cuprins - Pro Didactica

Mariana IANACHEVICI
competitor, Universitatea de Stat din Moldova
Odată cu destrămarea sistemului mondial bipolar,
omenirea traversează o perioadă marcată de globalizarea
modelului societăţii deschise şi libere, care facilitează
contactul dintre diferite culturi. Interferenţa acestora
a generat uneori fenomene periculoase precum crima
organizată, fundamentalismul religios, terorismul etc. Se
pare că sărăcia creează doar cadrul favorabil recrutării
celor ce formează „armatele luptătoare” sub diverse
drapele identitare, acestea nesesizînd că au devenit nişte
arme banale în mîinile unor oameni, care uneori nici nu
sînt reprezentanţi ai culturii/identităţii pentru care se
presupune că pledează. Astfel, stereotipurile existente
faţă de anumite grupuri etnice se înteţesc şi favorizează
din ce în ce mai des un comportament discriminatoriu
şi intolerant. Cei care sînt ţinta prejudecăţilor şi a
discriminării într-o societate anume se vor confrunta
cu obstacole în integrarea pe piaţa muncii, vor avea
diÞ cultăţi în obţinerea beneÞ ciilor publice etc., aceste
momente făcîndu-i vulnerabili din punct de vedere
economic, incluzîndu-i în categoria grupurilor „de risc”
generate de sărăcie.
Multiculturalitatea ne impune schimbarea comportamentului,
acceptarea diversităţii, coabitarea şi favorizarea
procesului de integrare a culturilor, toate acestea
însă urmează a Þ învăţate atît de exponenţii culturilor
majoritare, cît şi de cei ai culturilor minoritare.
Literatura de specialitate distinge tot mai multe sensuri
ale termenului intercultural în sintagme precum educaţie
interculturală, abordare/perspectivă interculturală,
comunicare interculturală, societate interculturală etc.
Educaţia interculturală este deÞ nită drept un proces
de pregătire a tinerilor pentru a trăi într-o societate
multiculturală ce tinde să devină una interculturală. În
acelaşi timp, educaţia interculturală poate Þ asociată
conceptului de learning to live together, promovat
în anii 90 de UNESCO şi Consiliul Europei, care
presupune învăţarea de a coabita, luînd în considerare
dimensiunile culturale ale relaţiilor sociale, echilibrul
între promovarea identităţilor culturale specifice şi
respectul pentru diversitatea culturală, comunicarea
QUO VADIS?
Perspectiva interculturală
a cauzalităţii abandonului
şcolar
interculturală, depăşirea stereotipurilor şi prejudecăţilor,
combaterea discriminării, marginalizării şi izolării. Pe
acest fundal, educaţia interculturală îşi proÞ lează drept
obiective:
– dobîndirea de cunoştinţe despre cultură în general
şi impactul acestui demers asupra comportamentelor
individuale şi de grup, faţă de propria
cultură şi faţă de alte culturi;
– dezvoltarea deprinderilor de viaţă într-o societate
multiculturală (conştientizarea propriilor
determi nări culturale, stereotipuri şi prejudecăţi,
identiÞ carea acestora la ceilalţi, capacitatea de a
relativiza punctele de vedere, abilităţi comunicaţionale
şi relaţionale);
– formarea respectului pentru diversitatea culturală,
pentru idientitatea culturală proprie şi a celorlalţi,
refuzul discriminării şi intoleranţei;
– stimularea participării şi acţiunii în sensul promovării
principiilor unei societăţi intercul turale,
al combaterii discriminării şi intoleranţei.
Astfel, educaţia interculturală concepe şcoala şi
cadrele didactice drept Þ guri importante în promovarea
conceptului de învăţare de a coabita. Ce se întîmplă
însă cu copiii care rămîn în afara cadrului educaţional
din motive de abandon sau chiar neînscriere la şcoală?
(45 de copii romi din R. Moldova, cu vîrste cuprinse
între 9 şi 15 ani, identiÞ caţi, în perioada 2005-2007, în
diferite situaţii de risc în Federaţia Rusă, sînt analfabeţi
sau au abandonat şcoala la diferite etape.) Cum se vor
integra aceştia în societatea multiculturală? Care sînt
cauzele abandonului sau ale neşcolarizării? Există legături
între abandonul şcolar şi discriminarea de pe poziţii
culturale şi de identitate?
Cauzele abandonului şcolar sînt multiple, acestea
reprezentînd expresia dublei situaţii de inadaptare:
pe de o parte, inadaptarea elevului la activitatea de
învăţare realizată în mediul şcolar şi extraşcolar şi,
pe de altă parte, inadaptarea şcolii la factorii interni
(biologici, psihologici) şi externi (socioeconomici,
socioculturali). În fond, Þ ecare abandon are o istorie
personală şi socială şi este produsul mai multor factori
cauzali aß aţi într-o anumită conÞ guraţie pedagogică,
psihologică şi socială care determină, la rîndul ei,
mai multe consecinţe imediate, dar şi de durată. Cînd
aceştia sînt corelaţi cu identitatea culturală, se pare că
efectul capătă o conotaţie şi mai agravantă (de exemplu,
exponenţii comunităţii rome care din generaţie
9
Didactica Pro..., Nr.2(48) anul 2008