universitatea hyperion bucureşti managementul ... - id-hyperion.ro

MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI 

UNIVERSITATEA HYPERION BUCUREŞTI 

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE 

MANAGEMENTUL PRODUCŢIEI 

MODULUL I 

SUPORT DE CURS ÎN FORMAT ID – 

AUTORI: Prof.univ.dr. Pelinescu Elena 

Lect.univ.drd. Burghelea Cristina 

2011 

1

CUPRINSUL SUPORTULUI DE CURS 


I. INTRODUCERE 4 

II. Unitatea de învăţare nr. 1 – ANALIZA SISTEMELOR DE 

PRODUCŢIE 

II.1. Conceptul de întreprindere în economie 7 

II.2. Proiectarea întreprinderii 10 

II.3. Tipuri de producţie 12 

II.4. Studiu de caz 16 

II.5. Probleme rezolvate 18 

II.6. Tema de control a unităţii de învăţare nr. 1 20 

II.7. Testul de autoevaluare nr. 1 21 

II.8. Bibliografia specifică unităţii de învăţare nr. 1 23 

III. Unitatea de învăţare nr. 2 - ACTIVITATEA DE 

PRODUCŢIE 

III.1. Procesul de producţie 25 

III.2. Organizarea structurală şi procesuală a producţiei în cadrul unei 

întreprinderi 

III.3. Organizarea în spaţiu a producţiei (amplasarea verigilor de 

producţie în cadrul unei întreprinderi) 

III.4. Studiu de caz 44 

III.5. Probleme rezolvate 46 

III.6. Tema de control a unităţii de învăţare nr. 2 49 

III.7. Testul de autoevaluare nr. 2 50 

III.8. Bibliografia specifică unităţii de învăţare nr. 2 52 

6 

24 

30 

39 

2011 

2

IV. Unitatea de învăţare nr. 3 - MANAGEMENTUL 

ORGANIZĂRII PRODUCŢIEI 


IV.1. Organizarea în timp a procesului de producţie (ciclul de 

producţie) 

IV.2. Sisteme de organizare ale întreţinerii şi reparaţiei utilajelor 59 

IV.3. Organizarea producţiei şi gestiunii SDV-urilor 65 

IV.4. Studiu de caz 70 

IV.5. Probleme rezolvate 73 

IV.6. Tema de control a unităţii de învăţare nr. 3 78 

IV.7. Testul de autoevaluare nr. 3 78 

IV.8. Bibliografia specifică unităţii de învăţare nr. 3 80 

V. BIBLIOGRAFIA ÎNTREGULUI SUPORT DE CURS 81 

VI. REZULTATELE TESTELOR DE AUTOEVALUARE 83 

VII. NOTIŢELE CURSANTULUI 84 

54 

55 

Universitatea Hyperion | 2011 

3

I. INTRODUCERE 


Prezentul suport de curs a fost conceput în exclusivitate pentru pregătirea 

studenţilor Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Hyperion. 

În consecinţă s-a avut în vedere programa analitică, conţinutul acesteia, 

dimensionarea în timp a cursului şi cerinţele de pregătire la seminariile corespunzătoare. 

De asemenea s-a ţinut seama de dimensionarea optimă a portofoliului de cunoştinţe pe 

care trebuie să-l însuşească absolvenţii facultăţii. 

Unele capitole şi noţiuni au fost mai dezvoltate în suportul de curs, altele au fost 

tratate mai succint, uneori numai enumerate, în funcţie de importanţa şi necesitatea 

însuşirilor acestor noţiuni – cons<strong>id</strong>erate ca atare de autori. De asemenea s-a ţinut seama şi 

de programele analitice a celorlalte cursuri predate în cadrul facultăţii, eliminându-se pe 

cât posibil noţiunile repetabile. 

Subiectele mai puţin tratate pot fi aprofundate de către studenţi prin studierea 

bibliografiei recomandate şi altor lucrări – din care primele şase le-am cons<strong>id</strong>erat ca fiind 

de bază. 

În bibliografie s-au trecut principalele lucrări de specialitate fără a se mai enumera 

şi autorii menţionaţi în aceste lucrări, autorii recunoscându-i şi pe aceştia ca sursă de 

documentare, reuşindu-se astfel să nu fie mărită inutil lista bibliografică. 

Având în vedere faptul că în planul de învăţământ sunt cuprinse discipline care 

conţin şi noţiuni de <strong>managementul</strong> producţiei, cum sunt: <strong>managementul</strong> investiţiilor, 

<strong>managementul</strong> aprovizionării şi desfacerii, <strong>managementul</strong> financiar - contabil şi 

<strong>managementul</strong> resurselor umane, în prezentul suport de curs s-au dezvoltat în principal 

noţiunile legate de management al producţiei. Totuşi au fost prezentate şi unele noţiuni 

privind <strong>managementul</strong> producţiei legat de celelalte funcţiuni ale întreprinderii, 

urmărindu-se şi în acest fel evitarea suprapunerii cursurilor. 


4


Ţinând seama de aceste precizări, de modul desfăşurării cursului, se poate aprecia 

ca la terminarea desfăşurării acestora, studenţii îşi pot însuşi şi pot deveni buni utilizatori 

a noţiunilor legate de <strong>managementul</strong> producţiei. 

Îţi propun, stimate student, să „Începem cu gândul la final!” 

Iată care sunt obiectivele principale ale acestui curs, concretizate în competenţele 

pe care tu le vei dobândi după parcurgerea şi asimilarea lui: 

• vei fi familiarizat cu activităţi specifice <strong>managementul</strong>ui producţiei; 

• vei fi capabil sa analizezi diversele opţiuni legate de <strong>managementul</strong> producţiei; 

• vei putea interpreta şi relaţiona efectele produse în planul producţiei. 

Cursul are ca obiective prezentarea şi dezbaterea principalelor metode şi 

instrumente de management recomandate pentru organizarea, conducerea şi controlul 

afacerii. 

Cursul de <strong>managementul</strong> producţiei îşi propune să clarifice modul de aplicare a 

funcţiilor <strong>managementul</strong>ui în cadrul întreprinderilor mici şi mijlocii. 

Managementul producţiei are drept scop să menţină operaţionalitatea producţiei în 

limitele parametrilor de calitate, cantitate şi timp impuse de obiectivele fundamentale ale 

producţiei. El constituie o componentă principală a <strong>managementul</strong>ui producţiei 

(întreprinderii) şi se realizează prin elemente de tactic şi strategie, astfel încât atingerea 

obiectivelor să se facă în condiţii optimale de eficienţă economică. 

Managementul producţiei trebuie să asigure calitatea de stabilitate funcţională a 

producţiei în condiţiile variabilităţilor de intrare, a perturbaţiilor de mediu, precum şi a 

dinamicii cerinţelor de piaţă. 

Acesta este motivul pentru care <strong>managementul</strong> producţiei acţionează asupra 

componentelor structurale, variabilelor de intrare ale sistemului, obiectivelor sistemului 

de producţie, precum şi funcţiilor sistemului de producţie. 


5


II.Unitatea de învăţare nr. 1 

ANALIZA SISTEMELOR DE PRODUCŢIE 

Timpul de studiu indiv<strong>id</strong>ual estimat: 4 h 

Competenţele specifice unităţii de învăţare: 

La sfârşitul parcurgerii unităţii de învăţare, studenţii trebuie: 

să poată defini conceptul de întreprindere 

să cunoască trăsăturile de bază ale întreprinderii 

să analizeze întreprinderea din punct e vedere sistemic 

Cuprinsul unităţii de învăţare: 

II.1. Conceptul de întreprindere în economie (pag. 7) 

II.2. Proiectarea întreprinderii (pag. 10) 

II.3. Tipuri de producţie (pag. 12) 

II.4. Studiu de caz (pag. 16) 

II.5. Probleme rezolvate (pag. 18) 

II.6. Tema de control a unităţii de învăţare nr. 1 (pag. 20) 

II.7. Testul de autoevaluare nr. 1 (pag. 21) 

II.5. Bibliografia specifică unităţii de învăţare nr. 1 (pag. 23) 

2011 

6

NOŢIUNI TEORETICE 


II.1. CONCEPTUL DE ÎNTREPRINDERE ÎN ECONOMIE 

Întreprinderea este veriga de bază a economiei, în interiorul ei desfăşurându-se 

activităţi de producţie, prestări servicii etc. conform scopului pentru care a fost creat 

(este o entitate economică şi socială care produce bunuri şi servicii destinate pieţei în 

vederea satisfacerii nevoilor clienţilor şi realizării de profit). 

Principii de funcţionare : 

principiul eficienţei şi rentabilităţii; 

principiul autonomiei funcţionale şi financiare; 

principiul funcţionarii după cerinţele pieţei (a beneficiarilor); 

principiul concurenţei. 

Clasificare. După profilul activităţii întreprinderile pot fi : 

producătoare de bunuri materiale (întreprinderi de producţie) : industriale, 

agricole, de materiale pentru construcţii etc. 

prestatoare de servicii ( comerciale, pentru transporturi, turism, activităţi bancare 

etc.) 


7


Abordare sistemică. Schema de funcţionare a întreprinderii este următoarea: 

Produse ↓↑ Mijloace financiare 

Produse ↓↑ Mijloace financiare 

Fig. 1. Schema de funcţionare a unei întreprinderi 

Trăsăturile de bază ale întreprinderii sunt : 

unitatea economico-productivă sau prestatoare de servicii; 

unitatea organizatorico-administrativă; 

unitatea economico-socială. 

a). Ca unitate tehnico productive întreprinderea se caracterizează prin ev<strong>id</strong>enţierea 

în componenţă a unor verigi care se pot organiza în 3 variante: 

verigi specializate tehnologic (turnătorie, forjă, prelucrări mecanice, montaj etc.); 

verigi organizate pe produs (produs A-bomboane, produs B-ciocolată, produs C- 

prăjituri etc.); 

verigi mixte (combinare celor de mai sus). 

b). Privită ca unitate organizatorico-administrativă întreprinderea poate fi : de 

proprietate publică, proprietate privată cu capital autohton, străin sau mixt, de proprietate 

mixtă ( publică şi privată ), întreprindere bazată pe proprietate asociativă de tip 

cooperatist (de grup) etc. 

Întreprinderea 

Unităţile economice pot fi organizate şi ca regii autonome care privesc domeniile 

strategice (energetice, de armament, exploatări miniere, gaze naturale etc. ). 

În funcţie de răspunderea asociaţiilor întreprinderile pot fi : 

societăţi în nume colectiv; 

Furnizor 

Client 


8

societăţi în comandită simplă; 

societăţi în comandită pe acţiuni; 

societăţi pe acţiuni (S.A.); 

societăţi cu răspundere limitată (S.R.L.). 


c) Drept unitate economico-socială întreprinderea poate fi caracterizată ca fiind : 

organizaţie economică; 

organizaţie cu finalitate economică; 

organizaţie cu autonomie de decizie. 

Grupul de întreprinderi este o structură superioară organizată şi autonomă ce 

uneşte capitalul mai multor întreprinderi controlate strategic de societatea numită mamă. 

După modul în care sunt controlate capitalurile unităţilor componente de către 

societatea mamă se cunosc : 

grupe primare (industriale, comerciale, bancare); 

grupuri complexe (grupuri financiare şi federaţii de grupuri financiare); 

holdinguri (în cadrul acestora societatea mamă deţine gestiune titlurilor 

întreprinderilor componente – le controlează fără a executa activităţi). După 

finalitatea urmărită pot fi holdinguri de participaţie, holdinguri de animaţie şi 

holdinguri de mobilizare a capitalurilor. 

Întreprinderile mici şi mijlocii. Acestea de regulă reprezintă un capitol special în 

activitatea economică a unui stat ( de regulă cele care au până la 9 salariaţi se numesc 

microîntreprinderi, între 10-49 salariaţi întreprinderi mici, între 50-249 întreprinderi 

mijlocii ) 

Aceste unităţi sunt caracterizate prin : 

grad mare de flexibilitate; 

mare capacitate de inovare; 

creatoare rap<strong>id</strong>e de locuri de muncă noi; 

structură organizatorică simplă; 

bună gestiune a resurselor umane; 

control eficient; 

informare rap<strong>id</strong>ă; 


9


bună valorificare a resurselor locale, fapt ce duce la echilibrarea zonelor 

subsisteme : 

geografice ale ţării. 

