Revistă de cultură, anul IX, nr. 4/2011 - arcade - XHost.ro

More documents

Recommendations

Info

EXEGEZE ► Dezvăluiri psihanalitice în lirica lui Nicolae Labiş ► Cătălina Gheorghe Lectura poeziei îi poate prilejui cititorului – inocent sau specializat în exegeză – experienţe <strong>de</strong> cunoaştere multiple, <strong>de</strong> la cea gratuită, având drept aspiraţie exclusiv plăcerea estetică, la aprofundarea hermeneutică. O interpretare inedită a <strong>de</strong>venit pentru o categorie din ce în ce mai numeroasă <strong>de</strong> receptori cea <strong>de</strong> factură psihanalitică. Spre exemplu, psihologul Daniela Luca susţine că „poezia este un fel <strong>de</strong> terapie, este expresia unor afecte aflate in inconştient. (…) Cred că există o legătură între valoarea ta autentică aşa, ca om, şi valoarea unei scriituri, în sensul unei conştientizări, al asumării unei i<strong>de</strong>ntităţi, dar şi al unui proces creator în care exişti, te transformi, te prezinţi celuilalt, exprimând mai mult <strong>de</strong>cât îţi poţi închipui, fiindcă el, cititorul, te primeşte în propria sa lume, cu propriile sale valori.” Mi-am propus să explic recurenţa anumitor teme şi motive literare, să <strong>de</strong>sluşesc o constelaţie simbolică pentru a revela unele raporturi directe dintre anumite aspecte patogene sau patologice prezente în structura <strong>de</strong> conţinut a operei lui Nicolae Labiş. Preocuparea mea este alimentată <strong>de</strong> convingerea că „opera artistică nu eva<strong>de</strong>ază într-o transcen<strong>de</strong>nţă străină autorului, ci rămâne legată ombilical <strong>de</strong> <strong>de</strong>stinul acestuia, 52 ARCADE <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong> Motto: „Un poem frumos ne face să iertăm o durere foarte veche.” (Gaston Bachelard) unic pattern, chiar dacă supra<strong>de</strong>terminat, din unghiul căruia o putem înţelege, interpreta şi explica.” (Janine Chasseguet-Smirgel). Astfel, o călătorie culturală <strong>de</strong>-a lungul volumelor sale „Primele iubiri” şi „Lupta cu inerţia” anunţă fixarea afectivă a poetului pe câteva teme literare cum ar fi: copilăria, războiul, pădurea. În general, aceste componente tematice sunt asociate, făcând să planeze asupra universului mirific al copilăriei o tentă cenuşie care distorsionează natura firească a „vârstei <strong>de</strong> aur”, care ar trebui să fie bucuria <strong>de</strong> a trăi, jocul: „N-au mai ritmat-o străvechile noastre poeme,/ / Toate durerile lumii le-am strâns prea curând/ În perlele plânsului, firave, prinse <strong>de</strong> gene.” (Manifest). Se remarcă plasticitatea cu care este reprezentată suferinţa – <strong>de</strong>venită la rândul ei, un laitmotiv în universul poetic al acestui artist, dacă mai numim doar câteva titluri precum Moartea căprioarei, Zurgălăul, Prietenul Glad, Morarul – prin alăturări oximoronice („Copilăria mi-a fost otrăvită <strong>de</strong> ei,/ A căpătat linii asprenainte <strong>de</strong> vreme,/ N-au legănat-o prea mult codrii <strong>de</strong>şi şi merei”) şi personificarea acestei perioa<strong>de</strong> <strong>de</strong> la începuturi: „Ea s-a-nălţat, speriată, din aripi bătând,/ Ţipând şi fugind din aprinsele mele poiene”. Maturitatea artistică a creatorului transpare din expresivitatea cu a<strong>de</strong>vărat sinestezică – consecinţă, poate, a filiaţiilor periodice pe care le-a stabilit cu poeţii mo<strong>de</strong>rnişti – cu ajutorul căreia a reprezentat estetic starea sufletească negativă; cuvinte din câmpul semantic al spaimei se împletesc într-un imaginar poetic unic: „speriată, din aripi bătând, ţipând şi fugind”. Dacă simbolistica apreciază revenirea aproape obsesivă în opera unui poet la copilărie ca <strong>de</strong>zvăluind „întoarcerea la starea anterioară că<strong>de</strong>rii în greşeală, starea e<strong>de</strong>nică, simbolizată în diverse tradiţii prin întoarcerea la starea embrionară <strong>de</strong> care copilăria este apropiată” , ceea ce implică simplitatea naturală şi spontaneitatea (3), iar învăţăturile evanghelice şi unii mistici creştini asociază i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> copilărie cu inocenţa, în schimb în psihanaliză abordarea predilectă a unei astfel <strong>de</strong> teme
