Aura Christi - Trei mii de semne (e-book) - Ideea Europeana

AURA CHRISTI • 112 113• Trei mii de semneun Edgar Papu. Pe când se retrăgea din tot ce-i lumesc „întimpul agoniei subterane”, în libertatea de a fi în menghineleunui stat poliţist prin lectură, scris, meditaţie și iubire,exersând la infinit farmecul puterii de a fi în subteranelefără glorie (precum scrie în Caietul Albastru, EdituraFundaţiei Culturale Române, Caiet care tratează doi timpidespre care am mai scris). În subteranele indiferente la glorieaidoma subteranei paradoxalistului dostoievskian. Întrezidurile bibliotecilor unde se construiește pe îndelete aceafichteană „izbândă înceată, zăbavnică, dobândită cu sforţare,cu trudă”. Căci, notează eruditul, „adevărata cultură estesubterană, o cultură de catacombe”. Această afirmaţie cu uncaracter gnomic este sprijinită cu asupra de măsură deîntreaga operă a cărturarului. Studiile eruditului despre I.L.Caragiale și Th. Mann, despre N. Breban și F.M. Dostoievski,eseurile despre alţi mari scriitori ai lumii, ampla monografiedespre creaţia lui Tudor Arghezi – ca să mă refer doar lacâteva scrieri ale domnului profesor, ne înfăţișează drumulunei personalităţi ce poartă cu sine un alt timp al culturii,un timp al culturii și al lumii ce „gândea în basme și vorbeaîn poezii”. Aidoma Magisterului Goethe, profesorul Balotăși-a construit propria viaţă ca pe o operă. Și afirm acestlucru, realizând că maestrul Balotă mă va dojeni discret,cu un zâmbet cald, căci nu edificarea unei opere l-a mânatprin labirinturile scriptice, prin hăţișurile ontice: „Nu vomedifica – într-un viitor al speranţei – opera, nici nu vomcăuta să ne exprimăm doar pe noi prin operă, ci vom lăsaneexprimatul, poate chiar Inexprimabilul transcendent săse exprime prin construcţia și expresia noastră”....În acea seară de noiembrie parizian am redescoperitun mare om. Am vorbit despre cărţi. Despre patima lecturii.Am vorbit despre Paris – urbe ce este aidoma unei uriașecărţi adăstând să fie deschisă. Despre maeștri și ucenicivrăjitori. Despre daimonism și Dostoievski. Despre DoctorFaustus. Despre muzică și subteranele deschise de zeiiacesteia. Magistrul vorbea lent; avea o voce lină, înceată,extrem de vie; gesturile veneau să-i completeze afirmaţiile.Tăcerile îl făceau să recadă într-un surâs atent la tot ce sevorbea, se visa de o mână de apucaţi ce cred în putereaexemplară a literaturii.Zilele trecute am împlinit 33 de ani. Îndoieli obsesive.Ce am făcut eu până la 33 de ani? Cine sunt? Cât am reușitsă exprim din tot ce-mi este dat să exprim? Îndoieli curgândpână lunec în stări de alienare, de subită pierdere a identităţii.După care mă adun în eul meu.Cineva îmi spunea astăzi că sunt o personalitatedificilă; habar n-are, cred eu, câtă dreptate are. Cioran aredreptate atunci când scrie că „eul este o rană deschisă”.Printre urările cele mai frumoase figurează cea a luiPaul Daian, prietenul meu care nu mi-a dorit fericire, pentrucă ea nu există, ci, mai ales, liniște. Este tocmai ceea ceîmi lipsește în ultimul timp.Presimt că pot da mult mai mult în Castalia în caremă încăpăţânez să trăiesc.Citesc ca o apucată; ca de obicei, câte patru-cincicărţi. Caut altele și altele; recitesc volume neatinse de mult;maeștrii mei iubiţi, maeștri de hârtie. Îmi fac note, pe carenu le folosesc decât extrem de rar; umplu caiete întregi cuînsemnări și ocolesc momentul ce mă apropie de masa descris. Nu mă lamentez, nici nu mă justific în faţa mea. Știu– o, mă cunosc prea bine! – că aceste amânări depoziteazăenergie, obsesii, gânduri, care vor exploda în pagini, cărţi,poeme, de care sper să nu-mi fie rușine.