Privită din punct de vedere sistemic întreprinderea poate fi cons<strong>id</strong>erată ca având 3 

subsistemul fizic ( procese de aprovizionare, producţie, prestări servicii şi procese 

comercializare); 

subsistemul financiar (fluxuri financiare): încasări, plăţi, buget etc. 

subsistemul de gestiune (informare şi decizie). 

Funcţiunile întreprinderii sunt : 

funcţiunea cercetare-dezvoltare; 

funcţiunea de producţie; 

funcţiunea comercială; 

funcţiunea financiar-contabilă; 

funcţiunea de personal. 

II.2. PROIECTAREA ÎNTREPRINDERII 

Pentru proiectarea unei întreprinderi în primul rând se va ţine seama de specificul 

acesteia, dacă este de producţie sau de prestări servicii. 

La întreprinderile de producţie şi chiar la unele de prestări servicii ( reparaţii 

utilaje de ex. ) se va ţine seama de organizarea procesului de producţie (pe principii 

tehnologice, pe produs sau după fluxul de materiale). 

Cerinţele de bază ale planului general proiectat pentru întreprindere sunt : 

organizarea optimă a procesului tehnologic; 

raţionalizarea circulaţiei materialelor şi personalului operativ; 

alimentarea cu energie electrică, termică etc.; 

condiţiile naturale existente şi viitoare; 

cerinţele de ordin arhitectonic-urbanistică; 

cerinţele tehnico-sanitare şi de protecţie contra incendiilor. 


10

Etapele proiectării şi înfiinţări întreprinderii : 

studierea amplasamentului; 

execuţia proiectului de ansamblu; 

elaborarea proiectului de execuţie; 

construirea propriu-zisă. 


Principalele zone de care se ţine seama la proiectarea unei întreprinderi de 

producţie sau servicii sunt : 

zona productivă sau de servicii; 

zone de întreţinere (reparaţii utilaje, sculărie, etc.); 

zona energetică; 

zona depozitelor (de materii prime, materiale, produse finite, etc.) de regulă 

amplasată lângă liniile de transport (cale ferată, auto, navală etc.); 

zona social-administrativă (birouri, cantine, unităţi sanitare, cluburi, protecţie 

socială etc.); 

zona rezervată extinderilor ulterioare (dacă este cazul). 

următoarele : 

Legăturile întreprinderii proiectate cu mediul înconjurător (de regulă) sunt 

încadrarea în zona (structura acesteia); 

existenţa liniilor de cale ferată, auto şi pietonale; 

existenţa altor relaţii de transport; 

existenţa unor terenuri terasate; 

reţeaua de apă-canal; 

reţeaua electrică de înaltă, medie sau joasă tensiune; 

existenţa instalaţiilor speciale (aer comprimat, acetilenă, oxigen etc.) în zona 

urmărită pentru proiectare; 

existenţa spaţiilor verzi, de protecţie, odihnă; 

posibilităţile reale de execuţie în localitatea aleasă; 

posibilităţi de protecţie contra incendiilor. 


11


Fluxul tehnologic urmărit la proiectarea generală poate avea următoarele 

configuraţii: vertical, orizontal, mixt. 

Fig. 2. Fluxul tehnologic urmărit la proiectarea generală a unei întreprinderi 

II.3. TIPURI DE PRODUCŢIE 

Tipul de producţie este determinat de totalitatea factorilor tehnici şi organizatorici care 

definesc starea funcţională a întreprinderii: 

nomenclatura produselor executate sau serviciilor prestate; 

volumul producţiei; 

gradul de specializare al verigilor componente; 

modul de transport intern al obiectelor şi semifabricatelor. 

Se cunosc următoarele tipuri de producţie: 

producţia de masă 

producţia de serie (mare, mijlocie şi mică) 

producţia indiv<strong>id</strong>uală 

Producţia de masă se caracterizează prin: 

nomenclatură foarte redusă a produselor (uneori unicate); 

volumul foarte mare al producţiei; 


12


specializarea executantului (pe locul de muncă) numai pentru o singură operaţie 

tehnologică, pe o perioadă îndelungată; 

stabilitate în timp a volumului, nomenclaturii şi structurii producţiei; 

circulaţia obiectelor între locurile de muncă în mod indiv<strong>id</strong>ual (bucată cu bucată); 

folosirea de procese care combină elemente standardizate; 

sistem de organizare a producţiei foarte rig<strong>id</strong>. 

Unii autori folosesc şi noţiunea de producţie de proces – care nu admite nici un fel 

de flexibilitate – dar aceasta se include în mod normal în producţia de masă. 

unde: 

În tipul de producţie de masă intră: 

producţia automatizată în flux (reperele se execută cu ajutorul mecanismelor, 

muncitorii având numai rolul pornirii, supravegherii şi opririi utilajelor); 

producţia în flux neautomatizată (piesa se transferă între locurile de muncă de 

către muncitori); 

producţia în flux intermitent (operaţiile au durate inegale pe fiecare loc de 

muncă). 

Relaţia ce caracterizează producţia de masă este: 

Q.t > Td 

Q = cantitatea de producţie pentru un sortiment 

t = timpul necesar executării unui singur produs la un loc de muncă 

Td = fondul total de timp disponibil al unui loc de muncă, într-o perioadă dată. 

Producţia de serie – are următoarele caracteristici : 

nomenclatura produselor mai mari (după unele tratate nomenclatura la serie mare 

este de 2-6 produse, la serie mijlocie de 6-10 şi la serie mică de 10-20 de produse; 

la producţia de masă nomenclatura este de un produs iar la producţia indiv<strong>id</strong>uală 

peste 20 de produse); 

volumul de producţie mai mic faţă de producţia de masă; 

gradul de stabilitate în timp a nomenclaturii şi volumului producţiei este relativ 

redus; 


13

unde : 

lipsa unei specializări depline a locurilor de muncă; 

circulaţia produselor între locurile de muncă se face pe loturi; 

sistemul de fabricaţie este mai flexibil decât la producţia de masă. 

Relaţia ce determină producţia de serie este: 

Npo > Nlm 

Npo = numărul de produse – operaţii 


Nlm = numărul locurilor de muncă amplasate în veriga respectivă. 

Producţia indiv<strong>id</strong>uală se caracterizează prin : 

nomenclatura foarte mare a produselor; 

volumul producţiei pe fiecare poziţie excesiv de redus; 

gradul de stabilitate în timp a producţiei foarte redus (sistem flexibil); 

calificarea muncitorilor şi tipul locurilor de muncă universale; 

circulaţia produselor între locurile de muncă se face pe loturi mici; 

gradul de organizare a producţiei este stabilit pentru o perioadă limitată. 

Organizarea producţiei indiv<strong>id</strong>uale în majoritatea cazurilor se poate face prin 

utilizarea metodelor matematice ale drumului critic. 

Relaţiile matematice ce caracterizează producţia indiv<strong>id</strong>uală sunt : 

Q.t < Td şi Npo > Nlm ( specificaţia indicilor este dată mai sus) 

Principiile organizării producţiei sunt : 

principiul proporţionalităţii între verigile componente ale unităţii; 

principiul ritmicităţii(executarea aceleiaşi cantităţi de produse sau servicii într-o 

perioadă dată); 

principiul paralelismului (executarea produselor pe fronturi de lucruri multiple); 

principiul liniei drepte (alegerea celui mai scurt drum de parcurs al 

semifabricatelor în timpul procesului de producţie); 


14


principiul continuităţii (desfăşurarea procesului de producţie fără întrerupere). 

Trăsăturile tipurilor de producţie sunt prezentate în tabelul 1. 

Cunoaşterea tipului de producţie este importantă deoarece el condiţionează 

caracterul şi amploarea pregătirii tehnice, nivelul de specializare, formele şi metodele de 

organizare şi conducere operativă. 

Încadrarea unui proces de producţie într-un anumit tip se face utilizând şi factori 

calitativi: stabilitatea fabricaţiei, omogenitatea producţiei, complexitatea constructivă şi 

tehnologică a produselor, nivelul înzestrării tehnice etc. 

Tabelul nr. 1. 

Caracteristica 

Trăsăturile tipurilor de producţie 

Masa 

- volumul produselor - foarte mare 

- nomenclatorul de produse - foarte mic 

- repetabilitatea producţiei - continuă 

- utilaje folosite - specializate 

Serie 

Indiv<strong>id</strong>ual 

- mare - mic 

- restrâns 

- regulată 

- combinate 

- mare 

- neregulată 

- universale 

- amplasare utilaje - flux - celule - grupe omogene 

- ritmicitate - foarte 

precisă 

- uneori - nedeterminată 

- durata ciclului de producţie - foarte mică - mică - mare 

- încărcarea locurilor de muncă 0,85 - 1 0,04 – 0,08 0,09 

- dispozitive - speciale - modulare - universale 

- pregătirea fabricaţiei - plan operaţii - fişă 

- scule 

tehnologică 

- sumară 

- speciale - speciale - universale 


15

II.4. STUDIU DE CAZ 


Trăsătura tehnico-productive este cea mai des întâlnită în întreprinderi de 

turnătorie, ţesătorii, filaturi. În figura de mai jos este prezentată o întreprindere de 

turnătorie caracterizată prin omogenitatea procesului tehnologic. 

Fig.3. Schema unei întreprinderi de turnătorie caracterizată prin 

omogenitatea procesului tehnologic 

În cadrul celui de-al doilea aspect al unităţii tehnico-productive, al unităţii 

producţiei fabricate, o întreprindere reuneşte subunităţi de producţie specializate în 

realizarea unui număr foarte mic de produse sau componente ale acestora. Pentru aceasta, 

se reunesc procese neomogene în cadrul aceleiaşi subunităţi de producţie. Din punctul de 

vedere al modului cum sunt reunite procesele tehnologice neomogene, pot exista trei 

variante de realizare a producţiei în subunităţile de producţie de baza. 

Prima variantă presupune crearea de subunităţi de producţie pentru realizarea în 

cadrul fiecărei subunităţi de producţie de bază a unei singure operaţii tehnologice pentru 

toate produsele care urmează sa fie prelucrate. Vom exemplifica în figura de mai jos 

acest mod de organizare a proce 

sului tehnologic pentru o întreprindere de ţesătorie. 


16


Fig.4. Schema secţiilor de producţie ale unei întreprinderi de 

ţesătorie organizate pe faze ale procesului tehnologic 

În cea de-a doua variantă sub care poate apare unitatea producţiei fabricate toate 

subunităţile de bază ale întreprinderii conţin toate fazele procesului tehnologic necesare 

realizării unui singur fel de produs. Folosind acelaşi exemplu al întreprinderii de 

ţesătorie, schema secţiilor de producţie în acest caz este prezentată în fig. de mai jos: 

Fig.5. Schema unei întreprinderi de ţesătorie cu procese tehnologice neomogene ale 

cărei subunităţi de producţie sunt specializate în fabricaţia unui singur produs 


17

În schema de mai sus au fost utilizate următoarele simboluri: 

V - operaţia tehnologică de vopsitorie; 

F - operaţia tehnologică de filatură; 

T - operaţia tehnologică de ţesătorie; 

Fin - operaţia tehnologică de finisaj. 

II.5. PROBLEME REZOLVATE 


Fundamentarea suprafeţei secţiei de producţie specializată în 

executarea produsului P 

În cadrul acestei secţii, în faţa atelierului de turnătorie şi prelucrări mecanice, mai 

există şi atelierele de forjă şi de montaj. Suprafaţa atelierului de montaj se determină cu 

ajutorul relaţiei: 

unde: 

Q = cantitatea de produse supuse montajului; 

s = suprafaţa de montaj necesară pentru un produs; 

tm = timpul unitar de montaj al produselor; 

Td = timpul disponibil al atelierului. 

Suprafaţa secţiei de execuţie a produsului P: 


18

unde: 

SAT = suprafaţa atelierului de turnătorie; 

SPM = suprafaţa atelierului de prelucrări mecanice; 

SAF = suprafaţa atelierului de forjă; 

SAM = suprafaţa atelierului de montaj. 