evelează nevoia artistului <strong>de</strong> revanşă interioară. Psihanalista pariziană Janine Chasseguet- Smirgel folosea conceptul <strong>de</strong> „reparaţie” ca să explice impulsul creaţiei pe anumite teme: copilul cunoaşte distincţia dintre Bun şi Rău, informaţie pe care o interiorizează şi o aplică drept etalon pentru fiecare experienţă trăită. Iar atunci când experienţele trăite neagă acest etalon valoric, inconştientul acumulează <strong>de</strong>rută şi frustrare din neputinţa <strong>de</strong> a fi refuzat sau corectat la momentul parcurgerii lor, aceste incongruenţe. De aici se naşte nevoia <strong>de</strong> a aborda astfel <strong>de</strong> componente tematice: „Dar copilul nu repară exclusiv obiectul, ci, făcând aceasta, se repară şi pe sine, se reconstruieşte. Adultul creator repetă acelaşi scenariu, punând la lucru aceleaşi mecanisme sufleteşti arhaice.” (2) Un alt exemplu este poemul <strong>de</strong>finitoriu pentru Labiş – „Moartea căprioarei”, care transfigurează estetic o vânătoare <strong>de</strong>venită, în loc <strong>de</strong> aventură juvenilă şi lecţie <strong>de</strong> putere şi pricepere, o tragedie petrecută în sufletul unui copil care asistă la prăbuşirea unei lumi i<strong>de</strong>ale, unor valori morale şi umane din consi<strong>de</strong>rente pragmatice. În acest sens, Cezar Ivănescu consi<strong>de</strong>ra că este vorba <strong>de</strong> asumarea <strong>de</strong> către copil a uci<strong>de</strong>rii propriului totem, a <strong>de</strong>sfiinţării obiectului adoraţiei în scopul supravieţuirii dar şi din nevoia ontologică a fiinţei <strong>de</strong> a urca pe o altă treaptă a civilizaţiei. Deşi interferând cu tema copilăriei, pădurea se individualizează drept componentă a liricii lui Labiş, creând <strong>de</strong>seori acel straniu sentiment numit déjà vue, fără să-l putem învinui totuşi <strong>de</strong> stereotipie sau <strong>de</strong> locuri comune; iar referirile – îndreptăţite – ale lui Eugen www.arca<strong>de</strong>.xhost.ro Simion la greutatea pe care a avut-o influenţa lui Eminescu drept mo<strong>de</strong>l liric al poetului din secolul XX sunt totuşi nuanţate, criticul surprinzând momentul <strong>de</strong>taşării lui Labiş <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>le anterioare şi dobândirii unei individualităţi. Chiar titlul unui poem-gigant – Rapsodia pădurii – clarifică legătura organică a poetului cu acest element terestru. Pădurea este asociată cu sora eului liric dar şi ca o sursă <strong>de</strong> inefabile valori: „comorile fibroase ... dintr-al pădurii lut” (Frământare intimă). În încheierea acestui poem, se lansează chiar în<strong>de</strong>mnul i<strong>de</strong>ntificării întregii umanităţi cu aceasta: „Fii codru, dacă poţi, cu zeci <strong>de</strong> glasuri”. Echivalarea pădurii cu i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> securitate, chiar dacă este preluată în stare germinativă din lirica eminesciană, este interiorizată <strong>de</strong> Labiş răspunzând unei nevoi individuale <strong>de</strong> protecţie. Experienţa traumatizantă a războiului şi absenţa tatălui în perioada când acesta se găsea la vârsta pubertăţii justifică nevoia inconştientă <strong>de</strong> siguranţă. În civilizaţia celtică şi în cea japoneză, pădurea constituia un a<strong>de</strong>vărat sanctuar. „În China, un munte împădurit ascun<strong>de</strong> aproape întot<strong>de</strong>auna un templu. Pădurea consittuie cu a<strong>de</strong>vărat acoperomântul capilar al unui munte, reprezintă puterea acestuia îngăduindu-i să aducă ploaia” (3). Această semnificaţie se regăseşte