POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI 1920-1940 (II) - Centrul Cultural ...

Sorin Arhire
principiile tradiţionale fuseseră păstrate 5 . Însuşi regele Carol a afirmat că
România avea ferma intenţie de a menţine intacte, ba chiar de a-şi întări
legăturile sale cu Franţa, de a sprijini prin politica sa Mica Înţelegere şi
Înţelegerea Balcanică, fiind totodată gata să intre în mod necondiţionat în
orice sistem de asistenţă mutuală cu Marea Britanie 6 . Spus mai pe scurt,
regele se declara dispus să continue politica lui Titulescu, fără Titulescu,
acestuia din urmă imputându-i-se faptul că prin activitatea sa de la Geneva
nu a făcut altceva decât să provoace mânia lui Hitler şi a lui Mussolini 7 . În
pofida acestor aparenţe şi declaraţii oficiale, statul român a adoptat o poziţie
de neutralitate faţă de marile puteri cât timp ministru al Afacerilor Străine a
fost Antonescu, restrângându-şi obligaţiile pe care le avea în politica sa
externă şi înregistrându-se chiar o tendinţă de izolare care s-a înfăptuit prin
această atitudine neutră a ţării 8 . Statutul de mare putere pe care Germania şil
redobândise de curând, coroborat cu scăderea influenţei şi puterii Franţei,
a determinat ca relaţiile cu al Treilea Reich să fie reevaluate, mai ales că în
timpul lui Titulescu acestea fuseseră în mod intenţionat neglijate.
Imediat după preluarea postului de ministru al Afacerilor Străine,
Victor Antonescu s-a grăbit să dea asigurări reprezentanţilor germani că
guvernul pe care îl reprezenta în afacerile internaţionale nu va mai promova
politica pe care o dusese România în timpul lui Titulescu 9 . În cadrul
discuţiilor pe care istoricul şi omul politic Gheorghe Brătianu 10 le-a avut cu
5 Haynes 2003, p. 25.
6 Cretzianu 1998, p. 37-38.
7 Ibidem, p. 38.
8 Titulescu 1994, p. 56.
9 La doar două zile după demiterea lui Titulescu, un ziar german afirma despre el că: „În
1932 i s-a încredinţat conducerea Ministerului Afacerilor Străine, pe care l-a condus până la
căderea sa, care s-a produs sâmbătă seara. Titulescu a manevrat corabia românească de stat
cu totul în apele canalizate de politica externă franceză şi a influenţat în mod decisiv politica
Micii Înţelegeri. În timpul activităţii sale ca Ministru de Externe a intervenit energic pentru
o colaborare cu Rusia Sovietică şi a susţinut cu o acţiune energică politica de alianţă Paris-
Praga-Moscova” (Völkischer Beobachter, din 31 august 1936).
10 Gheorghe I. Brătianu a fost profesor la universităţile din Iaşi şi din Bucureşti, dar şi
membru al Academiei Române. A fost preşedintele partidului dizident al tinerilor liberali,
fondat în 15 iunie 1930, la puţin timp după restauraţia carlistă. Cu toate că nu a avut o
funcţie oficială în cadrul politicii externe, el a fost adeseori un ambasador neoficial al
României la Berlin, statut favorizat de faptul că se afla într-un contact permanent cu regele
Carol. Datorită influenţei pe care o avea asupra suveranului, el a avut un rol important în
modelarea politicii externe româneşti. A deţinut mai multe mandate de deputat în
Parlamentul României. A avut o vastă operă istoriografică, publicând atât în română, cât şi
în franceză. A fost arestat de către autorităţile comuniste şi trimis în închisoarea de la
Sighet, acolo unde a şi murit la 4 aprilie 1953 (Haynes 2003, p. 28; Enciclopedia 2010, vol.
3, p. 29; Predescu 1999, p. 127-128).
286