forma unei creste calme, adică o
funcţie ce prezintă creştere sau
<strong>de</strong>screştere, uşoare, precum,
în alte situaţii, poate apărea
cu o creştere sau <strong>de</strong>screştere,
vertiginoase.
Grupurile fac parte din
structurile algebrice – parte a
matematicii superioare, care
<strong>de</strong>scriu tendinţa existenţialităţii
<strong>de</strong> a opera în similaritate,
coerent şi complinitoriu.
“Din ceas, <strong>de</strong>dus adâncul
acestei calme creste,/ Intrată
prin oglinda în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste/
În grupurile apei, un joc secund,
mai pur.”
Nadirul este punctul în
opoziţie al zenitului. Aceasta îl
indică cel mai <strong>de</strong> jos punct al
perspectivei, aşa cum zenitul
este cel mai <strong>de</strong> sus. Este o noţiune
din domeniul astronomiei
adiacent matematicii. În acest
punct se produce fermentaţia
sau germinaţia imaginativului,
resort pentru manifestarea
plenară: “Nadir latent!”
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Însumarea este aspectul
cantitativ pe care matematica
o reflectă în oglinda
abstractizării. Geometric, o
suprafaţă bidimensională cu
frontieră neregulată poate fi
aproximată <strong>de</strong> o multitudine <strong>de</strong>
suprafeţe mai mici, cu frontiere
regulate, construite pentru a
da o reprezentare ajustată a
suprafeţei mari şi astfel încât aria
suprafeţei mari să fie reflectată
<strong>de</strong> însumarea ariilor suprafeţelor
mai mici, accesibile din pricina
regularizării. În momentul în
care suprafaţa se divizează
către o infinitate <strong>de</strong> suprafeţe
<strong>de</strong> acest gen, ajustarea se
transformă în fi<strong>de</strong>lizare până la
i<strong>de</strong>ntificare. Astfel obiectul greu
i<strong>de</strong>ntificabil este asumat prin
corelarea cu un conglomerat <strong>de</strong>
obiecte i<strong>de</strong>ntificate. Este numai
un exemplu în care însumarea
explică un proces regenerativ
existenţial. Abordarea
matematică este întot<strong>de</strong>auna un
reflector al principiului.
Deasemenea, orice funcţie
ce întruneşte un minim <strong>de</strong>
proprietăţi astfel încât să reflecte
fi<strong>de</strong>l nişte realităţi, se poate
<strong>de</strong>scompune într-o sumă <strong>de</strong>
funcţii astfel că dispunând <strong>de</strong> o
infinitate teoretică <strong>de</strong> termeni,
funcţia să se i<strong>de</strong>ntifice însumării
infinite. Este reproducerea
unui întreg complex procesual
ce-şi parcurge infinitatea
gesturilor compozite. Picătura
aflată la în<strong>de</strong>mâna oricui,
naşte prin însumare, oce<strong>anul</strong>
incomprehensibil: „...însumarea/
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
De harfe răsfirate ce-n zbor invers
le pierzi”.
Poate cea mai frumoasă
imagine matematică, este
reprezentată prin cuvântul
cântec legat <strong>de</strong> harfe însumate.
Un sunet este o însumare <strong>de</strong>
vibraţii „harfe” care se i<strong>de</strong>ntifică
în un<strong>de</strong>. Există o întreagă teorie
matematică asupra coar<strong>de</strong>i
vibrante propagatoare <strong>de</strong> un<strong>de</strong>.
Unda se manifestă în spirală
aşa cum o fac valurile mării
şi <strong>de</strong>scriu în propagarea lor o
traiectorie sinusoidală. Cântecul
este simfonia abstractă a un<strong>de</strong>lor
şi <strong>de</strong>scrie însăşi existenţialitatea,
pentru că mişcarea universală
este sub formă <strong>de</strong> spirală.
„Poetul ridică însumarea/ De
harfe răsfirate ce-n zbor invers le
pierzi/ Şi cântec istoveşte: ascuns,
cum numai marea/ Meduzele când
plimbă, sub clopotele verzi”.
Clopotul este tot o
caracteristică matematică. Pe
<strong>de</strong> o parte este furnizatorul <strong>de</strong>
un<strong>de</strong> prin vibraţia sunetului
<strong>de</strong>scompusă prin traiectoria
sinusoidală în infinitate <strong>de</strong>
clopote geometrice, iar pe
<strong>de</strong> alta, indică normalitatea
fenomenologică, prin funcţia
<strong>de</strong> <strong>de</strong>nsitate indicată <strong>de</strong>
matematici<strong>anul</strong> Gauss şi care
are formă <strong>de</strong> clopot. Să fie
„ver<strong>de</strong>” simbolul continuităţii
existenţiale nealterate? Sau
culoarea unui alt univers
paralel (universul marin),
reflectată într-un spaţiu virtual
al „realităţilor” din care... şi noi
facem parte?
ARCADE
57