Cantitatea de 85000 produse P se va prelucra în atelierul de forjă, a cărui suprafaţă 

este de 85% din suprafaţa atelierului de turnătorie. Ultima fază a procesului tehnologic, 

montajul, va avea loc în atelierul de montaj, al cărui regim de lucru este cu săptămâna 

neîntreruptă în 2 schimburi a 8 ore. Timpul unitar de montaj este de 1,98 h, iar suprafaţa 

unitară de montaj este de 50 m2. 

Suprafaţa secţiei de producţie „P” va fi: 


19

DE REŢINUT! 


Dezvoltarea producţiei de bunuri materiale a făcut obiectul multor dezbateri 

teoretice, care în principiu, reduc aceasta la procesul de producţie şi valorificare a 

informaţiilor. În prezent, asistăm la revizuirea acestor teorii, recunoscându-se că 

sistemele economice actuale nu vor putea fi în întregime informaţionale sau 

postindustriale. Aşadar, se poate spune că producţia de bunuri materiale va continua, dar 

vor avea loc mutaţii profunde care nu vor mai fi compatibile cu concepţiile şi metodele 

actuale de producţie. În acest context o abordare realistă a problematicii activităţii de 

producere de bunuri materiale impune abordarea din punct de vedere sistemic a întregului 

sistem de producţie. Tratarea sistemică a unei unităţi de producţie presupune 

determinarea interacţiunilor dintre diversele subsisteme şi structuri componente ale 

acesteia. Producţia este activitatea socială în care oamenii cu ajutorul mijloacelor de 

producţie, exploatează şi modifică elemente din natură în vederea realizării de bunuri 

materiale destinate necesităţilor de consum. 

NR. 1 

IV.6. TEMA DE CONTROL A UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 

1. Care sunt trăsăturile de bază ale unei întreprinderi? 

2. Ev<strong>id</strong>enţiaţi legăturile întreprinderii proiectate cu mediul înconjurător. 

3. Care sunt tipurile de producţie? 

4. Descrieţi conceptul de întreprindere. 

5. Analizaţi proiectarea întreprinderii. 

6. Faceţi o paralelă între tipurile de producţie. 


20

IV.7. TEST DE AUTOEVALUARE NR. 1 

1. Trăsăturile de bază ale întreprinderii sunt: 

a. unitatea prestatoare de servicii 

b. unitatea ofertantă de produse 

c. unitatea economico-socială 

d. unitatea organizatorico-administrativă 

e. unitatea de elită 

2. Întreprinderea reprezintă: 

a. veriga conductoare a economiei 

b. veriga de bază a economiei 

c. veriga secundară a economiei 

d. veriga prestatoare de servicii 

e. veriga comercială 

3. În funcţie de răspunderea asociaţiilor întreprinderii pot fi: 

a. SNC 

b. SCS/SCA 

c. SA/SRL 

d. Nici un răspuns corect 

e. a+b+c 



21

4. Etapele proiectării şi înfiinţării întreprinderii: 

a. studierea amplasamentului şi execuţia proiectului de ansamblu 

b. elaborarea proiectului de execuţie 

c. construirea propriu-zisă 

d. a+b 

e. nici un răspuns corect 

5. Relaţia ce caracterizează producţia de masă este: 

a. Q*t>Td 

b. Q/t>Td 

c. Q/t< Td 

d. Q*t< Td 

e. Q*t= Td 

6. Principiile organizării producţiei sunt: 

a. principiul proporţionalităţii şi principiul ritmicităţii 

b. principiul paralelismului şi principiul liniei drepte 

c. principiul continuităţii 

d. a+b 

e. a+b+c 

RĂSPUNSURILE LA TESTUL DE AUTOEVALUARE NR. 1 

1 2 3 4 5 6 

a,c,d b e c a e 



22

NR. 1 


V.8. BILIOGRAFIA SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 

1. Badea F. – Managementul producţiei, Editura ALL, Bucureşti, 2000. 

2. Moldoveanu G. – Managementul operaţional al producţiei, Editura 

Economică, Bucureşti, 1999. 

3. Păunescu, I., Burghelea, C., Managementul producţiei, Editura 

Renaissance, Bucureşti, 2010. 

4. Păunescu, I., Burghelea, C., Management operaţional, Editura 

Renaissance, Bucureşti, 2010. 

5. Stăncioiu I. – Management, Editura Teora, Bucureşti, 1999. 

6. Zorlenţan T. – Managementul organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti, 

1998. 


23


III. Unitatea de învăţare nr. 2 

ACTIVITATEA DE PRODUCŢIE 

Timp de studiu indiv<strong>id</strong>ual estimat: 4h 


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi putea: 

să înţeleagă procesul de producţie 

să analizeze organizarea structurală şi procesuală a producţiei în cadrul unei 

întreprinderi 

să ştie să amplaseze verigile de producţie în cadrul unei întreprinderi 


II.1. Procesul de producţie (pag. 25) 

II.2. Organizarea structurală şi procesuală a producţiei în cadrul unei întreprinderi 

(pag. 30) 

II.3. Organizarea în spaţiu a producţiei (amplasarea verigilor de producţie în cadrul unei 

întreprinderi) (pag. 39) 

II.4. Studiu de caz (pag. 44) 

II.5. Probleme rezolvate (pag. 46) 

II.6. Tema de control nr. 2 (pag. 49) 

II.7. Testul de autoevaluare nr. 2 (pag. 50) 

II.8. Bibliografia specifică a unităţii nr. 2 (pag. 52) 

2011 

24


III.1. PROCESUL DE PRODUCŢIE 


Procesul de producţie este totalitatea acţiunilor conştiente (ale persoanelor) 

efectuate în vederea obţinerii de produse solicitate de beneficiari. În cadrul procesului de 

producţie se îndeplineşte funcţiunea de producţie a întreprinderii. 

Clasificări : 

în funcţie de natura lor procesele de producţie pot fi: 

a). procese de fabricaţie a bunurilor materiale; 

b). procese de executare de lucrări (montaj, reparaţii etc.); 

c). procese de prestări servicii. 

în funcţie de implicarea omului în desfăşurarea proceselor de producţie 

acestea pot fi: 

a). procese de muncă (omul intervine în desfăşurarea lui); 

b). procese naturale (chimice, cu alţi factori naturali etc. fără intervenţia omului în 

desfăşurarea lui). Fig. 3. 

În literatura de specialitate se întâlnesc specificate – de exemplu – următoarele 

tipuri de procese de producţie: 

pe bază de proiect (ex. în construcţii civile); 

pe bază de comandă (în cazul unor utilaje speciale sau în producţia artizanală); 

pe loturi (pentru componente ale autovehiculelor, pentru obiecte electrocasnice 

sau producţia de îmbrăcăminte); 

pe linii de montaj (de ex. pentru motoare); 


25


pe linii de fabricaţie (piese din industria orizontală – organe de maşini – sau 

pregătirea mâncărurilor într-un restaurant); 

procese continue (metalurgie, industria chimică, a hârtiei); 

producţia hibr<strong>id</strong>ă (procese industriale şi procese naturale, ca de ex. fabricarea 

berii). 

Fig. 6. Tipuri de procese de producţie 

Producţia se mai poate clasifica după următoarele criterii: 

economic – producţia manufacturieră şi de servicii; 

grad de specializare– producţia artizanală şi industrială; 

caracterul producţiei – continuă sau discretă; 

strategia utilizată – producţia pe comenzi sau pe stocuri; 

stadii necesare – fabricaţie şi montaj. 


26


Pentru a indiv<strong>id</strong>ualiza elementele distincte ale proceselor de producţie apare ca 

necesară analizarea unor aspecte principale precum evoluţia caracteristicilor produselor 

fabricate, a proceselor utilizate, a materialelor, a informaţiilor, a manoperei, a organizării 

acestor procese. 

Evoluţia produsului: 

descreşte numărul de modele; 

volumul de producţie creşte; 

descreşte personalizarea produsului, crescând concomitent gradul de 

standardizare; 

introducerea produselor noi devine mai puţin frecventă şi mult mai scumpă; 

competitivitatea se bazează, în principal, pe preţ. 

Aspectele cantitative sunt importante mai ales la producţia pe loturi sau flux 

intermitent, iar la fluxul continuu diferenţele calitative devin mai puţin semnificative. 

Evoluţia proceselor: 

procesul productiv devine mai rig<strong>id</strong>; 

fazele procesului sunt corelate mai bine; 

sunt utilizate echipamente specializate; 

creşte volumul de producţie; 

cresc dimensiunile şi complexitatea construcţiilor; 

utilajele sunt utilizate mai intens; 

amplasarea utilajelor se face in linii mai lungi şi articulate; 

ritmul de producţie este determinat de la proiectare; 

capacitatea de producţie este cuantificabilă în unităţi fizice; 

creşterea capacităţii se realizează, în principal, prin salturi mari; 

locurile înguste apar mai puţin frecvente; 

ajustările parţiale devin mai frecvente în timp ce schimbările radicale sunt mai 

scumpe. 


27

Evoluţia materialelor: 

gradul de integrare verticală se măreşte; 

se utilizează materie primă similară pentru produse diverse; 

creşte siguranţa la cantitatea ce trebuie fabricată; 

creşte necesarul de materii prime şi regularitatea livrării; 

valabilitatea contractelor este mai mare; 

creşte puterea contractuală asupra distribuitorilor; 

se reduc stocurile de produse semifabricate; 


se măresc cantităţile de produse finite care se vând prin canale controlate direct. 

Evoluţia informaţiilor: 

la primele procese nu este o procedură organizată pentru un sistem informaţional; 

apar previziuni de vânzare pe termen lung; 

se intensifică integrarea în sistemul informaţional şi cel de producţie; 

programarea operativă apelează la tehnici moderne; 

se gestionează un volum mare de produse finite; 

fluxul informaţional este un<strong>id</strong>irecţional şi, de regulă, descendent (top-down); 

controlul calităţii utilizează standarde formalizate; 

nivelul stocurilor este gestionat urmărind creşterea ciclică a comenzii; 

procesul se adaptează încet la oscilaţiile comenzii. 

Evoluţia <strong>managementul</strong>ui: 

activităţile de conducere devin mai importante; 

creşte importanţa managerilor de înalt nivel; 

secţiile sunt cons<strong>id</strong>erate mai mult centre de cost decât centre de profit; 

managerii se interesează mai mult de activităţi strategice decât de cele operative. 


28


Ponderea managerilor în cadrul forţei de muncă creşte progresiv, ca de exemplu, 

arătată în tabelul de mai jos: 

următoarelor: 

Ponderea managerilor în cadrul forţei de muncă 

Proces Ponderea managerilor 

Artizanal 0,1 

Pe loturi 0,06 

În flux întrerupt 0,07 

În linie 0,11 

Hibr<strong>id</strong> 0,12 

Continuu 0,15 


Organizarea şi analiza procesului de producţie – constă în întocmirea 

graficul general al desfăşurării procesului de producţie; 

graficul detaliat; 

graficul de circulaţie. 

Pentru elaborarea acestor grafice se folosesc următoarele simboluri: 

reprezintă operaţia tehnologică; 

operaţie de control; 

operaţie de transport intern; 

D operaţie de aşteptare (imobilizarea temporară a pieselor în timpul procesului de 

producţie); 


29

operaţie de depozitare. Vezi studiul de caz. 


III.2. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ ŞI PROCESUALĂ A 

PRODUCŢIEI ÎN CADRUL UNEI ÎNTREPRINDERI 

Structura organizatorică a unei întreprinderi are 2 componente: 

a. Structura de management(departamentele şi compartimentele funcţionale); 

b. Structura de producţie (structura de desfăşurare efectivă a procesului de producţie). 

punctul b. 

Cursul de management al producţiei se ocupă, în principal, de structura arătată la 

Structura de producţie cuprinde ansamblul de verigi structurale (utilaje, locuri de 

muncă, secţii, ateliere etc. şi legăturile dintre acestea). 

Veriga este unitatea de producţie ce execută semifabricate sau operaţiuni parţiale 

care intră în componenţa produsului finit (loc de muncă, atelier, secţie, uzină etc). 

Verigile de bază pot fi organizate pe principiul: 

tehnologic – care presupune specializarea secţiilor şi atelierelor pe fluxuri 

tehnologice; 

pe obiect – specializarea secţiilor pe grupe de produse omogene, repere, 

subansamble etc.; 

mixt – combinarea celor două sisteme de mai sus. 

