REZUMAT - Universitatea de Arte "George Enescu"

More documents

Recommendations

Info

expresive, în direcţia sincronizării sonore, a realizării unui produs compact al interferenţei. Partea a II-a, Andante cantabile con variazioni, temă cu cinci variaţiuni, este dominată de pian, vioara şi violoncelul având rol de comentariu sau dublaj. În Variaţiunea a V-a prin suprapunerea unor procedee tehnico-expresive diferite la fiecare din vocile ansamblului, prin intercalarea registrelor şi prin scriitura la cinci voci, se realizează sugestia sonoră a unui cvintet de coarde. Ultima secţiune, Coda, sintetizează majoritatea procedeelor de scriitură: ornamentaţia, variaţiunea armonică, poliritmia, sincopa şi contratimpul sincopat, secvenţarea succesivă, stretto-ul şi imitaţia. Partea a III-a, Menuetto, Quasi Allegro, în formă ABA, are caracter de scherzo prin contrastul expresiv dintre secţiunile A şi B, prin scriitura dialogată şi prin supleţea alternării procedeelor tehnico-expresive. Registrul întregii părţi este ridicat, raportat la primele două părţi. Contrastul nu este de tip dramatic ori conflictual, astfel încât caracterul de scherzo se conjugă cu eleganţa menuetului. Partea a IV-a, Finale, Prestissimo, în alla breve, este structurată, ca şi Partea I, în formă de sonată. Expunerile tematice succesive, în registre comune, scriitura independentă melodic a vocilor (dominată de terţe mici descendente), intervenţiile contrapunctice personalizează timbral fiecare voce a ansamblului, iar compactarea la pian a texturii temei a II-a, cu caracter de coral, impune viorii o emisie aproape nonvibrato. Dilatarea (de la două la şase voci) şi comprimarea ambitusului, modulaţiile surprinzătoare, mutaţiile timbrale (cu plasarea viorii în registrul grav), detaşarea timbrală a unei singure voci din ansamblul compactat în registrul opus, constituie elemente de dramatizare intensă a acestui final. Trio op. 1 nr. 3 confirmă atributul de „revoluţionar al întregii literaturi muzicale” (W. Berger) prin anvergura structurii timbrale quadri-dimensionale, prin accentuarea contrastului expresiv în plan armonic, dinamic şi al tehnicii instrumentale. 1.1.b. Serghei Rachmaninov Trio Elegiac în sol minor (1892) Anul 1892 este prodigios pentru activitatea lui S. Rachmaninov, căci în acelaşi an primeşte Medalia de aur şi diploma de compoziţie pentru opera Aleko (după Puşkin). 15
Admiraţia sa pentru Ceaikovski, Liszt şi Chopin îl va ataşa definitiv de sistemul tonal, şi nu ca o replică voluntară a unui curent estetic, ci ca o manifestare spontană a temperamentului său neliniştit, sensibil. Creaţiile sale sunt încărcate de un lirism ameţitor, de o consistenţă armonică amplă şi cu linii melodice avântate, de respiraţie largă. Scriitura sa pianistică, de o rezonanţă particulară, prezintă o vervă, o vivacitate a mijloacelor tehnico-expresive care îl afiliază, în mod cert, concepţiilor stilistice interpretative şi componistice ale lui Fr. Liszt. Trio Elegiac nr. 1 în sol minor, Lento lugubre, este construit într-o singură mişcare şi se alcătuieşte din episoade, organizate într-o amplă formă de tripartit, ce poate fi considerată formă de sonată. Elementul folcloric (utilizarea pedalei populare şi a tremolo-ului, alcătuirea de tip rapsodic), structurarea bidimensională a ansamblului (prin opoziţia pian-vioară sau/şi violoncel), scriitura dialogată de esenţă vocală, extensia texturii până la registrul supra-acut în momentele dramatice, precum şi densitatea armonică a partiturii pianului sunt elemente care particularizează timbral fiecare instrument. Vioara menţine registrul superior în ansamblu, iar momentele de imitaţie contrapunctică dintre vioară şi violoncel au un aspect de duo vocal. De o expresie lirică particulară, de un dramatism vibrant, Trio Elegiac în sol minor de S. Rachmaninov se plasează, din punct de vedere semantic, la intersecţia dintre sonor, narativ şi chiar ilustrativ. Aflate la distanţă de aproape un secol, cele două Trio-uri analizate sunt de esenţă melodică, de mare expresivitate şi cu valenţe de virtuozitate a partiturilor pianistice. Întrun secol de romantism, între Beethoven şi Rachmaninov, vioara, instrument melodic al tuturor epocilor, a evoluat în sensul strălucirii şi diversităţii timbrale, al virtuozităţii instrumentale, şi este valorizată ca atare chiar şi în domeniul muzicii de cameră, mai cu seamă în trio-ul cu pian, grup cameral predominant solistic. 1.2. Cvartetul de coarde Identificat încă de la apariţia sa cu însuşi termenul de „muzică de cameră”, cvartetul de coarde îşi motivează prestigiul susţinut şi constant prin perioada de aproximativ 50 de ani de creaţie de gen a primei şcoli vieneze, între cvartetele op. 20 (1772) ale lui J. Haydn, şi ultimele cvartete ale lui Beethoven şi Schubert (1826). Genul 16
Page 1 and 2: REZUMAT ARGUMENT Vioara şi viola,
Page 3 and 4: 2. Configuraţii timbrale În defin
Page 5 and 6: etc.. Mişcarea melodică presupune
Page 7 and 8: explicarea cauzelor şi efectelor s
Page 9 and 10: a secolului al XVIII lea , odată c
Page 11 and 12: şi în ansamblul instrumental (imi
Page 13: dintre compozitorii romantici, desc
Page 17 and 18: cvartetului prin simetria formei, p
Page 19 and 20: Partea I, Allegro, cu o dramaturgie
Page 21 and 22: destinată viorii şi violei, propu
Page 23 and 24: Mib Major, K. 365. Evenimentul trag
Page 25 and 26: personalizat pentru fiecare instrum
Page 27 and 28: BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: 1. ADORNO,
Page 29 and 30: 29. FRANÇOIS-SAPPEY, Brigitte - Hi
Page 31 and 32: 54. PINCHERLE, Marc - Le violon, É
Page 33: 78. WILLENER, Alfred - Pour une soc

REZUMAT - Universitatea de Arte "George Enescu"

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?