Intalnirea timisorenilor la Haifa, 27 mai 2011 - Bjt2006.org

Intalnirea timisorenilor – Haifa, 27 mai 2011
Lectia de neuitat a Profesorului Frucht (Anavi Adam, 1909 – 2009)
Era prin 1942 - 1943. In cadrul liceului functiona un Cerc Cultural. Ne intalneam saptamanal,
in sala festiva de langa Templul din Fabric, elevii prezentand operele lor
literare sau scurte eseuri despre lecturile lor. Eram sprijiniti de
profesorii Frucht, Kardos, Hauben si Kuhn. Intr-o sesiune a Cercului,
prezentam in sistemul de teatru radiofonic, piesa autorului german
Ernst Toller cu titlul “Hinkemann”. Piesa are un profund caracter
pacifist, prezentand suferintele unui om intors de pe front, invalid si
traumatizat sufleteste. La un moment dat, pe una dintre ferestre a
patruns un bolovan, care din fericire nu a ranit pe nimeni.
In acel moment Profesorul Frucht a sarit de la locul sau, iesind in mare
viteza din sala. Dupa nu multa vreme s-a intors, tinand de guler un elev
de la liceul Banatia (temutele sepci rosii). L-a legitimat si i-a explicat ca
cei din sala audiau piesa unui autor german, dusman convins al
razboiului in care si multi nemti mor, dupa care i-a dat drumul sa plece.
Scenele din acea dupa-masa mi-au revenit de multe ori, gandind ca pe langa filozofia invatata
de la Profesorul Frucht am invatat si o puternica lectie de viata, de neuitat: capul sus!
Bernhard Rothenstein
Aceeasi idee de tarie si rectitudine exprima Kurti Plohn: Meghalt Pifta! A mi Piftánk... A
sinhajlito vasdorongok Piftája. Az utolso Mohikán…
A murit Pifta ! Pifta al nostru… Pifta, cel care indoia si fiarele. Ultimul mohican.
Februarie 2009
Înca din ’40 era considerat o somitate
- Toma George Maiorescu
- Cum te descurci cu valul de frig? - m-a întrebat în loc de binete. Nu
ti-a afectat livada ?
În prima clipa n-am sesizat la ce se refera interlocutorul si ce ar
trebui sa-i raspund barbatului de statura mijlocie, cu barba îngrijita
si ochii vioi, iscodindu-ma.
Apoi, mi-am dat repede seama ca n-am de ce sa ramân perplex, ca
ma gasesc în fata unei redutabile si rare memorii, a unui convorbitor
nu întotdeauna comod. Peste câteva clipe avea sa-mi reaminteasca
de rândurile, cu specii alternante, ale pomilor mei de rod, din Comana, ca, apoi, pe nepusa
masa sa-mi reaminteasca de starile mele sufletesti din prima sesiune de bacalaureat a anului
1947, când aveam sa pic cu brio la materia de care eram cel mai legat : limba si literatura
româna. (De altfel, buretele uitarii - ineluctabil autoconservarii noastre, a sters de mult de pe
tabla amintirilor acel incident neplacut si paradoxal).
14