GLANDA TIROIDĂ Rapel anatomic, histologic şi embriologic Glanda ...

În hipertiroide valorile la 24 ore ajung la 60-90% iar în formele cu turn-over crescut
al iodului, precum și în anomaliile de sinteză hormonală sau în cazul unui aport
insuficient de iod, valoarea de la 6 ore a radioiodocaptării I 123 o depăşeşte pe cea
de la 24 ore.
Tireotoxicozele care se asociază cu valori reduse ale RIC se descriu în:
Tiroidita subacută sau postpartum – inflamaţia locală determină
eliberarea crescută de hormoni preformaţi;
Administrarea exogenă de hormoni tiroidieni în exces (iatrogenie);
Folosirea substanţelor de contrast sau a unor medicamente cu conţinut
crescut de Iod (de exemplu Amiodarona).
În cazul în care ţesutul funcţional are altă localizare (tiroidă linguală sau
mediastinală, struma ovari, metastaze funcţionale ale unui carcinom tiroidian), RIC
la nivel cervical anterior va fi de asemenea scăzută.
Defectele de organificare ale iodului pot fi evidenţiate în contextul existenţei
unei guşi prin testul la perclorat. Percloratul de potasiu, KClO4, blochează NIS dar
permite scurgerea de iod neorganificat din celula foliculară. Practic, după
determinarea RIC la 4 ore, se administrează 0,5 g KClO4 şi se determină din nou
RIC o oră mai târziu. O scădere cu 5% faţă de prima valoare semnifică un defect
de organificare a iodului. Un test pozitiv la perclorat apare în defectele congenitale
de organificare (sindromul Pendred care asociază şi hipoacuzie sau surditate) dar
şi în tiroiditele autoimune sau după administrea de antitiroidiene.
Scintigrafia tiroidiană se realizează la 8-24 ore de la administrarea orala a
50 μCi I 131 sau a 200-300 μCi I 123 . Se poate folosi şi Tc m99 , captat de NIS dar
neorganificat şi nereţinut la nivelul tiroidei. Administrarea sa intravenoasă este
urmată de obţinerea cu ajutorul unei gama camere sau a unui scaner rectiliniu a
unei imagini scintigrafice tiroidiene la 30-60 minute. Tireoscintigrama dă informaţii
asupra mărimii şi formei glandei tiroide fiind utilă în special pentru evidenţierea
zonelor autonome din interiorul tiroidei şi diagnosticul diferenţial al hipertiroidiilor.
La scintigrafie un nodul poate fi:
izocaptant (izofuncțional) sau „cald‖; captarea la nivelul nodulului este
egală cu cea din restul tiroidiei.
hipercaptant (hiperfuncțional) sau „fierbinte‖, captarea la nivelul nodulului
este mai mare decât în restul țesutului tiroidian. Acești noduli sunt
dovada unei autonomii tiroidiene ce determină supresia ţesutului tiroidian
adiacent și se asociază cu scăderea valorii TSH. În majoritatea cazurilor
sunt benigni.
nefuncțional (hipocaptant sau necaptant), denumit nodul „rece‖, captarea
la nivelul nodulului este absentă sau mai redusă comparativ cu cea a
țesutului tiroidian adiacent.
Proba WERNER, de supresie cu T3, se poate folosi pentru estimarea
autonomiei ţesutului funcţional. La persoanele sănătoase administrarea timp de 5
zile a 75-100 μg T3 determină o scădere cu 50% a captării iodului la 24 ore faţă de
valoarea bazală. În caz de ţesut autonom, această scădere nu apare. Totodată, în
faza compensată a adenomului toxic tiroidian (scintigrafic: nodul cald) aceste doze
mari de T3 vor suprima TSH-ul și prin această supresie, captarea iodului de către
10