Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 1, martie 2013

– Ei, dar n-oi fi nici eu picată din lună!
Apoi, crezi că degeaba te-a lăsat
Dumnezeu în locul ăsta?
– Te rog, Buni! Lasă-l pe Dumnezeu că
n-are nicio treabă! El le-a încurcat pe toate,
nu vezi?
– Bine! Dacă aşa vrei tu mai spuse
bunica lui şi discuţia se terminase.
Din acel moment nu mai încercase să-i
schimbe hotărârea, îl ajutase cu bani şi cu
toate pregătirile de plecare. Tot ea îi
aranjase drumul cu nea Gigi.
– Am ajuns! De aici te descurci? îl trezi
la realitate nea Gigi.
– Da, da, mă descurc! Rămân dator!
spuse Marian râzând şi după ce-i strânse
mâna, inspiră adânc şi intră în aeroport.
Aurel Băeșu – Peisaj cu case
Forfota, aglomeraţia şi amalgamul de
sunete îl ţintuiră în faţa uşii câteva
secunde. Era prima oară când intra în
aeroport. Nu ştia încotro s-o ia. Gândul îi
fugi înapoi la florile din faţa casei, adunate
şi îngrijite de Buni, la cei câţiva butuci de
vie din spate, la pomii fructiferi şi la grădina
de legumele aflată undeva mai la dos, ca
să nu strice designul, cum glumea Buni
parcă vrând să demonstreze că n-a rămas
în urma timpului. „Atâta pace, iar aici”
gândi simţind că i se pune un nod în gât. „E
normal să-mi fie frică!” îşi spuse el şi porni
hotărât să afle unde trebuie să se prezinte
pentru check-in, cu cât timp înainte şi ce
paşi urmau până la urcarea în avion.
Ajunsese mult prea devreme. Se mai
învârti prin aeroport încercând să-şi ocupe
timpul de aşteptare. Îşi cumpără nişte
reviste, un pachet de ţigări şi căscă ochii
prin magazine. Din când în când, îşi
consulta ceasul ale cărui limbi parcă se
mişcau cu încetinitorul. Obosit de
aglomeraţia din jur, hotărî să intre într-un
bar, să-şi ia o cafea şi să citească până se
făcea timpul de îmbarcare.
Se aşeză la o masă cu ceaşca de cafea
aburindă în faţă, pregătindu-se să-şi
aprindă o ţigare,
– Se poate? îl întrebă un bărbat cam la
patruzeci, patruzeci şi cinci de ani.
Marian tresări, de parcă l-ar fi prins Buni
fumând, îl cercetă scurt, apoi privind în
ceaşca de cafea îi făcu semn că se poate
aşeza. Ar fi vrut să-l ignore, dar ceva îl
atrăgea. Ochii, privirea nu ştia ce. Îl
întrebă,
– Vă cunosc de undeva?
Bărbatul se mulţumi să zâmbească şi
sorbi cu plăcere din cafeaua lui. Parcă nu
auzise întrebarea.
– Încotro? îl întrebă pe Marian.
– Italia! Dumneavoastră?
– Acasă.
Atât, fără niciun detaliu. Apoi îşi bău mai
departe cafeaua în tăcere. Marian puţin
contrariat, renunţă să mai pună vreo
întrebare, cu atât mai mult cu cât nici el nu
simţea nevoia să vorbească. După ce-şi
bău tacticos cafeaua, intrusul se ridică şi
înainte de a pleca îi spuse,
– Este înăuntrul tău.
– Ce? întrebă Marian începând să
creadă că era ceva în neregulă cu acel om.
– Fericirea! Este înăuntrul tău.
Fără să aştepte răspunsul lui Marian,
bărbatul se întoase şi plecă. Simţea
privirile tânărului în ceafă, dar se mulţumi
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 1, martie 2013
44