ÎN TEMPLUL LUI JANUS - Institutul de Istorie

Această perioadă de încercări ale Moldovei şi Ţării Româneşti de a se plasa pe o poziţie de echilibru
între cele trei mari puteri de la hotarele lor ia sfârşit în toamna anului 1552, prin înlăturarea violentă a lui Ştefan
Rareş şi înlocuirea sa prin Alexandru Lăpuşneanu. Deşi este vădită complicitatea lui Castaldo la complotul
împotriva lui Ştefan Rareş, deşi Lăpuşneanu oferă imperialilor serviciile sale împotriva turcilor, atât la Viena cât
şi în Transilvania Ferdinand şi Castaldo sunt dezamăgiţi de schimbarea de domnie din Moldova, convingându-se
că noul domn e înclinat spre Polonia şi, prin intermediul acesteia, către Poartă 4 .
Confirmarea acestor informaţii privitoare la veritabila orientare a lui Lăpuşneanu nu întârzie. El declară,
în 1553, unor fruntaşi secui că va sprijini revenirea pe tron a lui Ioan Sigismund, iar în primăvara anului următor
închide graniţele spre Transilvania.
În Ţara Românească, după scurta domnie a lui Radu Ilie în 1552-1553, care încercase de asemenea
apropierea de imperiali, restaurarea lui Mircea Ciobanul – şi el tentat în continuare de aceeaşi idee – apoi
înscăunarea lui Pătraşcu cel Bun marchează intervenţia hotărâtă a turcilor pentru a se asigura de cooperarea Ţării
Româneşti împotriva trupelor habsburgice din Transilvania. În iunie 1555 un raport din Constantinopol
înregistrează deja ştirea despre dispoziţia dată de către sultan lui Lăpuşneanu şi Pătraşcu de a contribui efectiv la
reintroducerea lui Ioan Sigismund în Transilvania. Ordinul formal soseşte în februarie 1556 şi ca urmare trupele
moldovene şi muntene întreprind campania care duce la alungarea imperialilor din Transilvania 5 .
Evenimentele din 1556 au mai multe semnificaţii: în primul rând, pentru moment toate cele trei ţări
române sunt readuse mai strâns în orbita politică otomană; în al doilea rând, ele marchează o creştere a influenţei
polone, cel puţin în Transilvania şi Moldova. Aceasta întrucât întreaga pregătire diplomatică a respingerii
imperialilor din Transilvania s-a desfăşurat pe fondul unei înţelegeri turco-polone, a reglementării unor diferende
reciproce, a delimitării gradului de influenţă şi a unor drepturi comerciale ale celor două puteri în zona Dunării de
Jos. Nu pot fi de asemenea neglijate legăturile de familie dintre regina Isabella şi curtea polonă, prin intermediul
cărora până şi pe plan cultural se facilitează o creştere a influenţei polone în Transilvania 6 . În fine, se
înregistrează şi un amestec al Franţei în această problemă. În urma misiunii lui Cristofor Bàthori la curtea lui
Henric al II-lea, Franţa intervine pe lângă regele Poloniei, prin ambasadorul extraordinar Pierre-Louis Martinès,
pentru a-l determina să se angajeze în sprijinirea lui Ioan Sigismund şi a mamei sale, promiţându-i în schimb
bunele oficiu ale Franţei la Poartă, pentru salvgardarea unor interese ale Poloniei şi Transilvaniei. Prin această
acţiune diplomatică rivalitatea turco-polonă-habsburgică pentru influenţă în ţările române între anii 1551-1556 se
leagă cu ultima fază a războaielor pentru hegemonia europeană dintre Franţa şi Casa de Austria, ce se vor încheia,
provizoriu prin pacea din 1559.
Intervenţia în Transilvania în al şaselea deceniu al secolului al XVI-lea a însemnat pentru imperiali un
eşec cu care ei nu s-au resemnat. Acţiunea lor generală în scopul dobândirii unei influenţe sporite şi chiar a
dominaţiei în bazinul inferior al Dunării a fost reluată în 1561, prin sprijinirea lui Iacob Heraclid Despot în
ocuparea tronului Moldovei. Faptul că schimbarea de domnie din Moldova, prin victoria de la Verbia repurtată de
Despot asupra lui Lăpuşneanu (18 noiembrie 1561), a fost corelată direct cu planurile habsburgice de expansiune
spre răsărit, este dovedit nu numai prin informaţiile documentare privind preparativele acestei acţiuni, ci şi prin
16