Recomandari de buna practica in anestezia regionala

Blocurile de nervi periferici
Utilizarea raţională a blocurilor de nervi periferici
Consideraţii anatomice
Principala condiţie pentru un bloc nervos periferic de succes este cunoaşterea
reperelor topografice relevante, a structurilor care se interferă între
piele şi nervul ţintit şi a traiectului şi relaţiilor de vecinătate ale nervului.
Fiecare nerv periferic are o componentă senzitivă cutanată şi o componentă
somatică care furnizează fibre motorii pentru muşchi şi fibre senzitive
şi proprioceptive pentru articulaţii şi alte structuri profunde.
494
Principii generale ale anatomiei nervilor periferici
Distribuţia senzitivă cutanată poate fi schiţată ca un dermatom individual
care reprezintă derivaţia unei singure rădăcini nervoase sau ca un teritoriu
de distribuţie al nervului periferic care reprezintă derivaţia mai multor rădăcini
nervoase.
Monitorizarea instalării anesteziei se va realiza în funcţie de locul unde s‐a
efectuat blocul. Dacă s-a practicat la nivelul rădăcinii nervoase (de exemplu
blocul interscalenic), testarea eficienţei se face verificând dermatomul, iar
dacă s-a practicat la nivelul unui nerv periferic, se verifică teritoriul de distribuţie
al acestuia.
Structurile profunde deservite de un nerv nu se găsesc neapărat sub teritoriul
de distribuţie cutanată al acestuia. De exemplu, nervul musculocutanat
(C 5-7
) inervează muşchii flexori ai braţului, dar distribuţia sa cutanată
este la nivelul regiunii laterale a antebraţului. Această diferenţă între componentele
motorii şi senzitive ale blocului le permite pacienţilor să efectueze
mişcări voluntare în timpul intervenţiei chirurgicale. Astfel intervenţia
pentru contractura Dupuytren se poate practica după blocarea ulnarului şi
medianului la nivelul încheieturii mâinii, obţinându-se bloc senzitiv, fără
afectarea muşchilor antebraţului care pot fi flectaţi.
Legea lui Hilton afirmă că un nerv motor al unui muşchi se ramifică într-o
ramură pentru articulaţia pe care muşchiul o mobilizează şi o altă ramură
pentru pielea care acoperă articulaţia. Astfel inervaţia unei articulaţii este
asigurată de toţi nervii care o traversează. Acest principiu este important
în alegerea tipului de tehnică regională pentru chirurgia articulaţiilor. De
exemplu la inervaţia genunchiului contribuie fibrele nervului obturator, femural,
sciatic şi cutanat lateral al coapsei care trebuie blocate în diferite
combinaţii, în funcţie de tipul de chirurgie.
Recomandări şi Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă şi Medicină de Urgenţă