Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 1, martie 2013

împărtășania/ascult cum ninge dimineața”
ca o iertare și mai apoi ca o binecuvântare
peste toate vitregiile „durerile se vindecă
doar cu omături”. Ce rezolvare subtilă a
problemelor, o fi vorba de înghețarea lor
sau de moartea simbolizată ca iarna tuturor
iertărilor? Misterul ascuns aproape în
fiecare poem ține trează atenția, nu mai
putem spune că Ana e doar un copil când
are astfel de teorii despre viață, nu!
Volumul ei nu este doar o joacă printre
cuvinte, chiar dacă sunt și poeme care
vorbesc despre copilărie, „fără reguli”,
„nedumerire”, în care se crede clovn, care
doar „printr-o abracadabră” transformă
„lacrimile mamei în zâmbet”, „taine se
prefac în surâs” și pleacă „în căutarea
lacătului descuiat”. Plină de nostalgie
amintește de anii inocenței ca și când ei ar
fi trecut demult pe un alt tărâm (plec târând
jucăriile după mine) -„desenam cu degetul
pe masa udă o ancoră”, ca și cum această
ancoră ar putea să mai țină copilăria
agățată undeva la malul vieții, unde să se
poată întoarce ori de câte ori un zmeu
fioros zdruncină încrederea. Emoționantă
desprinderea „întind cerul deasupra
capului/liniștea ațipește pe umeri de lumină
îngropând în cearșaf albastru/anul care mia
furat vârsta”. Exemplele pot continua și
nu pot fura frumusețea lor fără să amintesc
despărțirea de „fetița cu chibrituri” din
(ultima iarnă dansează printre îngeri) -
„doar o păpușă din ceară/țopăie într-un
picior/aruncându-i un șal gri/altădată
primea rochii/în culorile dimineții/ultima
iarnă/dansează printre îngeri”, de „ fetița cu
breton rebel” din ciclul gimnazial care a
„îmbrăcat pentru ultima dată/
uniforma/odată cu răsăritul din răsărit/bluza
este mai albă ca ieri/fusta am brodat-o cu
alt albastru/să nu observe/că a intrat la
apă”, o etapă încununată cu succes:
„coronița s-a așezat aproape singură”. Ana
nu se pierde în cuvinte, nu îmbracă o stare,
ci o scoate gata metaforizată din sufletul ei
„căștigătoare sunt cuvintele/de sub tălpile
nepăsării/din poziția drepți/calcă
apăsat/peste pietre în colțuri/lăsând în
urmă poeme” din care desprindem
caracterul hotărât al micii noastre autoare.
Cuceritoare sunt și poemele în care își
exprimă saturația pentru nouă tehnologia
care a invadat până și „maternitățile unde „
bebelușii adorm pe ritmuri de hip hop”.
Vrând parcă să păstreze inocența
vârstei salvează „baba oarba” și o trimite
ziarelor ca o ultimă încercare de a-și aminti
cineva de acea perioadă, (anunț publicitar)
unde, ca o măsură de precauție găsește
soluția benefică sufletului dornic de liniște
„mă mut la bunica/are imaș până la
poartă/fară PC”. Ori de câte ori întâlnește
(oameni între oameni) - „cărora le pare
rău/că nu am căzut mai adânc decât sunt”
își găsește „tihna/în taina palmelor/cu
miros de lut” numai de ea știută, arătândune
cât de echilibrată este în interior.
Feerice sunt poemele (toamna se
joacă în pletele mele), (genunchii nopții s-
au rănit de stele), (refugiu), (aventură fără
reguli), peisaje idilice în care ne întâmpină
greieri care „ iau lecții de balet”,
„buburuze/picior peste picior”, „fata în ie/cu
brâu vărgat/și traista din lăicerul/de pe
laiță”, folosind cuvinte demult uitate din
vocabular, dar cât de prețioase.
Emoționant poemul (in memoriam) cu
siguranță o dedicație mamelor care și-au
pierdut pruncii, imaginile folosite ating cele
mai ascunse cotloane „sălciile
îngenunchează/când mame cu marame
negre trec și tac/doar razele de
foc/îngheață lacrimi/pe crucile/de pe cruce”
în urma citirii rămâne tăcerea adâncă,
autoarea reușind să transmită un cumul de
emoție în doar câteva cuvinte. Spre finalul
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 1, martie 2013
32