Coperta Hyperion 10-11-12_2011.cdr - Stiri Botosani

DCristina Scarlat: Domnule Stelian Pleşoiu, în primul
rînd, cum v-aţi defini ca român şi, apoi, ca român în relaţie
cu Mircea Eliade?
Stelian Pleşoiu: Sînt născut în România, din familie
de români modeşti, părinţii mei fiind născuţi la ţară.
Intrînd pentru prima data in apartamentul lui Eliade
din Chicago, mi-am dat seama imediat că este român
şi nu numai !? Vorbea româneşte mult mai bine decît
mine, folosea regionalismele cu o simplitate uimitoare,
acordurile gramaticale erau complexe dar nu şi dificile,
tonul vocii scăzut şi foarte cald. Dădea dovadă de sensibilitate
excesivă cînd aducea vorba de ţărani şi viaţa
lor legată de pămînt. Deşi apartamentul în care locuia
era modest, în sensul că nu era foarte mare ca spaţiu,
nu era mobilat luxos, în schimb era plin cu cărţi aşezate
în rafturi de biblioteci, albume de artă, dicţionare, pagini
din ziare, fotografii de familie, tablouri de Ţuculescu,
Grigorescu, Baba, etc. După un bun timp de şedere
acolo, mi-am dat seama cine erau. Din acel moment atitudinea
mea s-a schimbat total, eu devenind copleşit şi
fără cuvinte în faţa extraordinarei modestii şi simplităţi
a acestor oameni. De altfel, pot să spun cu toată certitudinea
că aceasta m-a marcat pentru restul vieţii. Să fii
în casa lor si să cunoşti personalităţi marcante ale secolului
: funcţionari, politicieni, oameni de ştiinţă, artişti
şi laureaţi ai premiului Nobel, să constaţi o anumită
normalitate a acestora, o linişte interioară, să asişti la
conversaţii banale, etc, toate acestea au contribuit din
plin la formarea identităţii mele de român, la înţelegere,
apreciere şi respect faţă de valorile umane. Relaţia mea
vis-à- vis de Maestru a fost una de suflet, chiar foarte
asemănătoare relaţiei dintre bunic şi nepot.
C.S.: Cum l-aţi cunoscut?
S.P.: La puţină vreme după sosirea mea în oraşul
Chicago, întîmplător, am fost rugat să merg la familia
Eliade, să-i ajut în rezolvarea unor mici probleme de uz
casnic. Odată ajuns acolo, mi-am dat seama de neputinţa
lor în rezolvarea acestora, m-am oferit să-i ajut de
cîte ori era nevoie, după care am constatat că mă chemau
în fiecare zi.
C.S.: Cum v-a marcat existenţa?
S.P.: Desigur că în bine. Fiind într-o ţară nouă, o
ţară unde valoarea şi calităţile umane sînt apreciate prin
unitatea de măsură a banului, şederea mea în casa Eliade
nu mi-a putut fi decît benefică.
C.S.: V-aţi simţit ca un…şcolar în preajma lui, în
casa lui…?
S.P.: Relaţia mea cu familia Eliade a fost mai degrabă
una de suflet, eu luptînd cu acomodarea într-o ţară
străină, ei simţind că duc lipsa familiei, ajutîndu-mă
enorm să depăşesc toate acestea.
C.S.: Ce aţi învăţat de la Maestru?
S.P.: Modestia, cinstea, simplitatea, sînt doar cîteva
din valorile ce mi-au fost impregnate de această familie.
Cititul, adevărul istoric, profunzimea subiectelor, respectul
şi dragostea fată de semeni, etc.
C.S.: În interviul citat ca motto al discuţiei noastre-
titlul pe care Silvia Vrînceanu Nichita l-a formulat, în
urma dialogului cu dvs. este „Soţii Eliade au sfîrşit în mizerie.”
Deşi dureros, puteţi oferi amănunte?
S.P.: Aş dori să fac precizarea că nu Silvia Vrînceanu
a ales titlul articolului. Acesta i-a fost impus de redactorul
ziarului Evenimentul Zilei, dl. Cartianu, căruia
i-am reclamat imediat asta, după apariţia interviului.
Acest Cartianu mi-a dat un răspuns pe măsura pregătirii
dumnealui:„Dle Pleşoiu, şi americanii fac la fel”...?!.
Răspunzînd totuşi în continuare întrebării dumneavoastră,
este adevărat că familia Eliade nu a fost una bogată.
Majoritatea cititorilor, mai ales cei de după 1990,
s-au aşteptat ca Eliade să fi fost cel puţin milionar. Presupunînd
că Eliade a trăit atîţia ani în America, că este
atît de valoros, de cunoscut, de citit, de apreciat,... desigur
că ar fi trebuit să fie şi bogat. Dar nu a fost cazul lui.
Eliade a avut un salariu dat de The University of Chicago,
pe lîngă care mai primea un procent pentru eventualele
publicaţii vîndute de editori, etc. Apartamentul
din Chicago, în care locuia, era proprietatea Universităţii,
el plătind chirie. Eliade s-a pensionat la 74 de ani
cu o pensie fixă, lunară de 2500 de dolari. Partea mizerabilă
din titlul „inteligentului Cartianu” din păcate
nu a fost sesizată în interviurile oferite de mine. Şi anume,
referinţa la atitudinea unor români care au „mişunat”
în jurul marelui savant, în scopuri care mai de care
mai mîrşave, ca de exemplu: obţinere de recomandări
verbale, scrise, mici interese, împrumuturi în bani, promisiuni,
obţinere de posturi etc. Eliade a fost în viaţa
privată o persoană foarte credulă şi naivă. De multe ori
a dat cu împrumut cărţi, bani, recomandări. De foarte
multe ori s-a înşelat, cei în cauză fiind farsori, mincinoşi...etc.
Vezi ex: Dan Jelescou, Gabriela Berger, Saul
Bellow, Pavel Gheorghe (preot) etc.
C.S.: Aţi devenit „un fel de ghid pentru cei care vor
să refacă traseul Eliade la Chicago”. (2) Cum vă simţiţi
în această postură şi care este acest traseu?
S.P.: În ciuda faptului că Eliade este atît de citit, studiat,
blamat, contestat, totuşi foarte puţină lume cunoaşte
unde acesta este înmormântat. Puţini din cei
mulţi spun că acesta s-ar afla înmormîntat în India,
24 HYPERION Dialogurile revistei