Literatura romana si literatura pentru copii.DOC

scurt, modelul structural-narativ al basmului fantastic poate fi rezumat astfel: o
situatie initiala, de echilibru, un eveniment care deregleaza echilibrul initial,
actiunea reparatorie, realizata, în mod normal, printr-o actiune eroica, refacerea
echilibrului si rasplatirea eroului. Aceasta structura poate polariza un mare
numar de teme si motive, iar inventivitatea povestitorului exploreaza
posibilitatile combinatorii ale registrului tematic. Astfel ia nastere structura de
mozaic a basmului fantastic european unde, în cadrul unei singure variante
povestite, se pot regasi numeroase episoade, teme, motive întâlnite si în alte
basme (Fat-Frumos si fata lui Verde-împarat, Fat-Frumos si fata lui Rosu-
împarat).
Lumea basmului fantastic apartine miraculosului, însa pe acest spatiu, al
aparitiilor si întâmplarilor supranaturale, se grefeaza aspecte de factura realista:
zmeii, împaratii, eroii basmelor vorbesc si se comporta asemeni membrilor
comunitatii în care este povestit basmul.
Intrarea în timpul basmului face posibil si verosimil miraculosul, prin
instituirea unui timp diferit de cel al realitatii cotidiene: formula "A fost o data
ca niciodata..." proiecteaza într-o durata ce aminteste de timpul exceptional al
începuturilor, de timpul mitic. La rândul lor, formulele de încheiere îi readuc pe
ascultatori în timpul "profan", al existentei lor zilnice. Formulele mediane sunt
menite sa asigure continuitatea comunicarii prin verificarea si solicitarea atentiei
ascultatorilor.
Desi proza populara implica mari posibilitati de improvizatie la nivel
stilistic, actiunea povestitorului în acesta directie nu este haotica. în afara
folosirii unor "tipare" narative, povestitul implica si tipare ale limbii vorbite, cu
determinari stilistice locale. Toate acestea duc la receptarea basmului ca
fenomen viu si îi confera verosimilitate în rândurile ascultatorilor adulti ai
comunitatii traditionale. în momentul în care nu mai este perceput drept
verosimil, basmul decade din folclorul adultilor si se adreseaza doar copiilor.
Având drept punct comun cu basmul evolutia în planul miraculosului,
legenda este o naratiune orala cu un caracter explicativ, de cunoastere a lumii.
Asemeni mitului, ea arata modul în care o realitate a luat nastere si instituie un
raport specific între real si miraculos, ceea ce îi confera identitate ca specie. Din
punct de vedere tematic si imagistic, legenda este extrem de eterogena, datorita"
numeroaselor fapte reale la care se raporteaza. Tipologic pot fi distinse, în
cultura traditionala româneasca, patru categorii de legende: etiologice,
mitologice, hagiografice si istorice.
Legendele mitologice au drept subiect fiinte supranaturale, care apar si în
basmele fantastice (balauri, zmei, Muma Padurii etc), însa în legende se încearca
explicarea aparitiei lor prin narativizarea unor vechi credinte populare. Aceeasi
mitologie populara a generat si aparitia legendelor etiologice a caror tematica
vizeaza cercetarea si cunoasterea unor elemente si fenomene ale universului
fizic: cerul si pamântul, cu flora si fauna sa etc.
37