într-a<strong>de</strong>văr şi la poetul secolului XX, în secvenţa a doua a poemului Primele iubiri: „Mi-am tăiat în suflet temple,/ Chip cioplit s-aşez în ele,/ Cerbii mei au să-l contemple/ Adunaţi sub ploi <strong>de</strong> stele.” Este a<strong>de</strong>vărat că, atât în simbolistica hispano-americană cât şi în lirica lui Labiş, pădurea poate fi <strong>de</strong>voratoare, malefică: „brazii mă zgârie, răi şi uscaţi”, iar foşnetul este „veştejit”; plantele din incinta pădurii amintesc <strong>de</strong> <strong>Revistă</strong> <strong>de</strong> <strong>cultură</strong>, <strong>anul</strong> <strong>IX</strong>, <strong>nr</strong>. 4/<strong>2011</strong> mitul escatologic, cum ar fi în cazul comparaţiei: „ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii”; iar moartea căprioarei este pusă sub semnul unei porunci a codrului: „frumoasă jertfă a pădurii mele!”. Pentru psihanalistul mo<strong>de</strong>rn, pădurea simbolizează universul inconştient, datorită întunecimii şi a rădăcinilor sale adânci. Spaimele iscate <strong>de</strong> pădure pot fi asociate cu panica pricinuită <strong>de</strong> frica în faţa revelaţiilor inconştientului, după cum afirma Jung. Astfel, în acelaşi poem, eroul liric în ipostaza copilului se miră: „Şi codrul, ce adânc!”. Alături <strong>de</strong> astfel <strong>de</strong> efecte vizuale, se mai fac remarcate imagini acustice bazate pe o personificare a pădurii: „într-o pădure care şoptea înăbuşit”; „pădurea vuia ameţitoare” (Mihail Sadoveanu). Evocarea estetică a războiului <strong>de</strong>zvăluie un Labiş mai dur, aproape intransigent, fie creând efecte auditive – „Când a trecut războiul clănţănind” sau cumulând vizualul cu tactilul: „Din guri <strong>de</strong> tun şi gheare <strong>de</strong> şenile”(Descrierea chipurilor), îndreptăţind observaţia lui Ion Rotaru legată <strong>de</strong> exprimarea frustă a poetului: „Mărturisirea clară, precisă, directă, fără ocolişuri ambigue, <strong>de</strong>rularea uimitor <strong>de</strong> firească a propoziţiilor, cu menţinerea fluxului liric exact la limita cerută <strong>de</strong> melodia cuvintelor, ritmarea frazei în ca<strong>de</strong>nţele dictate <strong>de</strong> emoţia poetică şi <strong>de</strong> fibrele cele mai durabile ale limbii sunt fără pereche”, aşa cum se poate remarca nu numai în Descrierea chipurilor, dar şi în Constelaţia noastră şi Troia strâmbă: „Cu tentacule moluşte/ Rod muncit <strong>de</strong> alţii cere/ Să înghită şi să muşte,/ Ruginitele lăcate,/ Porţile îţi sunt surpate -/ Lupţi cu spasme disperate/ În paragini <strong>de</strong> cetate.”. Observăm că lupta este reconstituită mult mai ARCADE 53
Page 1 and 2: Cuprinsul www.arcade</stron
Page 3 and 4: www.arcade.xhost.r
Page 5 and 6: Mediocritatea - o boală incurabil
Page 7 and 8: de adâncă apreci
Page 13 and 14: ► Elena Perţ Sunt mulţi. Foarte
Page 15 and 16: trupul. 15, 30 Lovitura biciului fa
Page 19 and 20: credincioşi, dar şi pelerini, ven
Page 21 and 22: a fost Î.P.S. †LAURENŢIU STREZA
Page 23 and 24: ceea ce era, Dumnezeu ade</
Page 25 and 26: omul pe sine, şi aşa să mănânc
Page 31 and 32: Intervenţia profesorului doctor <s
Page 35 and 36: Întâlnire de suf
Page 37 and 38: Prezentarea cărţii „Cronici lit
Page 39 and 40: mângâie disperarea. E greu când
Page 41 and 42: creaţia autorului respectiv, face
Page 43 and 44: supravieţuire în conul umbrei: ap
Page 45 and 46: parfumul muzicii stelare ar vrea s
Page 47 and 48: societăţi de bin
Page 49 and 50: în vecinătatea locurilor natale a
Page 51: www.arcade.xhost.r
Page 55 and 56: şi mai ales războiul. Pentru că
Page 57 and 58: care am putea distinge atomul la sc
Page 59 and 60: Cred că punctul dificil e limba î
Page 63 and 64: „Inovaţii” în limba română
Page 65 and 66: Colind de gând Mi
Page 69 and 70: zahăr invertit, tanin, acid citric
Page 71 and 72: PROVERBE ŞI ZICERI POPULARE ROMÂN

Revistă de cultură, anul IX, nr. 4/2011 - arcade - XHost.ro

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?