Structura de producţie a întreprinderii respectă configuraţia structurii procesului 

de producţie prezentat în capitolul anterior şi conţine: verigi de bază, verigi de asigurare a 

calităţii, verigi auxiliare, verigi de service, verigi de inovare şi verigi anexe. 


30

întreprinderi: 


Mai jos sunt prezentate două exemple ale componenţei structurii unei 

de tip tehnologic (întreprindere mecanică): secţia de turnătorie -> strungărie -> 

strungărie fină -> găurire -> eboşare -> … -> asamblare. 

de tip pe obiect (o întreprindere de confecţii textile) poate avea ca verigi de bază: 

secţia de cămăşi bărbăteşti; secţia de taioare; secţia de rochii damă; secţia de 

costume bărbăteşti; secţia de paltoane etc. 

Organizarea producţiei în flux 

Liniile de producţie în flux se pot clasifica astfel: 

a. după gradul de mecanizare sau automatizare: 

linii de producţie în flux cu preponderenţă muncă manuală; 

linii de producţie în flux semi-mecanizată; 

linii de producţie în flux cu producţie mecanizată; 

linii de producţie automatizate. 

b. după gradul de continuitate: 

linii de producţie în flux continuu; 

linii de producţie în flux intermitent. 

c. după modul de amplasare a utilajelor: 

flux monolinear 

materiale 

materiale 

material 

e 

1 2 3 4 

- flux tehnologic convergent (pentru procese sintetice) 

material 

e 

1 2 3 4 

5 6 7 8 

9 10 11 12 

produse 

13 14 



31

flux tehnologic divergent (pentru procese analitice) 

flux tehnologic convergent-divergent 


La liniile de producţie în flux continuu transportul semifabricatelor între locurile 

de muncă se face în mod continuu după un tact stabilit, fiecare operaţie având timpul de 

execuţie un multiplu al tactului. 

produs. 

3 4 5 6 

material 


e 

1 2 

7 

8 9 10 


materiale 

materiale 

material 

e 

1 2 

3 4 

5 

6 

11 

7 8 

12 13 14 

Prin tact se înţelege intervalul de timp la care linia de fabricaţie livrează un singur 

La cea de a doua categorie (flux intermitent) nu există o sincronizare a executării 

în timp a operaţiilor tehnologice (nu există un tact bine stabilit). 

9 

10 

11 12 

13 14 






32


Schema formelor organizatorice ale producţiei în flux (după cursul ASE 

Bucureşti) este următoarea: 

acesteia, sunt: 

Fig. 7. Schema formelor organizatorice ale producţiei în flux 

Principalele elemente ale unei linii de producţie în flux, ce folosesc la proiectarea 

a. tactul (intervalul de timp în care iese un reper de pe linia de flux) 

T=(Td*60)/Pp 


33

unde: 

T=tactul exprimat în min/buc; 

Td=fondul de timp disponibil al liniei exprimat în ore; 


Pp=producţia prevăzută a se realiza în perioada respectivă exprimată în unităţi 

naturale. 

b. ritmul de lucru al liniei (mărime inversă tactului) 

R=1/T 

c. numărul total de locuri de muncă 

unde: 

Nlm=Dt/T 

Dt=suma duratelor operaţilor necesare a se efectua pentru obţinerea unui produs 

finit. 

d. numărul de muncitori care lucrează pe linia de flux (se calculează conform procesului 

tehnologic) 

e. lungimea liniei de producţie în flux 

unde: 

L=d*Nlm 

d=distanţa dintre două locuri de muncă; 

Nlm=numărul de locuri de muncă 

f. viteza de deplasare a mijlocului de transport intern 

V=d/T (cu specificaţile de mai sus). 

Echilibrarea linilor de flux se poate face după: 

a. un model matematic; 

b. după modele euristice, ca de exemplu cel formulat de M.D. Kilbrigde şi L. Wester. 

În organizarea procesuală a producţiei, în ultimul timp, au fost proiectate sisteme 

de automatizare (simple sau complexe), cum sunt: conducerea centralizată a proceselor 


34


tehnologice, conducerea automată cu calculator, maşini-unelte cu comandă numerică, 

folosirea microprocesoarelor, a roboţilor şi inteligenţei artificiale. 

Automatizarea producţiei 

Organizarea fabricaţiei impune căutarea de la început a mijloacelor care pot 

automatiza producţia. Se poate automatiza o operaţie, o celulă de fabricaţie, o linie de 

fabricaţie, un atelier sau chiar întreaga întreprindere. Efectul automatizării se regăseşte în 

micşorarea ciclului de fabricaţie, în creşterea productivităţii muncii şi, mai ales, în 

creşterea calităţii produselor. 

Gradul de automatizare se măsoară prin procentul de operaţii automatizate, iar 

durata ciclului în ore/produs. Se constată că, iniţial automatizarea influenţează durata 

ciclului, dar apoi, peste un anumit prag, influenţa se micşorează. S-a constatat că o 

automatizare prea mare micşorează eforturile făcute pentru căutarea noului. 

O primă soluţie găsită pentru automatizare a fost robotizarea producţiei. 

Un studiu efectuat pe plan internaţional arată următoarele motive care conduc la 

introducerea roboţilor: 

creşterea productivităţii – 25%; 

îmbunătăţirea calităţii – 15%; 

operaţii nocive pentru om – 25%; 

lipsa forţei de muncă – 10%; 

flexibilitatea fabricaţiei – 10%; 

îmbunătăţirea controlului – 10%. 

Aceste noi sisteme tehnice modifică elementele fundamentale ale producţiei, 

inclusiv organizarea şi conducerea acesteia. 

Robotul este un sistem complex ce poate rezolva probleme dificile fără schimbări 

în structura sa. Este alcătuit dintr-un bloc de recepţie ce preia informaţii din mediu, un 


35


bloc de execuţie, care are mijloace pentru manipulare şi deplasare şi un bloc de 

conducere prin care operatorul comunică cu el. 

În timp, au existat mai multe generaţii de roboţi: 

zero – executau secvenţe fixe de mişcări; 

prima – aveau reglaje prin senzori mecanici sau optici (puteau memora mişcările 

efectuate de un operator) 

a doua – prezentau coordonate de tip “ochi – mână” (recunoşteau formele, aveau 

vedere artificială) 

a treia – folosesc inteligenţa artificială ce le permite să se adapteze la diferite 

situaţii. 

În producţie se folosesc următoarele tipuri de roboţi: 

a. de prelucrare 

sudare – traiectoriile urmate de electrod sunt înregistrate punct cu punct; 

vopsire – traiectoria(programul) de vopsire este înregistrată pe casete; 

turnătorie – se execută extragerea pieselor turnate sub presiune, precum şi 

aşezarea pieselor în presa de debavurare şi tăierea reţelelor de turnare. 

Aceşti roboţi se mai folosesc la îndepărtarea zgurii, agitarea topiturii, luarea 

probelor, montarea miezurilor, asamblarea cutiilor de miez. 

b. de asamblare – primii roboţi strângeau elementele de asamblare la un loc, iar apoi se 

foloseau pentru asamblarea simplă. Trecerea la asamblări complicate s-a putut face în 

urma analizei mai profunde a mişcărilor. 

Studiul montajului motoarelor (la firma Westinghouse) a dus la descoperirea a 8 

diferenţe majore în metodele de asamblare, ceea ce a condus la proiectarea unui centru de 

asamblare. Este mai eficientă proiectarea produsului pentru a folosi un centru de 

asamblare existent decât de a proiecta un robot separat pentru fiecare tip de asamblare. 

Utilizarea operatorului uman alături de robot duce – de regulă – la cele mai bune 

rezultate. 


36


Sunt unele deosebiri între roboţii de montaj şi cei de prelucrare în privinţa 

posibilităţilor de lucru conform figurilor de mai jos, unde p reprezintă roboţii de 

prelucrare, iar m roboţii de montaj. 

Greutatea piesei Precizia de poziţionare 

p 

Număr de reglări 

m 

m 

p 

kg 

100 ore 

Fig. 8. Deosebiri între roboţii de montaj şi cei de prelucrare în privinţa posibilităţilor de 

lucru 

O condiţie a folosirii roboţilor este fiabilitatea lor, ei trebuie să funcţioneze între 

două defectări peste 400 ore. Un robot se amortizează în aproximativ 3 ani. 

Roboţii utilizaţi în sistemele flexibile de fabricaţie (FMS) pot fi grupaţi după 

funcţiile dezvoltate în mai multe categorii conform tabelului: 

p 

p 

m 

mm 

Număr piese manipulate 

m 

timp 


37

Roboţii utilizaţi în sistemele flexibile de fabricaţie 

Tipologii Funcţii 

Antropo - 

morfi 

Deplasare 

piese 

uşoare 

Deplasare 

piese grele 

Mişcare 

scule 


Măsurare Asamblare Debavurare 

x x x X 

Cartezieni x x x x 

Măsurare x 

Transport x x 


Ultima soluţie găsită pentru automatizare este crearea fabricii automate. Cu câtva 

timp în urmă se vorbea de fabrica fără oameni, în care omul nu trebuia să intervină pentru 

că sistemul era în stare să gestioneze totul. 

În prezent, s-a constatat că acesta era doar un vis, iar despre roboţii care fac totul 

singuri nu se mai vorbeşte. În paralel, a fost conturat conceptul de automatizare a 

atelierului. 

Se pare că viitorul oferă o automatizare diversă de cea preconizată anterior, mai 

difuză, orientată spre factorul uman, spre interacţiunea om-maşină. Aceste lucruri rezultă 

din dezvoltările sistemelor informatice, „prietenoase”, informatica tradiţională nemaifiind 

suficientă. 

Esenţa fabricii automate (FA) constă în integrarea diverselor domenii funcţionale 

(proiectare, gestiune, producţie) şi a diverselor tehnologii (mecanică, electronică, 

informatică). Integrarea este un proces care cere inteligenţă. Automatizarea se obţine prin 

echipamente precum FMS (Flexible Manufacturing System) şi roboţi AA (Automatic 

Assembly), dar şi prin sisteme CAD/CAM componente ale CIM (Producţie cu Calculator 

Integrat). 


38

Se pot <strong>id</strong>entifica cinci nivele care reprezintă piram<strong>id</strong>a CIM: 

Fig. 9. Piram<strong>id</strong>a CIM 


Un efect principal al automatizării este, printre altele, reducerea timpului de 

apariţie a produselor noi. 

III.3. ORGANIZAREA ÎN SPAŢIU A PRODUCŢIEI 

(AMPLASAREA VERIGILOR DE PRODUCŢIE ÎN CADRUL 

UNEI ÎNTREPRINDERI) 

Scopurile amplasării raţionale a locurilor de muncă sunt în principal următoarele : 

reducerea numărului de muncitori angrenaţi în transportul intern; 

micşorarea cheltuielilor pentru transportul intern; 

reducerea ciclului de producţie; 

creşterea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante; 

creşterea productivităţii muncii; 

mărirea gradului de utilizare a suprafeţelor productive; 

crearea unor condiţii de muncă corespunzătoare; 

eliminarea încrucişărilor şi a întoarcerilor semifabricatelor în timpul procesului de 

producţie; 

DSS 

CAD/C 

AM 

FMS 

Roboţi şi mapiluare CN 

Senzori 

Conducere Strategică 

Conducere Ateliere 

Conducere Zonală 

Conducere Procese 

Conducere Operaţii 


39

asigurarea normelor de protecţie a muncii etc. 

de muncă 

Metode de amplasare a locurilor de muncă 

Se cunosc în principal următoarele metode : 

metoda verigilor; 

metoda gamelor fictive; 

metoda simulărilor; 

metoda de grupare a locurilor de muncă 


metoda Cameron (gruparea locurilor de muncă între care există 

relaţii tehnologice); 

metoda taxonomiei (gruparea locurilor de muncă în funcţie de 

tehnologia folosită). 

metoda machetelor b<strong>id</strong>imensionale şi tr<strong>id</strong>imensionale; 

diagrama cu fire (stabilită prin ace amplasate pe schiţa clădirii legate între 

ele prin fire colorate divers care indică circulaţia produselor şi 

semifabricatelor). 

