Revistă de cultură, anul IX, nr. 4/2011 - arcade - XHost.ro

Cuprinzând necuprinsul
► Octavian Tudor Popescu
Poetul Ion Barbu
este dublat <strong>de</strong>
m a t e m a t i c i a n u l
Dan Barbilian, aşa cum,
matematici<strong>anul</strong> Dan Barbilian
primeşte consensul poetului Ion
Barbu. Cele două posturi sunt
complementare şi întregesc
universul i<strong>de</strong>atic – spaţiul
suprem al manifestării umane.
Spiritul găseşte rezonanţă în
i<strong>de</strong>e şlefuind-o şi îmbogăţind-o.
Poetul are privilegiul viziunii
ample, situat un<strong>de</strong>va pe creasta
unui munte i<strong>de</strong>atic ce are în
perspectivă, pe <strong>de</strong> o parte,
revărsarea poetică şi pe <strong>de</strong> altă
parte, tărâmul abstractizării
raţionale. Cele două lumi diferite
îşi găsesc resorturi comune
în existenţialitate şi admit
oglinda ca reper al timpului şi
al spaţiului, ce poate da contur
înţelegerii aceleiaşi existenţe
din două unghiuri diferite
<strong>de</strong> percepţie. Contopindule
intrăm într-o realitate
văzută multidimensional,
care revelează în interior şi
ermetizează în exterior. Astfel,
manifestarea poetică sau
matematică, se sustrage privirii
pasagere, dar <strong>de</strong>vine miracol
pentru împătimitul spiritului.
Poezia “Din ceas, <strong>de</strong>dus...”
abundă în simboluri şi concepte
matematice apelate direct sau
voalat şi <strong>de</strong>scoperite printr-un
limbaj atipic, aşa cum parvin
forme <strong>de</strong> dincolo <strong>de</strong> coerenţa
imanentului, percepute precar
cu instrumente nea<strong>de</strong>cvate
“Din ceas, <strong>de</strong>dus...”
încriptărilor transcen<strong>de</strong>ntale.
Ceas, <strong>de</strong>dus, creste, calme,
oglindă, grupuri, nadir, însumare,
invers, cântec, clopote – toate fac
parte din recuzita matematică.
Poetul le utilizează nu neapărat
într-un mod coerent raţionalclasic,
ci lasă să se <strong>de</strong>sprindă
arome care să îmbălsămeze şi să
fixeze repere, <strong>de</strong>opotrivă.
Ceasul este reprezentantul
timpului. Timpul este
însoţitorul perpetuu fără <strong>de</strong>
care nimic nu poate manifesta.
Împietrirea timpului reflectă
secţiuni în spirala existenţială.
Matematica a alocat ca măsură
a existenţialităţii, vectorul
aleator cu componente
variabile aleatoare, <strong>de</strong>scriind
în moduri mai mult sau mai
puţin complexe, realităţi
fenomenologice. O asemenea
existenţialitate este supusă
şi observabilă în curgerea
56 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
timpului, încât la intervale
regulate se pot lua instantanee,
iar valorile obţinute se înşiruie
cronologic şi se obţine o serie
<strong>de</strong> timp. Valorile acesteia,
convertite în numere pot fi
reprezentate geometric sub
formă <strong>de</strong> traiectorii imaginând
văi, coame, creste, puncte bizare
ieşite din normalitate, aşa cum
sunt în teritoriul non abstract,
gropile abisale sau vârfuri <strong>de</strong>
munte, însingurate în azurul
pur al cerului.
În fapt, toate aceste lucruri
au ca centru noţiunea <strong>de</strong>
funcţie. Aceasta acţionează
în similaritate cu oglinda,
manifestând aceleaşi principii.
O funcţie face legătura între
o realitate şi alta, creând-o pe
cea <strong>de</strong>a doua în <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă
<strong>de</strong> prima, şi imaginând-o ca
reflexie legică a acesteia. Aşadar,
orice obiect din prima realitate,
realitatea reper, realitatea
obiectivă, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă, are o
imagine reflectată în oglinda
ce se numeşte funcţie. Dacă
legitatea funcţiei dă verdictul ca
imaginea să se <strong>de</strong>formeze întrun
anumit mod, atunci fiecare
obiect va fi oglindit <strong>de</strong>format.
Astfel obţinem o realitate
virtuală <strong>de</strong>formată în acelaş
mod, aş cum s-ar <strong>de</strong>forma <strong>de</strong>
pildă, dacă am avea o oglindă ce
ar reflecta o imagine micşorată
la jumătate faţă <strong>de</strong> obiectul
oglindit. Am obţine o lume
virtuală redusă la jumătate.
Astfel funcţia ne creează în
oglindă, aspecte virtuale
spectaculare încât, să ne pună la
dispoziţie un univers paralel, în