POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI 1920-1940 (II) - Centrul Cultural ...

Sorin Arhire
În această nouă situaţie din Europa, ca o consecinţă directă a
conferinţei ce a avut loc la München, în a doua jumătate a lunii noiembrie a
fost realizat un turneu diplomatic al lui Carol al II-lea în Marea Britanie,
Franţa, Belgia şi Germania. Cu siguranţă că soarta pe care o avusese
Cehoslovacia îl impresionase în mod deosebit pe rege, ca şi pe ceilalţi
români de altfel, iar vizita suveranului avea scopul să afle în ce măsură se
mai poate conta pe sprijinul celor două puteri democratice din vestul
continentului. Întrebarea firească pe care şi-o puneau politicienii români era
dacă nu cumva după Cehoslovacia va urma România, în condiţiile în care
practica aplicată la München se putea dovedi contagioasă. Aşa cum se ştie,
vizita nu a avut rezultatele scontate, ba mai mult, ea a scos şi mai pregnant
în evidenţă faptul că politica externă românească trebuia să devină din ce în
ce mai apropiată faţă de cea a Germaniei 50 .
Acţiunea Germaniei din 15 martie 1939, prin care a fost instituit
Protectoratul Boemiei şi Moraviei, a arătat în mod clar faptul că Berlinul era
cel care impune ritmul evenimentelor din Europa, partea răsăriteană a
continentului fiind astfel mai expusă ca nicicând creşterii puterii Reich-ului.
Acordul economic româno-german din 23 martie 1939 a reprezentat o
formă de manifestare a acestei influenţe din ce în ce mai mari dar, totodată,
şi o consecinţă directă a avansării puterii germane către est. Semnat pentru o
perioadă de cinci ani, acordul asigura Germaniei mari cantităţi de petrol şi
cereale româneşti, materii prime care se puteau dovedi vitale într-un nou
război mondial în condiţiile în care germanii erau conştienţi că s-ar fi văzut
confruntaţi cu o nouă blocadă britanică, aidoma situaţiei existente în Primul
Război Mondial. România avea şi ea avantaje, ea găsind în Germania un
cumpărător sigur pentru produsele sale, un furnizor de echipamente
industriale şi tehnică militară şi, nu în ultimul rând, un sprijin substanţial
pentru modernizarea economiei. Cu toate acestea însă, ponderea economică
crescută în mod simţitor a Germaniei asupra României nu a schimbat şi
orientarea sa politică, astfel că românii au rămas „până în timpul războiului
între marile fronturi politice care se conturau” 51 .
Obţinerea garanţiilor politice franco-britanice la 13 aprilie 1939 a
însemnat fără îndoială o victorie a acelor oameni politici din România care
încă susţineau orientarea tradiţională a ţării către cele două mari puteri
negocia cumpărarea unor cantităţi importante de petrol şi grâu, iar la 4 noiembrie, în portul
Constanţa, a ancorat crucişătorul „Emden”, acesta fiind prima navă de război germană ce
pătrundea în apele teritoriale ale României de la sfârşitul Primului Război Mondial (Prost
2006, p. 182).
50 Pentru detalii despre vizita pe care regele Carol al II-lea a efectuat-o în vestul Europei, în
a doua jumătate a lunii noiembrie, vezi Arhire 2010, p. 383-394.
51 Hillgruber 1994, p. 82.
296