Se prezintă în continuare principalele 2 metode folosite în amplasarea locurilor 

Metoda verigilor 

Veriga este un cuplu de 2 maşini care se succed în procesul tehnologic, un termen 

folosit în cadrul metodei este „legătura”. Legătura reprezintă deplasarea unei piese într-o 

verigă. 

Pentru rezolvarea problemei amplasării trebuie cunoscute date despre : 

reper (procesul tehnologic, numărul de bucăţi, gabaritul, modul de transport); 

utilaje (tipul, numărul din fiecare tip); 

configuraţia spaţiului în care se face amplasarea. 


40


Etapele necesare pentru stabilirea variantei optime de amplasare sunt : 

1. ev<strong>id</strong>enţierea verigilor la fiecare proces tehnologic; 

2. centralizarea datelor referitoare la verigi într-o matrice cu următoarea configuraţie: 

MU3 

MU2 

MU1 

Matrice centralizatoare de date 

MU1 MU2 MU3 


După cum se observă se scrie pe orizontală mulţimea maşinilor unelte, iar pe 

verticală aceeaşi mulţime, dar în ordine inversă. Acest tablou are o dublă intrare. Un 

pătrat reprezintă o verigă posibilă. Fiecare legătură efectivă în veriga respectivă se 

însemnează cu o linie sau un punct. 

3. numărul de relaţii ale fiecărui post se înscrie în pătratul comun coloanei şi liniei 

postului respectiv, deasupra liniei V/L se indică numărul de verigi, iar dedesubt numărul 

de legături. 

Numărul de verigi V se stabileşte adunând pătratele ocupate pe orizontală şi 

verticală. Numărul de legături L se stabileşte adunând numărul de puncte din pătratele 

ocupate. 

4. ordonarea utilajelor se realizează după numărul de verigi. 

Dacă mai multe utilaje au acelaşi număr de verigi, ordonarea se face după 

numărul de legături. În caz de egalitate se calculează intensitatea transportului lunar. 

Numărul de containere transportate este egal cu numărul de piese fabricate împărţit la 


41


numărul de piese ce intră într-un container. În caz de egalitate şi a numărului de 

transporturi se pot găsi şi alte criterii de clasificare. 

5. amplasarea utilajelor se face în ordinea stabilită într-o reţea triunghiulară conform 

schiţei de mai jos : 

Fig. 10. Reţea triunghiulară 

Latura unui triunghi din reţea se numeşte modul. Se amplasează primul utilaj într- 

un mod oarecare în cadrul reţelei şi pe urmă celelalte utilaje, astfel incit fiecare verigă să 

fie la un modul. Se fac mai multe încercări până se ajunge la cea mai bună amplasare. 

6. pentru fiecare reper se prezintă schema legăturilor dintre posturile de lucru. 

7. se transpune varianta optimă într-un model fizic la scară, cu ajutorul machetelor. 

Pentru desenul de amplasare se ţine seama de suprafaţa fiecărui post dar şi de 

configuraţia suprafeţei reale disponibile. În acest fel se poate calcula suprafaţa verigii de 

fabricaţie. 

Metoda gamelor fictive 

Gama fictivă reprezintă un proces tehnologic fictiv din care eliminând unele 

operaţii se obţin procesele tehnologice reale pentru mai multe tipuri de repere. 


42

unde: 

Etapele necesare pentru aplicarea metodei sunt : 


întocmirea gamei fictive – pentru aceasta se porneşte de la procesul tehnologic 

care cuprinde cele mai multe operaţii şi printre ele se pun şi operaţiile care se 

întâlnesc la celelalte piese; 

centralizarea operaţilor din procesul tehnologic fictiv se face în funcţie de 

frecvenţa cu care ele apar pe diferite poziţii. Se construieşte un tabel în care pe 

orizontală se scriu operaţiile din procesul tehnologic fictiv, iar pe verticală 

numărul de operaţii din procesul real cel mai lung; 

stabilirea poziţiei probabile a operaţiei se face pentru operaţiile care apar la o 

singură poziţie care este şi poziţia probabilă. Pentru operaţiile care apar la mai 

multe poziţii, poziţia probabilă este aceea unde se constată frecvenţa cea mai 

mare. Se subliniază poziţia probabilă; 

se stabileşte succesiunea locurilor de muncă, operaţiile se reordonează astfel incit 

să apără o scară descrescătoare continuă; 

în funcţie de această ordonare a operaţiilor se reprezintă circuitele pieselor si se 

reordonează operaţiile, incit aceste circuite să nu prezinte întoarceri; 

se stabilesc nivelele de amplasarea a utilajelor astfel incit să existe o circulaţie 

continuă a pieselor între nivele. 

Calculul suprafeţei de producţie pentru un utilaj se face după formula : 

St = Ss + Sg + Se 

St = suprafaţa totală necesară amplasării unui utilaj; 

Ss = suprafaţa statică (suprafaţa ocupată efectiv de utilaj ce se calculează după 

dimensiunile fizice ale acestuia); 

Sg = suprafaţa de gravitaţie (reprezintă suprafaţa necesară pentru servirea de către 

muncitor a locului de muncă, incluzând şi suprafeţe necesare pentru depozitarea 

materialelor); 


43


Se = suprafaţa de evoluţie (reprezintă suprafaţa ce trebuie asigurată la locurile de 

muncă pentru deplasarea personalului şi pentru transporturi). 

Suprafaţa halei se determină pe baza calculului de mai sus la care se adaugă alte 

suprafeţe necesare desfăşurării în bune condiţii a procesului de producţie). 

III.4. STUDIU DE CAZ 

Se prezintă mai jos câte un exemplu din fiecare tip de grafic: 

Reper 1 Reper 2 Montaj 

1 

2 

3 

5 

4 

Fig. 11. Graficul general pentru un produs complex 

6 

7 

8 

9 

10 

11 


44

Clădire 

Fig. 12. Graficul de circulaţie 


Denumirea Produsului: ……………………. U/M = buc. 

Secţia: ……………………………………………………… 

Nr. 

crt. 

Operaţii 

(desfăşurar 

ea 

procesului) 

1 Transport 

din depozit 

2 Debitare 

3 Aşteptare 

4 Transport la 

maşina 

urm. 

5 Vopsire 

Etc. 

5 

6 

4 

7 

Cantitate 

(buc) 

3 

D 

Ieşire 

1 

Timp (minute) Distanţa 

Unita 

r 

100 1 100 20 

100 2 200 - 

100 0,5 50 

100 1 100 10 

100 5 500 - 

2 

Intrare 

8 

9 

Indicativul operaţiilor 

Total (m) 

D 

Fig. 13. Graficul de analiză detaliată a desfăşurării procesului de producţie 


45

III.5. PROBLEME REZOLVATE 


Pentru una din liniile de producţie în flux monovalent ale societăţii se cunosc 

următoarele informaţii: 

• tactul de funcţionare al liniei este de 2 minute; 

• linia lucrează cu săptămâna de lucru întreruptă în două schimburi a 8 

ore, cu 10 minute pe schimb întreruperi pentru reglarea utilajelor; 

• timpul de întreruperi pentru reparaţii planificate ale utilajelor este în 

medie de 500 h anual; 

• duratele operaţiilor tehnologice executate în cadrul liniei sunt: t1 = 4 min; t2 = 2 min; t3 

= 6 min; t4 = 4 min; t5 = 6 min. 

• norma de servire a locurilor de muncă este egală cu 1; 

• distanţa medie între două locuri de muncă alăturate este de 2 m; 

• locurile de muncă sunt aşezate de ambele părţi ale benzii transportoare. 

1) Cantitatea anuală de producţie ce se va executa în cadrul liniei. 

Se ştie că: 

T - mărimea tactului de producţie; 

Td - timpul disponibil anual al liniei; 

Q - cantitatea anuală de producţie; 

i - Mărimea întreruperilor reglementare în cadrul regimului de lucru. 


46

Numărul schimburilor lucrătoare: 

Mărimea timpilor de întreruperi pentru reglarea utilajelor: 

Înlocuind în relaţie, avem: 

2). Ritmul de lucru al liniei: 



47


3). Numărul locurilor de muncă pentru fiecare operaţie în parte şi pe total linie: 

Numărul locurilor de muncă pe total linie: 

4). Deoarece norma de servire a muncitorilor este egală cu 1, rezultă că numărul acestora 

este egal cu numărul locurilor de muncă pe fiecare operaţie în parte şi pe total linie. 

5). Lungimea liniei: 


48

6). Viteza de deplasare a benzii transportoare: 

DE REŢINUT ! 


Organizarea producţiei în secţiile de bază este influenţată într-o măsură foarte 

mare de tipul de producţie existent la un moment dat în cadrul întreprinderii. 

Tipul de producţie este o stare organizaţională determinată de nomenclatorul de 

produse ce urmează a fi prelucrat, volumul producţiei fabricate, gradul de specializare al 

întreprinderii şi modul de deplasare a produselor de la un loc de muncă la altul. Practica 

arata însă, ca în cadrul întreprinderilor de producţie industrială nu există un tip sau altul 

de producţie în formele prezentate, ci în cele mai multe cazuri pot să coexiste elemente 

comune din cele trei tipuri de producţie. În acest caz, metoda de organizare a producţiei 

va fi adecvată tipului de producţie care are cea mai mare pondere în întreprindere, 

precum şi în funcţie de condiţiile concrete existente. 

NR. 2 

III.6. TEMA DE CONTROL A UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 

1. Câte tipuri de clasificări sunt pentru procesele de producţie? 

2. Care este ponderea managerilor în cadrul forţei de muncă? 

3. Prezentaţi două exemple ale componenţei structurii unei întreprinderi. 


49


4. Analizaţi organizarea structurală şi procesuală a producţiei în cadrul unei 

întreprinderi. 

5. Evaluaţi caracteristicile procesului de producţie. 

6. Descrieţi organizarea spaţială a producţiei. 

III.7. TESTUL DE AUTOEVALUARE NR. 2 

1. În funcţie de natura lor procesele de producţie pot fi: 

a. procese de fabricaţie a bunurilor materiale şi de prestări servicii 

b. procese de muncă 

c. procese chimice 

d. procese naturale 

e. procese pe bază de comandă 

2. Producţia hibr<strong>id</strong>ă cuprinde: 

a. producţia de îmbrăcăminte 

b. producţia artizanală 

c. procese industriale şi procese naturale 

d. procese metalurgice 

e. procese pe linii de fabricaţie 


50


3. Ponderea managerilor în cadrul forţei de muncă în domeniul artizanal este 

de: 

a. 0,06 

b. 0,11 

c. 0,12 

d. 0,15 

e. 0,1 

4. simbolul reprezintă: 

a. operaţiunea de control 

b. operaţiunea de aşteptare 

c. operaţiunea de depozitare 

d. operaţiunea de imobilizare corporală 

e. operaţiunea de imobilizare necorporală 

5. Structura organizatorică a unei întreprinderi are 2 componente: 

a. structura tehnologică şi structura omogenă 

b. structura macroeconomică şi structura microeconomică 

c. structura economică şi structura metalurgică 

d. structura de management şi structura de producţie 

e. structura auxiliară şi de inovare 

6. Tactul reprezintă: 

a. intervalul de timp la care linia de fabricaţie livrează un produs 

b. intervalul de timp la care linia de fabricaţie livrează 2 produse 


51

c. intervalul de timp la care linia de fabricaţie livrează 3 produse 

d. intervalul de timp la care linia de fabricaţie livrează 4 produse 

e. intervalul de timp la care linia de fabricaţie livrează 5 produse 

RĂSPUNSURILE LA TESTUL DE AUTOEVALUARE NR. 2 

1 2 3 4 5 6 

a c e c d a 


III.8. BILIOGRAFIA SPECIFICĂ UNITĂŢII DE 

ÎNVĂŢARE NR. 2 

1.Allen, R. G. D., Analiză matematică pentru economişti, Editura Ştiinţifică, 

1971. 

Bucureşti, 

2.Badea F. – Managementul producţiei, Editura ALL, Bucureşti, 2000. 

3.Baumol, W. F., Theorie economique et analise operationnelle, Ed. Dunod, Paris, 

1963. 

4.Bărbulescu C. – Metode şi tehnici de optimizare a organizării producţiei, Editura 

Politică, Bucureşti, 1978. 

5.Bărbulescu C. – Managementul producţiei industriale, Editura ASE Bucureşti, 

1994. 

