Estimarea costurilor serviciilor municipale în sud-estul Europei - ACoR

14
ESTIMAREA COSTURILOR SERVICIILOR MUNICIPALE ÎN SUD-ESTUL EUROPEI NALAS
Utilizarea paralelă a celor două clasificări
Elementul cheie al metodologiei propuse pentru estimarea costurilor serviciilor municipale se
referă la utilizarea unei clasificări funcționale în plus și mai presus de clasificarea economică.
Clasificarea economică este definită de Ministerul de Finanțe al fiecărei țări. Această clasificare
folosește un sistem specific de coduri numerice pentru veniturile și cheltuielile tuturor entităților
publice (pentru scopul nostru sunt relevante numai codurile de cheltuieli). Clasificarea economică
include întotdeauna și o distincție între cheltuielile recurente și cele de capital (sau investiție) (ca
principiu, metodologiile de estimare a costurilor se referă doar la cheltuielile recurente). În timp ce
codurile specifice sunt diferite de la țară la țară, categoriile principale de clasificare economică
sunt uniforme și includ:
Cheltuielile salariale, inclusiv salariile plătite personalului, contribuțiile sociale (la fondul de
pensii, sănătate și asigurări sociale) și impozitele pe salarii (impozitul pe venitul personal
plătit de angajator în numele angajaților).
Cheltuielile materiale, inclusiv energia (încălzire, electricitate, gaz), materiale și consumabile,
cât și reparații minore.
Serviciile de utilitate, cum ar fi alimentarea cu apă.
Cheltuielile cu serviciile contractate, cum ar fi transportul elevilor (dacă este realizat de
companii contractate), cu formarea personalului didactic (dacă administrația publică locală
sau școala trebuie să plătească pentru aceasta), cu telecomnicațiile (telefon, accesul la
internet) și altele.
Valoarea clasificării economice a metodologiilor de estimare a costurilor constă în oferirea datelor
pentru calcularea atât a cheltuielilor totale pe elev sau pe clasă, cât și a indicatorilor de cost
specifici. Putem menționa următoarele trei exemple de indicatori adiționali:
Cota-parte din bugetele școlilor dedicată salariilor și cheltuielilor materiale;
Costurile salariale și costurile materiale pentru fiecare elev și fiecare clasă;
Costul încălzirii pe metru pătrat pentru clădirea școlii.
Primul exemplu reflectă presiunea financiară specifică fiecărui sistem școlar. În mod normal, pe
timpul unei crize financiare și în țările sărace, cota-parte a salariilor se ridică la 90% sau mai mult,
ceea ce arată aprovizionarea insuficientă cu manuale, materiale didactice și alte materiale. Costul
salarial și nesalarial pe elev și pe clasă sunt importante pentru analiza comparativă între bugetele
diferitelor școli. Costul încălzirii pe metru pătrat depinde parțial de sistemul tehnic utilizat
(încălzire centralizată, pe cărbuni sau pe lemne etc.) și parțial de caracteristicile climatice (de
exemplu durata perioadei de încălzire).
Anumiți indicatori de cost foarte importanți nu pot fi obținuți doar cu ajutorul clasificării economice.
În acest sens, principalul exemplu îl reprezintă salariile profesorilor pe elev și pe clasă. Costurile
salariale pentru profesori pe elev sunt îndeosebi influențate de dimensiunea clasei. Totuși, orice
diferență importantă în cheltuiala cu salariile profesorilor pe clasă trebuie analizată, putându-se
datora unor factori diferiți, precum:
Calificări diferite ale profesorilor (în cazul în care acestea afectează în mod semnificativ
nivelurile salariale);
Număr diferit de ore pe săptămână pentru fiecare clasă (chiar dacă normele curriculare sunt
respectate cu strictețe, unele materii pot fi predate unor clase despărțite în două sau trei
grupe, în timp ce altele se pot organiza în comun cu alte clase);
Alte activități profesorale (ore suplimentare, activități de după-amiază pentru anumiți elevi,
cum ar fi activități sportive sau artistice, etc.)