Descarcă - Revista HELIS

CUVÂNT DE ÎNSOŢIRE
Sub scutul unui pseudonim, prozatoarea Florentina Loredana
Dalian (fostă Dănilă) recidivează. Fără a lua cu asalt revistele, fără a se
insinua într-o lume gălăgioasă şi vanitoasă (precum cea scriitoricească),
fără a pune în mişcare strategii de autopromovare într-o cultură, vai,
publicitară şi fără a „momi” critici care să-i „slavoslovească” textele (fie
şi într-un discurs prefaţial), autoarea din Slobozia se anunţă ca o apariţie
demnă de tot interesul. Debuta, reamintim, la Clubul Saeculum din
Beclean cu volumul Şi copiii se îndrăgostesc (2008) după ce adjudecase,
în acelaşi an, un important premiu (prozastic, evident) la Festivalulconcurs
Eusebiu Camilar – Magda Isanos de la Udeşti (Suceava).
Indiscutabil, are har. Inginer de profesie se ţine departe (deoparte) de
sofisticatele inginerii textuale şi, bună observatoare, coboară în cotidian,
ia pulsul vieţii, interesată de gestul mărunt, insignifiant. Cu urechea
ciulită vădeşte o remarcabilă stăpânire a limbajelor; oralitatea e punctul
forte al acestor instantanee, decupaje epice colorate sentimental,
cutreierate de un frison nostalgic şi asortate cu un binevenit pigment
ironic (şi chiar autoironic). Probabil că, deocamdată, nu se încumetă să
atace genul „tărăgănat” (romanesc); şi bine face, exersându-se dezinvolt
pe spaţii mici, fără a-şi testa suflul epic, revărsându-se prozastic.
Nu scrie, neapărat, de pe baricadele feminismului. Fără a pleda aici
pentru o literatură feminină (expediată valorizator în gheto-ul sexului) nu
putem ocoli constatarea că aceasta are, negreşit, un specific. Or, interesată
de „cotloanele sufletului”, Florentina Loredana Dalian le explorează –
inevitabil – din acest unghi. Developează, aşadar, învălmăşeala de
sentimente a femeii îndrăgostite (v. Sens unic) prinsă în „plasa iluziilor”
dar şi reacţiile bărbatului egoist, colecţionar insaţiabil de trofee; cunoaşte
şi dramele lui, acel „prea târziu” dureros inflitrat, conducând la
„eliberarea” iubitei (v. Îmbrăţişări pentru Florentina). Se (ne) amuză
când, dând gata un poliţist, constată că motivul era treningul pe care-l
purta, inscripţionat Dinamo (v. Miss Univers). Privirea rece, lucidă refuză
efuziunile, contemplă cu detaşare întâmplările, narează cu naturaleţe. În
ciclul Dincolo de timp (Azilul) cugetă la rosturile lumii, printre eroi
împovăraţi de singurătate, inşi care trăiesc din amintiri, depănând poveşti:
un fals general rătăcit în „lumea Olgăi”, un ceasornicar, atâţia figuranţi cu
destine frânte, atâtea iubiri irosite (Ana, Mariţa) impunând o tristă
concluzie: „nu-i nici o sfârâială s-ajungi bătrân!”
Ghidată, instinctiv, de talent, prozatoarea e permeabilă şi la
presiunea intertextualităţii. Nu e cazul să inventariem şi câteva exemple...
Sunt examinate „sub lupă” momentele de derută, încercările vieţii,
1