Descarcă - Revista HELIS

Dincolo de cuvinte
Florentina Loredana Dănilă s-a născut la Bucureşti, în 1968, şi trăieşte la
Slobozia, judeţul Ialomiţa. Este inginer chimist. Scrie proză, dar şi poezie, din când în
când. Poezie minimalistă, de tip haiku. Este laureată a mai multor concursuri literare,
din ţară şi străinătate. La ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Literatură
„Eusebiu Camilar-Magda Isanos” Udeşti-Suceava (din al cărui juriu am făcut parte),
a obţinut Marele Premiu pentru proză.
Debutul editorial s-a produs de curând, cu volumul Şi copiii se îndrăgostesc,
Editura Clubul Saeculum, Beclean, 2008. Între cele două coperte, autoarea a strâns 28
de proze, scurte şi foarte scurte, care se citesc cu mare plăcere şi interes, iar atunci
când întorci ultima filă, regreţi că s-a încheiat, atât de repede, lectura.
Volumul reprezintă, deci, o izbândă literară certă şi confirmă o structură epică
originală. Formula narativă, structura compoziţională, vocea „interioară” a
naratorului, cu semnificaţii şi conotaţii diverse, simbioza procedeelor cu care se
realizează scriitura, toate acestea confirmă calităţile autoarei în ceea ce priveşte
virtuţile prozei scurte.
O naraţiune de o mare simplitate, la prima vedere, în care aspectul autobiografic
este evident, ascunde înţelesuri de mari profunzimi. Fraze scurte, pe alocuri aproape
telegrafice, lipsite, aparent, de orice podoabă stilistică. O acţiune naşte personaje şi un
schimb de cuvinte din cele mai comune. Un crâmpei smuls parcă la întâmplare din
realitatea cotidiană. Gesturile banale capătă relief şi strălucire, anodinul dobândeşte
pregnanţă şi, mai ales, pretutindeni se descoperă prezenţa consistentă şi tulburătoare a
dramaticului, pulsând subteran ca un strat dens de apă freatică. Din acest motiv,
autoarea ocoleşte instinctiv spectaculosul epic şi conflictele aşa-zis puternice,
instalându-se cu o vizibilă plăcere în cotidian şi familiar. Totul lasă impresia de
autentic, natural şi spontan.
Din toate textele sale se desprinde necesitatea comunicării interumane, efortul
pentru cunoaşterea de sine, „întoarcerea în timp”, dialogul imaginar, portretul-evocare
şi o anume doză de mizantropie, impregnată, totuşi, cu un lirism temperat.
Firul epic este punctat cu varii consideraţii despre eu şi alţii, despre viaţă şi
moarte, prietenie şi trădare, dragoste şi ură, bucurie şi tristeţe, autoarea demonstrândune
că viaţa rămâne o perpetuă întrebare, compusă din altele, ciudate, complicate şi,
mai ales, fără răspuns. De aici derivă şi dispersarea cu care naratorul vrea să se
cunoască pe sine însuşi şi să descifreze acel statut existenţial, care ne uneşte pe toţi pe
drumul de undeva spre nicăieri.
Cuvintele şi spaţiul dintre ele ne transmit un cumul de gânduri şi sentimente:
teamă, mirare, neîncredere, suspiciune, obsesie, dorinţa de a afla şi a pricepe.
Într-o vreme când mulţi suntem „răstigniţi” pe gânduri, angoasă, întrebări şi
îndoieli, cuvintele şi ceea ce există dincolo de ele din acest volum, original şi „zemos”
de idei, ne determină să ne amintim de nişte întrebări chinuitoare şi deloc retorice ale
pictorului francez Paul Gauguin: „Cine suntem? De unde venim? Încotro mergem?”
Cartea aceasta, însă, merită salutată şi pentru cultul nuanţei şi detaliului pe care-l
oficiază. Iar numele autoarei trebuie reţinut pentru că e unul de care vom mai auzi în
continuare.
Aurel PODARU
(`Mişcarea Literară`, Bistriţa, octombrie 2008)