Literatura romana si literatura pentru copii.DOC

anume sentiment. însa, dincolo de aceste posibilitati combinatorii, putem vorbi,
sub aspect, tematic, despre "doine de dor si ja!e" ("De ce, Doamne, n-ai lasat/
Sa fie luna hârtie/ Si ceriul cantalarie/ Si soarele-un scriitor/Sa scrie tot ce mi-i
dor "), de dragoste ("Frunza verde plop si tei,/ Acu-i dragostea-n temei/ Ca si
lunca frunze are/Acu-i dragostea mai tare!"), de catanie, de haiducie, despre
soarta si noroc ("Mândra floare-i norocuj Se face-n tot locu/ Si nu-l are tot
omu... "), de înstrainare, despre "cântec" ("Doina, doina, cântic dulce,/Cândte-
audnu m-as mai duce!/Doina, doina, viers cu foc/ Când rasuni, eu stau pe loc!...
"), tara ca în toate aceste creatii lirice sa întâlnim diferentieri de ordin formal,
structural sau functional. Singurul criteriu distinctiv între doine este o tema
centrala, careia i se adauga teme si motive din alte creatii de aceeasi factura.
Realizate cu ajutorul acelorasi mijloace de expresie ce caracterizeaza
poezia lirica folclorica, Strigaturile se diferentiaza de celelalte creatii lirice prin
interpretarea lor într-un context specific, de natura spectaculara: dansul. Versuri
scurte, catrene lirice sau de factura satirica, strigaturile însotesc dansurile
populare, fiind scandate în ritmul acestora sau cântate pe melodia de dans.
Creatii spontane prin excelenta, strigaturile îsi pot extinde sfera interpretativa,
fiind rostite sau cântate si în împrejurari legate de munca în comunitate (la claca,
în sezatori etc).
Cele mai multe strigaturi, având teme erotice, sunt interpretate pentru
amuzament, însa cele satirice pot avea si o functie educativa. Desi asemanatoare,
din punct de
artistic doar
intimitatii.
Poezia
vedere formal, cântecelor lirice strigaturile îsi împlinesc mesajul
în colectivitate, spre deosebire de doine, destinate mai mult
bocetelor, încadrabila, din punct de vedere functional,
ceremonialului de înmormântare, apartine, la nivel formal si semantic, genului
liric, datorita modului, "personal", subiectiv de expunere a durerii în poezie.
Spre deosebire de cântecele rituale de înmormântare (Cântecul zorilor sau
Cântecul bradului ), bocetele sunt interpretate de rudele apropiate ale
defunctului si exprima în mod direct suferinta, durerea în fata mortii unei
persoane dragi. Necunoscând restrictiile formale impuse cântecelor de ritual,
versurile bocetelor sunt adaptate fiecarei situatii în parte, permitând, prin
urmare, liberul acces al subiectivitatii poetice.
Vazute ca o forma de "revarsare libera a durerii", bocetele îndeplinesc, în
primul rând, o functie cathartica. însa purificarea prin suferinta si lacrimi
îndeplineste si o functie ritualica obligatorie: conform credintelor populare omul
nu poate fi înmormântat "nejelit", încalcarea acestei traditii aducând grave
perturbari în existenta comunitatii. Jelirea, respectiv "bocetul" însotitor al
ceremonialului de înmormântare, îndeplineste importanta functie de separare a
"celui plecat" (a "dalbului de pribeag") de comunitatea celor vii si îl ajuta sa se
încadreze în "lumea de dincolo". Fara aceasta obligatorie separare - a
defunctului de rudele ramase în viata si a acelor vii de "cel plecat" - întreaga
comunitate ar putea fi supusa influentei spiritelor malefice.
23