REZUMAT - Universitatea de Arte "George Enescu"

singură dată pentru a imprima mişcarea oscilatorie (pentru „atacul” sunetului) şi viteza
de propagare a undelor sonore, coroborate cu ceilalţi parametri, în special cu frecvenţa,
determină anumite raporturi cu percepţia sunetului: frecvenţe înalte - recepţie rapidă -
lungime de undă mică, frecvenţe joase - recepţie lentă - lungime de undă mare. Din
aceste raporturi derivă anumite aspecte ale scriiturii muzicale (evitarea plasării pasajelor
rapide în registrul grav al violoncelelor şi contrabaşilor, de exemplu) şi ale interpretării
(selectarea procedeelor tehnico-expresive optime pentru sincronizarea ansamblului ori
pentru realizarea transferului şi a interferenţei), precum şi însăşi componenţa orchestrei
de coarde, cu pondere numerică pe grupul viorilor I şi a II-a. Concluzionând, putem
spune că identitatea sunetului, ca obiect al spaţiului sonor, este imprimată de două
categorii elementare:
a. codul genetic al sunetului - care implică frecvenţa oscilaţiei (înălţimea sunetului),
amplitudinea oscilaţiei (intensitatea sunetului) şi structura oscilaţiei: simplă ori complexă
(sunet simplu ori complex);
b. circumstanţele evenimentului sonor, cu referire la proprietăţile originare ale sunetului:
tipul oscilaţiei - amortizată ori neamortizată, cantitatea de energie furnizată pentru a
determina corpul sonor să intre în mişcarea oscilatorie (pentru „atac”) şi lungimea undei
sonore (dependentă de frecvenţă şi de calităţi ale obiectului sonor, cum ar fi elasticitatea
ori duritatea).
2.1.b. Sunetul, ca subiect al spaţiului muzical
În devenirea sa muzicală, datorită energiei cinetice proprii, sunetul manifestă
multiple valenţe combinatorii, generând structuri ritmico-melodice şi armonice. Celula
acestor structuri se percepe ca interval melodic, cu condiţia ca armonicele superioare a
două sunete succesive să poată fuziona, dependent de factorul timp (durata) şi spaţiu
(diferenţa de frecvenţă, de înălţime). Condiţia fuzionării armonicelor superioare se aplică
şi în cazul intervalului armonic, dependent doar de factorul spaţiu (fuzionarea
armonicelor superioare nu este posibilă la o distanţă mai mare de trei octave, iar sunetele
sunt percepute individual). Mişcarea de trecere de la un sunet la altul prin înlănţuiri de
armonice superioare, este percepută drept linie melodică, a cărei descriere şi analiză
utilizează sintagme-analogii din domeniile spaţiu şi timp: melodia poate fi ascendentă
sau descendentă, ea evoluează prin salturi sau treptat, oscilează, merge în sus sau în jos,
5