6.Boldur, Gh., Fundamentarea complexă a procesului decizional economic, Editura 

Ştiinţifică, Bucureşti, 1973. 

7.Ionescu S., Păunescu I. – Managementul producţiei, Editura Eficient, Bucureşti, 

2001. 


52


8.Istoria doctrinelor economice - Editura D<strong>id</strong>actică şi Pedagogică, Bucureşti 1970. 

9.Luca, R. D., Raiffa, H., Games and Decision, Ed. Wiley, New York, 1958. 

10. Moldoveanu G. – Managementul operaţional al producţiei, Editura Economică, 

Bucureşti, 1999. 

11. Păunescu I., Burghelea C., Cristea A. M., Matache N. I. – Deontologie 

Managerială, 

Editura Renaissance Bucureşti, 2009. 

12. Păunescu I., Burghelea C., Cristea A. M., Matache N. I. – Managerii de azi văzuţi 

de 

cei de mâine, Editura Renaissance Bucureşti, 2009. 


53


IV.Unitatea de învăţare nr. 3 

MANAGEMENTUL ORGANIZĂRII 

PRODUCŢIEI 

Timpul de studiu indiv<strong>id</strong>ual estimat: 6 h 


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi putea: 

să înţeleagă organizarea în timp a procesului de producţie 

să <strong>id</strong>entifice sistemele de organizare ale întreţinerii şi reparaţiei utilajelor 

să analizeze organizarea producţiei şi gestiunea SDV-urilor 


III.1. Organizarea în timp a procesului de producţie (ciclul de producţie) (pag. 55) 

III.2. Sisteme de organizare ale întreţinerii şi reparaţiei utilajelor (pag. 59) 

III.3. Organizarea producţiei şi gestiunii SDV-urilor (pag. 65) 

III.4. Studiu de caz (pag. 70) 

III.5. Probleme rezolvate (pag. 73) 

III.6. Tema de control a unităţii nr. 3 (pag. 78) 

III.7. Testul de autoevaluare nr. 3 (pag. 78) 

III.8. Bibliografia specifică unităţii nr. 3 (pag. 80) 


54


IV.1. ORGANIZAREA ÎN TIMP A PROCESULUI DE 

PRODUCŢIE (CICLUL DE PRODUCŢIE) 

Noţiuni : 


ciclul de producţie al unui reper sau produs reprezintă succesiunea stadiilor În 

care se află materiile prime şi semifabricatele din momentul intrării în fabricaţie 

până la obţinerea produsului finit sau al reperului respectiv. 

durata ciclului de producţie reprezintă intervalul de timp necesar executării unui 

produs sau a unui lot de produse din momentul lansării în fabricaţie până la 

momentul obţinerii produsului finit. 

Fig. 14. Structura duratei ciclului de producţie 


55


Se exemplifică mai jos durata unui ciclu de producţie pentru un produs complex : 

Fig. 15. Durata unui ciclu de producţie pentru un produs complex 

Legi, principii şi reguli specifice organizării procesului de producţie 

Legi 

Legile producţiei exprimă legăturile esenţiale, cauzale, relativ stabile şi repetabile 

ale procesului de producţie. 

Acestea sunt : 


56

Legea organizării . 


Aceasta lege implică în principal ca planul principal al întreprinderii să fie 

elaborat pe baza unui proces tehnologic de ansamblul care să asigure succesiunea optimă 

al stagiilor tehnologice şi înlănţuirea proceselor tehnologice componente. Lucrul acesta 

se v-a reflecta asupra sistemului logistic, parcului de utilaje şi tactului fabricaţiei. 

Legea concordanţei 

Între tipul de fabricaţie şi formele de organizare ale producţiei, presupune că 

fiecărui tip predominant de producţie (indiv<strong>id</strong>ual, serie, masă) să îi corespundă forme şi 

metode specifice de organizare şi programare a fabricaţiei (organizarea succesivă, 

paralelă şi mixtă). 

La întreprinderile care au o nomenclatură largă şi variată de produse, fabricate în 

cantităţi mici sau unicate, se foloseşte organizarea succesivă care permite o încărcare 

completă a utilajului şi folosirea raţională a forţei de muncă. 

La întreprinderile specializate care fabrică o nomenclatură redusă de produse în 

serii mari sau de masă se foloseşte organizarea paralelă dacă durata operaţiilor prezintă o 

proporţionalitate sau organizarea mixtă când este imposibilă sincronizarea în timp a 

executării operaţiilor. 

Organizarea mixtă se mai foloseşte şi la întreprinderile cu o nomenclatură redusă 

de produse, fabricate în serii mijlocii. 

La organizarea succesivă deplasarea pieselor de la o operaţie la alta se face cu 

întreg lotul, la organizarea paralelă deplasarea pieselor între operaţii este indiv<strong>id</strong>uală iar 

la organizarea mixtă deplasarea se face prin lotul de transport. 


57

Legea continuităţii 


Legea continuităţii proceselor de producţie în timp şi spaţiu urmăreşte crearea 

condiţiilor necesare ca piesele ce reprezintă componentele discrete ale fabricaţiei, să fie 

astfel prelucrate incit procesul de producţie să se desfăşoare în mod continuu (fără 

micropauze pentru mijloacele de muncă şi obiectele muncii). Producţia mecanică este 

discretă dar şi ea trebuie să se desfăşoare în mod continuu (continuitatea este asigurată 

prin stocurile de siguranţă, folosite când utilajele s-au defectat, însă ele trebuie să fie la 

un nivel minim). 

Timpul de întrerupere trebuie să ţintească către zero încât piesele să nu mai treacă 

prin depozite sau să se oprească la punctele de control. La organizarea succesivă nu 

există continuitatea prelucrării obiectelor muncii, existând numai continuitatea lucrului 

pentru mijloacele de muncă. La organizarea paralelă există o discontinuitate a lucrului 

pentru maşinile unelte, deşi piesele sunt prelucrate continuu. La organizarea mixtă apar 

aşteptări între diferitele operaţii la o anumită piesă. 

Principiile organizării producţiei au fost enumerate în cadrul capitolului anterior. 

Reguli pentru organizarea producţiei 

În principal acestea sunt : 

a. procesul de producţie trebuie să se suprapună peste fluxurile existente; 

b. procesul de producţie trebuie să se desfăşoare continuu; 

c. procesul de producţie trebuie să se desfăşoare fără stocuri de siguranţă; 

d. procesul de producţie trebuie să fie economic; 

e. mixul producţiei trebuie să fie congruent cu mixul de marketing; 

f. concentrarea preocupărilor trebuie să urmărească procesele de producţie şi nu posturile 

de lucru; 

g. soluţiile ieftină conduc la rezultate pozitive. 


58


Se prezintă mai jos exemple de organizare a procesului de producţie succesivă 

paralelă şi mixtă şi modul de calcul a duratei ciclului de producţie în cele 3 cazuri. Vezi 

studiul de caz. 

IV.2. SISTEME DE ORGANIZARE ALE ÎNTREŢINERII ŞI 

REPARAŢIEI UTILAJELOR 

Clasificare: 

Se cunosc în principal 2 sisteme de întreţinere şi reparaţie a utilajelor: 

pe baza constatărilor (supraveghere sistemică a funcţionarii utilajelor şi 

consemnarea în cadrul unor fişe ţinute pe fiecare utilaj a funcţionării acestora 

pentru determinarea intrării în reparaţie şi a categoriei reparaţiei respective); 

sistemul de reparaţii preventiv-planificate. 

de intervenţii: 

În cadrul sistemului de reparaţii preventiv-planificate se cunosc următoarele tipuri 

revizia tehnica (Rt); 

reparaţia curentă de gradul 1 sau 2 (Rc1 şi Rc2); 

reparaţia capitală (Rk). 

Revizia tehnică cuprinde operaţiile ce se efectuează înaintea unei reparaţii curente 

sau capitale şi constă în reglarea şi consol<strong>id</strong>area unor piese şi subansamble. 

Reparaţia curentă se efectuează în mod periodic pentru înlăturarea uzurii materiale 

care reclamă înlocuirea unor piese componente ale utilajului sau înlocuirea parţială a unor 

subansamble. Reparaţia capitală se efectuează după expirarea ciclului de funcţionare 

prevăzut şi are în vedere menţinerea caracteristicilor tehnice precum şi întâmpinarea 

ieşirii din funcţiune prematur. 


59

În afara celor descrise mai sus se mai pot întâlni: 

reparaţii acc<strong>id</strong>entale datorate unor defectări neprevăzute; 


reparaţii de renovare (se pot face la utilajele care au trecut prin mai multe reparaţii 

capitale, utilaje ce necesită lucrări de modernizare); 

reparaţii de avarii (în cazul deteriorării utilajelor). 

Planificarea reparării utilajelor se face după normele tehnice de exploatare 

elaborate, de regulă, de către constructorul acestora şi consta în : 

stabilirea duratei ciclului de reparaţii; 

stabilirea structurii ciclului de reparaţii; 

indicarea duratei dintre intervenţii şi reparaţii; 

fixarea timpului de staţionare în reparaţii; 

determinarea procentului costului de reparaţii faţă de valoarea de înlocuire. 


60

Exemplu de structură a unui ciclu de reparaţii (în ore funcţionare): 

Rt 

Rt 

1250 

1250 

RC1 

2500 

RC1 

2500 

RC2 

10000 

RC1 

2500 

RC1 

2500 

RC2 

10000 

Rk = 30000 

RC2 

10000 

Fig. 16. Structură a unui ciclu de reparaţii 


Pentru creşterea calităţii, reducerea duratei de execuţie şi scăderea cheltuielilor 

reclamate de reparaţia utilajelor se folosesc metode moderne de executare a reparaţiilor 

precum: 

metoda de executare a reparaţiilor pe subansamble ce consta în demontarea 

subansamblelor uzate şi montarea aceloraşi tipuri de subansamble din stocul 

existent; 

metoda reparării utilajelor în flux care constă în demontarea de pe fundaţii a 

acestora şi executarea reparaţiilor în ateliere specializate; 


61


metoda reparaţiilor rap<strong>id</strong>e care constă în stabilirea din timp a tehnologiei de 

reparaţii, asigurarea promptă cu scule şi dispozitive necesare, stabilirea utilajelor 

de mecanizare şi automatizare necesare reparaţiilor etc. 

Pentru organizarea lucrărilor de reparaţii la utilajele complexe se poate folosi 

metoda grafelor (metoda PERT şi metoda CPM) în care scop este necesar a se elabora 

tabelul cuprinzând activităţile, succesiunea lor, precedenţii imediaţi şi durata acestora 

pentru executarea unei reparaţii precum şi elaborarea diagramei reţelei PERT 

corespunzătoare. 

Noţiuni despre mentenanţă industrială 

Întreprinderea este un sistem ce cuprinde echipamentele necesare procesului de 

producţie şi operatorii. Se apreciază că aproximativ 30% din capitalul unei întreprinderi îl 

reprezintă echipamentele, deci o valoare semnificativă. Din acest motiv menţinerea 

echipamentelor în funcţionare, la parametrii stabiliţi, constituie o condiţie a obţinerii 

eficienţei întreprinderii. Această activitate este cunoscută astăzi sub numele de 

mentenanţă. În limba engleză “mentenance” înseamnă “susţinere”. Semnificaţia 

mentenanţei este aceea de administrare al întregului proces productiv pentru a-l menţine 

în funcţiune la parametrii proiectaţi. Într-o definiţie larg utilizată, mentenanţa /1/ 

reprezintă o direcţionare şi o organizare a resurselor în vederea stăpânirii disponibilităţii 

şi performanţelor unui sistem productiv la un anumit nivel. 

Ideea de a menţine echipamentele în stare de funcţionare în loc de a le înlocui cu 

altele noi are un aspect economic şi ea s-a conturat în domeniul militar (Hadrian în anul 

120 d. H. înfiinţa în Anglia ateliere de reparat arme). Mentenanţa şi-a păstrat până în 

jumătatea secolului XX caracterul artizanal. Sume mari investite aici în ultimul timp (cca 

25% din investiţii) au impulsionat conturarea unei teorii a mentenanţei (fondată de S. 

Nakajima în 1971). 


