Descarcă - Revista HELIS

dea seama că de fapt ea este Lăcrămioara. Cu această dilemă se va întoarce
acasă tot singură şi tot nefericită.
Rămânând la înşiruirea motivelor de nefericire, pe tărâmul trădărilor şi al
dramelor, se cuvine să acordăm o paranteză capitolului 16, în care se istoriseşte
„drama” Alexei, fiica Ninei, care suferă după profesorul de istorie. Deşi nu
avem de a face cu o dramă logică, totuşi, amploarea pe care o ia trăirea copilei,
precum şi modalitatea de relatare a situaţiei, oferă fragmentului un puternic
conţinut emoţional, generând de altfel şi un accentuat impact psihologic asupra
cititorului. De remarcat la acest capitol şi puternica influenţă a sentimentului
religios, pe care scriitoarea-naratoare îl strecoară foarte ingenios: „De la
plecarea lui Iuda de la Cină, încoace, nicio trădare nu mai cutremură întreg
universul. Dacă n-am murit atunci – de groază, de scârbă, de ruşine – sunt şanse
maxime să supravieţuim oricărei trădări, oricăt de mârşave. Dacă nu ne-am
sinucis colectiv, deodată cu Iuda, atunci când am fi avut toate motivele să o
facem – căci, nu-i aşa, Iuda suntem noi – dacă Dumnezeu ne-a oferit salvarea,
trecându-ne cu vederea că suntem o ceată de nesăbuiţi, ce motive am avea să
practicăm sinuciderea din cauza unei trădări oarecare, fie ea şi cea mai josnică,
fie ea venită din partea celui mai bun, celui mai drag, celui mai cel?”. Închei
paranteza menţionând că la acest capitol m-am gândit, când am spus mai sus că
unele capitole pot fi citite şi ca proze scurte de sine stătătoare.
Revenind la construcţia narativă practicată de autoare, consider că
alegerea de a pune naraţiunea la persoana întâi, dând eroinei Ilinca şi rolul de
naratoare, a fost una inspirată. Cu siguranţă stările sufleteşti nu ar fi fost
reperate cu acelaşi dramatism din perspectiva unui personaj distant, izolat în
universul său terţial. De asemenea, trebuie remarcat şi limbajul extrem de
plastic, care alternează între ironie crasă şi lamentaţie de factură elegiacă,
combinaţie care, pe de o parte ţine cititorul captivat, iar pe de alta, contribuie la
creionarea temperamentului ambivalent al eroinei, care oscilează între momente
de interiorizare uşor bolnăvicioasă şi zvâgniri de luare de atitudine, de cele mai
multe ori mai sănătoase şi mai fructuase.
Închei prin a-mi exprima bucuria lecturii acestei cărţi, care pentru mine
rămâne un tratat poetizat de psihologie, sau chiar un eseu plasticizat despre
nuanţele nefericirii cu toate cauzele şi efectele ei.
Aştept cu nerăbdare noile apariţii marca Florentina Loredana Dalian.
Romeo Aurelian Ilie
(Revista `Helis`, august 2011)