Revistă de cultură, anul IX, nr. 4/2011 - arcade - XHost.ro

Mediocritatea – o boală incurabilă?
► Elena Perţ
Între două scandaluri
televizate, manele şi
“rocknete”, navigatul
pe Internet şi bătaia în plină
stradă, furturi <strong>de</strong> maşini şi
înscenări patetice, viaţa noastră
din ce în ce mai sordidă, mai
limitată, mai fără sare şi piper,
se chirceşte într-un ungher şi
aşteaptă zile mai bune.
Nu mai speră totuşi nimeni
că vor veni acele zile. Şi-au
pierdut speranţa. Şi-au pierdut
încre<strong>de</strong>rea în justiţie care şi-aşa
era oarbă, în Poliţie care ‘e cu
noi” sau împotriva noastră, tot
una, cum tot una e dacă furi din
avutul statului, sau <strong>de</strong>valizezi
o bancă, pentru că oricum nu
păţeşti nimic, fiindcă s-a fost zis,
nu prezintă pericol social.
Ne pricepem la toate, ştim tot,
politică, fotbal , muzică. Ne dăm
cu părerea <strong>de</strong>spre tot ce mişcă.
Doar că nu realizăm nimic care
să ne scoată din…mediocritate.
Spoim totul. Facem lucrurile
doar aşa <strong>de</strong> ochii lumii, <strong>de</strong>
suprafaţă sau cum ar spune
cronicarul “pe dinafară pom
înflorit şi pe dinăuntru lac
împuţit”. Ne bălăcim în această
cloacă infectă a ve<strong>de</strong>telor <strong>de</strong>
carton, preocupate doar <strong>de</strong>
<strong>de</strong>colteuri adânci din care se
revarsă kilograme întregi <strong>de</strong>
silicoane, care din păcate nu
ţin loc şi <strong>de</strong> creier şi <strong>de</strong> la care
ar trebui să învăţăm cum să
facem bani fără muncă, cum
să ne cocoţăm tocmai sus, în
vârful pirami<strong>de</strong>i sociale prin
“pile”, nepotism, încrengături
<strong>de</strong> rube<strong>de</strong>nii şi alte încuscreli
tribale, ne bălăcim în mocirla
celor care ridică la rang <strong>de</strong> cinste
www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro
Motto: “Râurile mici sunt transparente pentru că nu sunt adânci”.
(Francois <strong>de</strong> La Rochefoucauld)
vorbăria goală, furtişagurile şi
minciuna.
Ziarele, revistele şi ecr<strong>anul</strong>
televizorului sunt umplute
<strong>de</strong> nişte aşa zise ve<strong>de</strong>te, nişte
“piţipoance” care au reuşit să
piţiponcărească bunul simţ,
a<strong>de</strong>vărul, valorile umane, ălea
care mai erau. Depiţiponcăreala
este o treabă grea, este o luptă
mai dihai <strong>de</strong>cât aceea cu morile
<strong>de</strong> vânt. Şi nu are nimeni nici cea
mai vagă idée cum am putea să
mai ţinem piept acestei avalanşe
<strong>de</strong> kitch şi non-valoare, fiindcă
din ce în ce mai mult acestea se
i<strong>de</strong>ntifică cu valoarea, ajungând
să se confun<strong>de</strong>.
Mediocritatea este o boală
care se întin<strong>de</strong> ca o pecingine,
care acaparează din ce în ce mai
mult teren în vieţile noastre,
<strong>de</strong>venind mod <strong>de</strong> existenţă
bazată pe facil, pe cultivarea
compromisului, a lucrurilor
mărunte, fără relevanţă, în care
<strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong>
singurul atuu este tupeul.
Oameni mediocri dau lecţii <strong>de</strong>
morală şi <strong>de</strong> bun simţ, diriguiesc
<strong>de</strong>stine, având convingerea <strong>de</strong>
nezdruncinat că ştiu totul, că
ştiu ce e bine pentru ei şi mai
ales pentru alţii, cred că au
valoare .
Ne-am obişnuit cu
mediocritatea, acest loc călduţ
în care fiecare dintre noi se
poate ascun<strong>de</strong> sub umbrela
protectoare a lui “e bine aşa”,
“se putea şi mai rău”, “e bine
să stăm fiecare în banca lui”, să
nu <strong>de</strong>ranjăm prea tare ordinea
prestabilită. Te obişnuieşti până
la urmă cu această stare.
Asta nu înseamnă că nu
suntem vinovaţi cu toţii <strong>de</strong>
această lîncedă bălăcire în
<strong>de</strong>rizoriu şi ridicol. Cu siguranţă
suntem vinovaţi şi timpul nu ne
va ierta, căci timpul nu mai are
răbdare.
ARCADE
5