62

Acesta a sesizat trei etape în dezvoltarea mentenanţei: 


mentenanţa corectivă (pana in 1950) ce presupune reparaţii când se defectează 

echipamentul; ea se bazează pe noţiuni din ingineria tehnică: uzura, defect, 

oboseala materialului; 

mentenanţa preventivă (până în 1970) presupune reparaţii planificate ale 

echipamentelor; ea se bazează pe noţiuni ale ingineriei economice: eficienţă, 

ciclul de viaţă; 

mentenanţa sistemică (numită şi productivă sau totală) ce se bazează pe teoria 

calităţii (fiabilitate, mentenabilitate, disponibilitate), teoria proiectării, ingineria 

sistemica (se încearcă obţinerea unei disponibilităţi crescute a întregului sistem 

productiv: celula de fabricaţie, atelier de producţie, întreprindere) şi pe ingineria 

umană. În acest mod teoria mentenanţei are concepte fundamentale de inginerie. 

Importanţa mentenanţei decurge din faptul că: 

a crescut valoarea echipamentelor industriale; 

a crescut parcul de utilaje şi instalaţii; 

au crescut pierderile în cazul avariilor; 

au crescut cheltuielile de reparaţii. 

Din acest motiv mentenanţa îşi propune: 

menţinerea utilajelor în stare de funcţionare; 

evitarea opririlor acc<strong>id</strong>entale; 

modernizarea utilajelor, simultan cu reparaţia lor; 

limitarea costurilor pentru reparaţii. 


63

Teoria defectării 


Defectul reprezintă pierderea unei funcţii a echipamentului şi el se datorează 

apariţiei unor neconformităţi (abaterea unei caracteristici de la nivelul prevăzut). Starea în 

care trece echipamentul este de defectare şi ea are drept cauză unul sau mai multe 

defecte. După gravitatea lor se disting patru clase de defecte (ca în tabelul de mai jos): 

critice; majore; minore; secundare. 

Implicaţiile defectării 

Clase de defecte 

Clase de defecte 

Critice Majore Minore Secundare 

Acc<strong>id</strong>entări grave Probabil Posibil Nu Nu 

Funcţionare sub parametrii Sigur Sigur Probabil Nu 

Funcţionare intermitenta Sigur Probabil Nu Nu 

Mentenanţa pe teren Puţin probabil Puţin probabil Posibil Posibil 

Întreţinere suplimentară Sigur Sigur Probabil Posibil 

Efect suplimentar la instalare Nu Da Nu Nu 

Influenţa asupra aspectului Defecte vizibile Defecte vizibile Defecte 

vizibile 

Apariţie defecte Bruscă Progresivă Probabil 

Având în vedere modalitatea de defectare, aceasta poate fi: 

Posibil 

neobservabile 

parţială – încetarea unor funcţii, fără a duce la ieşirea din exploatare; 

totală – încetează toate funcţiile produsului şi nu mai poate fi exploatat. 

Nu 

Tabelul nr. 5 


64

Cauzele defectelor 


Defectul apare din cauza unor factori materiali, umani şi economici. 

a). Factorii materiali sunt: 

uzura dinamică ca urmare a procesului de frecare şi care are drept consecinţă 

degradarea suprafeţelor de contact, modificarea dimensiunilor, a formei 

geometrice şi a jocurilor. Ea este un proces progresiv în timp; 

uzura statică ce apare ca urmare a influenţei mediului (coroziune); 

oboseală ce reprezintă fenomenul de rupere a materialului la solicitări obişnuite. 

b). Factorii umani care influenţează defectarea sunt proiectanţii echipamentelor, 

operatorii şi cei care repară utilajele. 

c). Factorii economici care depind de durata exploatării şi de cheltuielile făcute în 

exploatare. 

IV.3. ORGANIZAREA PRODUCŢIEI ŞI GESTIUNII 

SDV-URILOR 

Fabricarea uneltelor, dispozitivelor şi verificatoarelor (S.D.V.) are o pondere 

însemnată în unele întreprinderi. 

câteva ori. 

Consumul de unelte pe durata de viaţă a unui utilaj depăşeşte valoarea acestuia de 

În S.U.A. producţia de SDV-uri este valoric egală cu producţia de maşini unelte 

iar în UE producţia de SDV-uri este dublă faţă de producţia de maşini unelte. 

În categoria SDV-urilor, uneltele, matriţele şi modelele de turnătorie reprezintă 

câte 25% iar dispozitivele de verificare cca. 10% restul reprezentându-l alte produse. 


65


La întreprinderile mari atelierele produc 80% din necesarul de SDV-uri restul 

fiind cumpărat. Necesarul de SDV-uri se stabileşte pe baza unor normative sau pe baza 

consumurilor anterioare, ponderate cu un coeficient. De regulă SDV-urile speciale sunt 

fabricate în interiorul întreprinderii iar cele universale sunt cumpărate de la 

întreprinderile specializate. 

SDV-urile influenţează costul unitar al produselor. 

În cadrul producţiei auxiliare SDV-urile reprezintă 25% din valoarea producţiei, 

33% din fondul de salarii şi utilizează 35% din numărul de muncitori. La nivelul 

întreprinderii cheltuielile cu SDV-uri reprezintă 15% în producţia de masă, 8% în 

producţia de serie mare, 6% la seria mică şi 4 % la producţia indiv<strong>id</strong>uală. 

Proiectarea şi fabricarea SDV-urilor r<strong>id</strong>ică destule probleme. Deoarece deseori 

timpul de pregătire a fabricaţiei se consumă în cea mai mare parte cu proiectarea 

produsului ce trebuie realizat, rămâne puţin timp pentru proiectarea SDV-urilor, deşi ar 

trebui acordat cca. 60% din timpul de pregătire tehnologică. Dotarea atelierelor este 

făcută în general cu maşini universale deoarece nomenclatorul de fabricaţie este vast iar 

seriile sunt mici. Coeficientul de încărcare al maşinilor este mai mic (cca. 65%), dar 

calificarea muncitorilor trebuie să fie mai mare. Dotările variate fac ca productivitatea să 

difere mult şi aceeaşi unealtă se obţine cu cheltuieli diferite la fabrici diferite. 

Fabricarea în întreprinderi a uneltelor le oferă o independenţă dar uneltele 

realizate sunt mai scumpe. O altă problemă este găsirea uneltelor folosite pentru 

fabricarea altora. 

Materialele folosite pentru unelte sunt mai dure iar ponderea aşchierii este în 

scădere, introducându-se prelucrările electrochimice. 

O soluţie găsită pentru reducerea costului SDV-urilor este folosirea modularizării. 

Sunt cazuri când unele unelte sunt realizate în secţiile de prelucrare sau invers 

când producţia de bază se realizează în ateliere. Acest lucru duce la uniformizarea 

încărcării utilajelor. 

Proiectarea şi fabricarea SDV-urilor se desfăşoară după aceleaşi principii ca şi 

producţia de bază, creându-se în întreprinderi secţii de unelte, formate la rândul lor din 

ateliere pentru diferite tipuri de unelte (dacă este cazul). 


66

următoarele: 


Activităţile compartimentelor întreprinderii pentru SDV-uri sunt în principal 

activităţi tehnico-economice: 

planificare, achiziţii materiale, calcul costurilor SDV-urilor; 

metode de fabricaţie SDV; 

gestionare magazii şi depozite de unelte. 

activităţi productive: 

pregătirea producţiei; 

execuţia SDV-urilor şi recondiţionarea acestora. 

În planificarea necesarului de SDV-uri se ţine seama de normele de consum şi de 

stocurile normate. Fiecare SDV trebuie să aibă o fiţă pentru a se cunoaşte timpul folosit. 

Identificarea uneltelor se face după sistemul zecimal care cuprinde în ordine : 

varianta, felul, subgrupa, grupa. 

De exemplu: codul 2102 reprezintă: 

grupă: unelte aşchietoare; 

subgrupa: cuţite; 

felul : strunjire longitudinală ; 

varianta: încovoiat cu tăiş suplimentar. 

Asigurarea stocului de SDV-uri 

Deoarece SDV-urile îşi cedează valoare în timp trebuie să se ţină ev<strong>id</strong>enţa strictă 

a existentului şi consumului lor. 

Stocul de unelte este format dintr-un stoc existent în depozitul central S1 şi un 

stoc operativ S2 aflat în cadrul unităţilor de producţie. Stocul central este format din 

stocul curent S3 şi un stoc de siguranţă S4. Stocul operativ este format din stocul curent 

S5, stocurile de la locurile de muncă S6 şi stocul de recondiţionate S7. 


67


Determinarea mărimii acestora se face potrivit metodologiei de calcul a stocurilor 

de producţie. Reprezentarea grafică a stocului total pentru un anumit tip de unelte este 

prezentată în figura de mai jos. 

S 

T 

O 

C 

T 

O 

T 

A 

S1 

S2 

Fig. 17. Reprezentarea grafică a stocului total pentru un anumit tip de unelte 

Uneltele de uz curent se repartizează pe baza Inventarului de unelte al 

L 

muncitorului. Uneltele de uz temporar se eliberează la cerere contra unor jetoane cu 

marca indiv<strong>id</strong>uală pe care un muncitor le are în dotarea sa. În unele întreprinderi 

elaborarea uneltelor se face şi pe baza bonului de lucru. 

Ascuţirea uneltelor este făcută fie de muncitorii productivi (când sunt cantităţi 

mici şi fără condiţii speciale) fie de muncitori specializaţi. Transportul uneltelor de la 

magazin la locul de muncă se face de către muncitori auxiliari. 

Depozitul de scule are ca sarcini: 

depozitarea, conservarea, ev<strong>id</strong>enţa SDV; 

distribuire SDV la locurile de muncă; 

controlul SDV-urilor restituite, reparaţii, casare. 

S5 

S6 

S7 

S4 

S3 


68

unde: 

unde: 

Calculul necesarului de unelte 


Necesarul de unelte pentru o întreprindere se calculează după următoarele metode: 

metoda bazată pe normele de consum – foloseşte la calculul necesarului pe 

fiecare fel de unealtă sau dispozitiv în parte, în raport cu produsele de executat şi 

normele de consum de unelte sau dispozitive pe unitatea de produs, conform 

formulei: 

Cs = Σ Qi x nci 

Cs = consumul de SDV-uri; 

Qi = cantitatea de prelucrat din produsul i (i = 1 până la n); 

nci = norma de consum de unelte sau dispozitive pe unitatea de produs i; 

De exemplu: pentru unelte aşchietoare 

nc = tm / Tmuz 

tm = timpul mecanic de prelucrare cu unelte pe unitatea de produs; 

Tmuz = timpul mecanic până la uzura completă a uneltelor. 

metoda statistică constă în stabilirea consumului de scule la 1000 lei producţie sau 

la 1000 ore de funcţionare a utilajului, obţinută pe baza datelor statistice din 

perioada anterioară; 

metoda de calcul pe baza normelor de echipare tehnologică ţine seama de locurile 

de muncă consumatoare de scule şi de felurile de SDV-uri cu care trebuie 

echipate aceste, de numărul de ore de folosire a uneltelor pe un loc de muncă şi 

numărul total de ore de utilizare a uneltelor până la uzura completă. 


69

IV.4. STUDIU DE CAZ 


a). Executarea produselor în îmbinarea succesivă se prezintă în tabelul următor (exemplul 

este conceput pentru un lot de 4 piese şi 5 operaţii cu timpii prevăzuţi în tabel): 

unde: 

 

 

P reprezintă piesele p1…p4 (np); 

T reprezintă timpii unitari ai operaţiei t1, t2, t3, t4, t5. 


70


b). Formula de calcul a duratei ciclului de producţie în cazul îmbinării succesive este: 

Dcps = npt1 + npt2 + npt3 + npt4 + npt5 = npΣti = 4*11 = 44 

(se poate constata şi din tabelul ce mai jos) 

Formula de calcul a duratei ciclului de producţie în cazul îmbinării paralele este: 

Dcpp = t1 + t2 + t3 + t4 + t5 + (np-1)tpr = Σti + (np-1)tpr = 11 + (4-1)*5 = 26 unităţi de timp 

(se poate constata şi din figură) unde tpr este timpul operaţiunii principale. 

După cum se observă din grafice şi din calculele de mai sus, durata ciclului de 

producţie în cazul îmbinării succesive este mai mare decât la cea paralelă, dar gradul de 

folosire a utilajelor este mai bun în cazul îmbinării succesive. 


