ÎN TEMPLUL LUI JANUS - Institutul de Istorie

mai ales de comandanţii de cetăţi şi sprijinită intens pe lângă principele Sigismund Bàthori de propaganda
trimişilor papali şi a confesorilor iezuiţi, rămaşi în fapt în ţară şi după pronunţarea formală a suspendării
activităţii lor, în 1588.
Pe de altă parte Poarta otomană, în concepţia ei simplistă bazată pe tradiţiile cuceririi şi jafului, urmărea
să canalizeze nemulţumirile provocate de criza internă către un nou război de amploare, satisfăcând astfel
elementele militare – ienicerii şi spahiii.
Agresivitatea crescând a Imperiului otoman în Europa e ilustrată de criza nemotivat de gravă survenită
în raporturile turco-polone în 1589-1590. Pretextul ei pare a fi fost favorizat pe de o parte de raidurile căzăceşti în
Moldova, pe de altă parte de negocierile iniţiate cu Imperiul habsburgic în mai 1589 de noul rege polon
Sigismund al III-lea Wasa. Moldova şi Petru Şchiopul sunt într-o situaţie foarte delicată. Domnul moldovean, sub
presiunea unei grupări boiereşti, căutase mereu, în ultimii ani, a ameliora raporturile cu Polonia. Ultimele sale
demersuri pentru reînnoirea unui tratat cu vecinul din nord datau din noiembrie 1588 18 . Tensiunea bruscă între
turci şi poloni expune Moldova la a deveni teatru de război şi îi aduce pagube în urma trimiterii de trupe turceşti
cu scopul de a face incursiuni în zona de hotar cu Polonia, dar care, potrivit metodei lor obişnuite de
aprovizionare, săvârşesc prădăciuni mai mari în Moldova.
Este explicabil astfel zelul lui Petru Şchiopul şi al cămăraşului său Bartolomeu Bruti în aplanarea
conflictului, mergând până la oferta ca Moldova să acopere o parte din despăgubirile pretinse polonilor din partea
sultanului pentru prejudiciile aduse de incursiunile căzăceşti. Negocierile mediate de domnul moldovean, prin
solii alternative în Polonia şi la Poartă, soluţionează în cele din urmă criza printr-un compromis, în iunie 1590. A
contribuit la aceasta şi agentul diplomatic englez, solicitat chiar de marele vizir, în vreme ce Habsburgii la
Istanbul şi trimişii papali în Polonia au căutat să provoace eşecul negocierilor 19 .
Criza turco-polonă din 1589-1590 n-a rămas însă fără urmări asupra Moldovei, cu tot aparentul succes al
mediaţiei întreprinse de Petru Şchiopul. Presiunea economică şi politică turcească se accentuează. Domnul e
hărţuit de facţiunile boiereşti – filopolone şi proturceşti – şi întrucâtva suspect, din pricina relaţiilor pe care le
dovedise cu Polonia şi care îi îngăduiseră să facă uz cu succes de bunele sale oficii în cursul tensiunii din 1590.
Abdicarea sa e un alt semn al agravării situaţiei internaţionale, al unei crize politico-militare iminente între cele
două mari forţe rivale – Habsburgii şi Poarta. Situaţia ameninţătoare comporta decizii ferme şi grave, de care
Petru Şchiopul nu se simţea capabil.
Numirea lui Aron-vodă în locul său, cu concursul activ al agentului diplomatic englez Barton, trebuia în
intenţia Porţii, cât şi a Angliei, să consolideze legătura ţărilor române cu Imperiul otoman, împotriva
Habsburgilor. Şi sprijinul acordat de acelaşi Barton candidaturii la tron a lui Mihai Viteazul în Ţara Românească
se va întemeia pe aceeaşi premisă. Evoluţia ulterioară a evenimentelor, ridicarea la luptă împotriva turcilor a
ţărilor române a constituit astfel un grav eşec al politicii turceşti şi al diplomaţiei engleze. Apoi, atât Poarta cât şi
Edward Barton au subestimat valoarea încercărilor lui Sigismund Bàthori de a obţine tronul polonez (în 1587 şi
1591) şi jignirea acestuia prin refuzul categoric al marelui vizir de a-i acorda sprijin 20 . Au subestimat de
asemenea protestele Transilvaniei împotriva prădăciunilor trupelor turceşti la hotarul sud-estic al principatului şi
20