POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI 1920-1940 (II) - Centrul Cultural ...

Sorin Arhire
conjuncturii internaţionale nefavorabile sau prin afirmarea faptului că nu se
întrezărea niciun ajutor din partea nimănui, Florin Constantiniu are meritul
de a plasa vina în interiorul ţării, citând din însemnările lui Ion Fodoreanu,
un contemporan al acelor vremuri şi profesor la Turda:
„Neamul românesc este sfârtecat de vecinii duşmani. […] Totuşi nimeni nu
mişcă, nimeni nu protestează, noi singuri ne zbatem. De ce această izolare şi
această muţenie în jurul nostru? Nu din cauza împrejurărilor externe. Ci
pentru că suntem nevrednici, pentru că ne merităm soarta, pentru că nu
merităm nicio consideraţie din partea niciunui mare popor, pentru că
suntem vinovaţi cu toţii, până la ultimul, de nenorocirile noastre. Care este
vina noastră? Este de căutat în chiar concepţia noastră de viaţă. Scopul vieţii
noastre era huzureala, luxul, trândăvia, destrăbălarea. Cărările vieţii noastre
erau chiulul, şmecheria, învârteala, favoritismul, nepotismul, furtul. Am fost
narcotizaţi, prin şcoală şi propagandă naţională, cu idei prea frumoase
despre virtuţile neamului nostru, pe care le-am luat de bune şi adevărate, leam
pus la căpătâiu, le-am atârnat la butonieră sau la pălărie, le-am fluturat în
vânt cu ocazia sărbătorilor naţionale, dar am continuat să trăim şi să fim cu
totul altfel decât ne afişăm. Şi într-o zi minciuna în care am trăit s-a
răzbunat, iluziile s-au prăbuşit şi noi am rămas atâta cât eram, aşa cum
meritam: nişte nemernici, uitaţi în voia soartei” 104 .
Privind retrospectiv evenimentele din vara anului 1940, acum se poate
spune cu certitudine că momentul-cheie al acestora a fost fără îndoială
reprezentat de ultimatumul sovietic. Acceptând aceste cereri, în nişte
condiţii absolut umilitoare, România nu a făcut altceva decât să-şi arate
vulnerabilitatea, creând totodată un precedent periculos pentru alte cedări
teritoriale care se prefigurau deja: Transilvania şi Dobrogea de Sud în
favoarea Ungariei şi, respectiv, a Bulgariei. Izolarea politico-diplomatică a
României a fost argumentul principal invocat de oamenii politici ai acelor
vremuri, dar şi a unor numeroşi istorici care au scris ulterior despre această
perioadă 105 , la care s-a adăugat concepţia potrivit căreia armata română nu
era capabilă să se opună cu succes unei invazii militare sovietice 106 . De
asemenea, mai trebuie menţionată şi miopia clasei politice româneşti care nu
104 Constantiniu 2008, p. 370.
105 Vezi Moisuc 1991; Muşat 1992; Dobrinescu 1990; Muşat et alii 1992; Dobrinescu,
Constantin 1995; Kiriţescu 1995, vol. I; Scurtu, Hlihor 1994; Şişcanu 1992; Şişcanu 1995.
106 Deşi este aproape în mod unanim recunoscut faptul că din istorie se pot trage
învăţăminte, pentru a nu mai fi repetate greşeli, armata română nu a învăţat nimic din lecţia
Primului Război Mondial, atunci când, după doi ani de neutralitate, a intrat în conflict total
nepregătită. Situaţia s-a repetat întocmai şi în cea de-a doua conflagraţie mondială. În ciuda
pregătirilor militare ce au început încă din primăvara anului 1938, în iunie 1940 s-a
constatat că ea nu este capabilă de o campanie militară serioasă, generalii români
pronunţându-se pentru acceptarea ultimatumului sovietic [n.a.].
312