71


c). Executarea produselor în îmbinarea succesivă se prezintă în tabelul următor (exemplul 


După cum se observă din grafic, durata ciclului de producţie în cazul îmbinării 

mixte cu transport de o singură piesă între locurile de muncă este de 26 unităţi de timp. 


72


d). Executarea produselor în îmbinarea succesivă se prezintă în tabelul următor (exemplul 


În cazul îmbinării mixte cu transport şi prelucrare de câte 2 piese, durata ciclului 

de producţie este 32 unităţi de timp. 

IV.5. PROBLEME REZOLVATE 

Managementul unei unităţi industriale, ţinând cont de întreruperile înregistrate în 

funcţionarea utilajelor din cadrul unei secţii de producţie, îşi fixează drept obiectiv 

creşterea disponibilităţii utilajelor din cadrul acestei secţii, solicitând compartimentului 

de mentenanţă stabilirea unei politici de mentenanţă în vederea realizării acestui obiectiv. 


73


Numărul de întreprinderi şi timpul de staţionare în aceste întreprinderi înregistrate 

în anul de bază sunt prezentate în tabelul de mai jos: 

În definirea unei politici de mentenanţă se va avea în vedere că nu există o 

„mentenanţă bună” prin ea însăşi, ci va trebui adoptată o politică de mentenanţă 

particulară pentru fiecare echipament industrial, realizându-se un compromis tehnico- 

economic de optimizare, standardizare şi evaluare, ţinând cont de obiectivele ce revin 

mentenanţei. 

Obiectivul fiind clar definit, şi anume creşterea disponibilităţii utilajelor, o primă 

întrebare care se r<strong>id</strong>ică este: ce metodă de mentenanţă trebuie aplicată? 

Implementarea unei metode raţionale de mentenanţă presupune respectarea 

următoarelor trei reguli, de care trebuie să ţină seama un bun manager şi o gestiune 

eficientă: 

- să dispui de informaţii necesare şi suficiente; 

- să efectuezi o selecţie cantitativă şi calitativă; 

- să adaptezi mijloacele la nevoi („nu utilizezi un elefant ca să striveşti o muscă!). 


74


Particularizând cunoscuta metodă ABC la mentenanţa utilajelor din cadrul secţiei, 

această metodă va permite orientarea efortului managerului în direcţiile sus-menţionate. 

Pentru aceasta, se realizează o clasificare a tuturor defecţiunilor în ordine 

descrescătoare în funcţie de timpul de staţionare, fiecare defectare fiind raportată la un 

anumit utilaj, datele fiind prezentate sistematizat în tabelul de mai jos: 

Pe baza datelor cuprinse în tabelul 16.2 se poate trasa curba ABC, care pune în 

ev<strong>id</strong>enţă legătura dintre procentul timpilor de staţionare cumulaţi şi procentul 

defecţiunilor cumulate /fig. de mai jos, având trei zone: 

zona A – în care se constată că 21,87% din defecţiuni reprezintă 78,79% din 

timpul total de staţionare a utilajelor; 

zona B – în care 28,13% din defecţiunile constatate nu reprezintă decât 16,06% 

din timpul total de staţionare; 

zona C – în care 50% din defecţiuni nu reprezintă decât 5,15% din timpul de 

staţionare. 


75


Rezultatele obţinute permit luarea unor decizii juste în materie de mentenanţă, 

după cum urmează: 

• utilajele U10, U7, U1 şi U14, incluse în zona A, au o prioritate fundamentală; pentru 

aceste utilaje se va implementa o politică de mentenanţă preventiv-planificată, cu o 

supraveghere riguroasă, a „punctelor critice”; 

• pentru utilajele cuprinse în zona B (utilajele U8, U4, U11 şi U5) exigenţele vor fi mult 

mai scăzute sub aspectul metodelor de prevenire; 

• pentru utilajele cuprinse în zona C (utilajele U3, U9, U6, U12, U13, U15) nu se va 

aplica nici o metodă de mentenanţă preventivă, ci numai acţiuni de mentenanţă după 

necesităţi. 

Implementarea unei metode de mentenanţă preventivă planificată utilajelor U10, 

U7, U1 şi U14, cu efecte directe asupra reducerii sau chiar a eliminării defecţiunilor 

acc<strong>id</strong>entale, va contribui la creşterea disponibilităţii utilajelor din cadrul secţiei cu până la 

78,79% (respectiv 78,79% în cazul eliminării complete a întreruperilor acc<strong>id</strong>entale la 

aceste utilaje). 


76

DE REŢINUT ! 


O întreprindere de producţie pentru a funcţiona în mod ritmic şi cu eficienţă 

economică r<strong>id</strong>icată, necesită existenţă alături de unităţile de producţie de bază a unui 

ansamblu de unităţi de producţie auxiliare şi de servire. Acestea se constituie în unităţi 

specializate în întreţinerea şi repararea utilajelor, pentru producerea şi distribuirea 

diferitelor SDV-uri necesare procesului de producţie de bază, pentru producerea şi 

distribuirea diferitelor feluri de energie, sau pentru asigurarea proceselor de transport şi 

depozitare. 

În prezent se conturează tot mai mult tendinţa existenţei unui proces mixt de 

asigurare a întreprinderilor cu activităţi auxiliare şi de servire de către întreprinderi 

specializate în realizarea acestor activităţi, paralel cu asigurarea acestora de către unităţi 

proprii ale întreprinderii. Pentru desfăşurarea coerentă a acestor activităţi este nevoie să 

existe o repartizare judicioasă a volumului şi felului activităţilor realizate de fiecare 

unitate în parte. Se creează posibilitatea ca activităţile auxiliare şi de servire specializate 

să execute lucrări standard pentru mai multe unităţi economice, urmând ca activităţile 

specifice fiecărei întreprinderi în parte să fie executate de unităţi proprii auxiliare şi de 

servire. 

Timpul de pregătire - încheiere este necesar pentru efectuarea diferitelor activităţii 

înaintea prelucrării obiectelor muncii, cum ar fi: reglarea utilajelor în vederea prelucrării 

produsului respectiv sau după terminarea activităţii, aducerea utilajului la parametri 

iniţiali, consultarea documentaţiei, curăţarea locului de muncă etc. Timpul necesar 

efectuării operaţiilor tehnologice sau ciclul tehnologic cuprinde timpul efectiv pentru 

prelucrarea, asamblarea parţială şi totală a produsului. 


77

NR. 3 


IV.6. TEMA DE CONTROL A UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 

1. Ce este ciclul de producţie? 

2. Care este durata unui ciclu de producţie pentru un produc complex? 

3. Enumeraţi legile, principiile şi regulile specifice organizării procesului de 

producţie. 

4. Analizaţi organizarea în timp a procesului de producţie. 

5. Ev<strong>id</strong>enţiaţi sistemele de organizare ale întreţinerii şi reparaţiei utilajelor. 

6. Descrieţi organizarea producţiei şi gestiunea SDV-urilor. 

IV.7. TESTUL DE AUTOEVALUARE NR. 3 

1. Legătura reprezintă: 

a. metoda gamelor fictive 

b. metoda simulărilor 

c. metoda machetelor b<strong>id</strong>imensională 

d. diagrama cu fire 

e. deplasarea unei piese într-o verigă 

2. Etapele necesare pentru stabilirea variantei optime de amplasare sunt: 

a. ev<strong>id</strong>enţierea verigilor la fiecare proces tehnologic 

b. centralizarea datelor referitoare la verigi într-o matrice 

c. transpunerea informaţiilor la un nivel superior 

d. a+b 


78

e. a+b+c 


3. Calculul suprafeţei de producţie pentru un utilaj se face după formula: 

a. St=Ss+Se 

b. St=Ss+Sg 

c. St=SS+Sg+Se 

d. St=Sg+Se 

e. St=Sg+Ss+Se+Sm 

4. Formula de calcul a duratei ciclului de producţie în cazul îmbinării succesive este: 

a. Dcps=npt1+ npt2+ npt3+ npt4=np Σti 

b. Dcps=npt1+ npt2+ npt3+ npt4+ npt5= np Σti 

c. Dcps=npt1+ npt2+ npt3= np Σti 

d. Dcps=npt1+ npt2= np Σti 

e. Dcps=npt1 

5. Reparaţia capitală are notaţia: 

a. RK 

b. RC 

c. Rk 

d. Rc 

e. Nici un răspuns corect 


79

6. Având în vedere modalitatea de defectare, aceasta poate fi: 

a. omogenă 

b. parţială şi totală 

c. neomogenă 

d. vectorială 

e. tangenţială 

Răspunsurile la Testul de autoevaluare nr. 3 

1 2 3 4 5 6 

e d c b c b 

NR. 3 


IV.8. BIBLIOGRAFIA SPECIFICĂ UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 

1. Badea F., Managementul producţiei industriale, Editura ALL Bucureşti, 1998 

2. Badea F., Managementul producţiei, Editura ALL Bucureşti, 2000 

3. Bărbulescu C., Managementul producţiei industriale, Editura ASE Bucureşti, 

1994. 

4. Bărbulescu C., Metode şi tehnici de optimizare a organizării producţiei, Editura 

Politică Bucureşti, 1978. 

5. Păunescu I., Burghelea C., Cristea A. M., Matache N. I., Deontologie 

Managerială, Editura Renaissance Bucureşti, 2009. 

6. Păunescu I., Petcu C., Decizie.Teorie şi practică, Editura Eficient Bucureşti, 

2000. 

7. Zorlenţan T., Managementul organizaţiei, Editura Economică Bucureşti, 1998. 


80

CURS 


V. BIBLIOGRAFIA ÎNTREGULUI SUPORT DE 

1. Allen, R. G. D., Analiză matematică pentru economişti, Editura Ştiinţifică, 


1. Baumol, W. F., Theorie economique et analise operationnelle, Ed. Dunod, Paris, 

1963. 

2. Badea F., Managementul producţiei, Editura ALL, Bucureşti, 2000. 

3. Bărbulescu C., Managementul producţiei industriale, Editura ASE, Bucureşti, 

1994. 

4. Bărbulescu C., Metode şi tehnici de optimizare a organizării producţiei, Editura 

Politică, Bucureşti, 1978. 

5. Boldur, Gh., Fundamentarea complexă a procesului decizional economic, Editura 

Ştiinţifică, Bucureşti, 1973. 

6. Gessner R., Planificazione generale e programmazione operativa, Editura Franco 

Angeli, Milano, 1986. 

7. Ionescu S., Păunescu I., Managementul producţiei, Editura Eficient, Bucureşti, 

2001. 

9. Istoria doctrinelor economice, Editura D<strong>id</strong>actică şi Pedagogică, Bucureşti 1970. 

10. Luca, R. D., Raiffa, H., Games and Decision, Ed. Wiley, New York, 1958 

11. Moldoveanu G., Managementul operaţional al producţiei, Editura Economică, 


12. Păunescu, I., Burghelea, C., Managementul producţiei, Editura Renaissance, 


13. Păunescu, I., Burghelea, C., Management operaţional, Editura Renaissance, 


14. Platon V., Sisteme avansate de producţie, Editura Tehnică, Bucureşti, 1990. 


81


15. Roy B., Classement et choix en presence de points de vue multiples (Revue 

francaise d'infornatique, nr, 8, 1968) 

16. Teodorescu, N., Boldur, Gh., Stoica, N., Bănică, I., Metode ale cercetării 

operaţionale în gestiunea întreprinderilor, Editura Tehnică, Bucureşti. 1973 

17. Trască M., Metoda priorităţilor în utilizarea capacităţilor de producţie, Revista 

Economică nr. 13/1988. 

18. Zorlenţan T., Managementul organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti, 1998. 


82

AUTOEVALUARE 

Unitatea 1. 


VI. REZULTATELE TESTELOR DE 

1 2 3 4 5 6 

a,c,d b e c a e 

Unitatea 2. 

1 2 3 4 5 6 

a c e c d a 

Unitatea 3. 

1 2 3 4 5 6 

e d c b c b 

2011 

83


VII.NOTIŢELE CURSANTULUI 

________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 


84


85 


__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________


86 


_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________ 

__________________________________________________________________ 

_________________________________________________________________

universitatea hyperion bucureşti managementul ... - id-hyperion.ro

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?