Mohelca

Reþeaua hidrograficã a Munþilor
Apuseni are o mare densitate, ei formând
un nod hidrografic important din
care îºi adunã apele cursuri cu debite
medii multianuale importante.
Precipitaþiile au o distribuþie arealã
neuniformã, cu o valoare maximã pe
aliniamentul Stâna de Vale - Biharia,
valoare care scade accentuat spre est.
Scurgerea superficialã reflectã atât
regimul pluviometric variat al Munþilor
Apuseni, cât ºi constituþia lor geologicã
complexã, bazine hidrografice situate la
altitudini medii similare, prezentând
valori foarte diferite ale scurgerii specifice
medii multianuale.
Depozitele carbonatice din Munþþii
Apuseni afloreazã pe o suprafaþþã de
1074 km 2 (Bleahu ºi Rusu, 1965),
reprezentând cca. 10,5% din suprafaþa
totalã a acestor munþi. Ele se dezvoltã cu
precãdere în munþii Pãdurea Craiului
(330 km 2 ), Bihor Vlãdeasa (236 km 2 ),
Codru Moma (165 km 2 ) ºi Trascãu (87
km 2 ), în Platoul Poieni (45,5 km 2 ) ºi
Insula cristalinã de Rapolt (25,8 km 2 ),
zone în care formeazã suprafeþe compacte
care însumeazã 891 km 2 . Ele sunt
reprezentate în principal prin calcare ºi
dolomite sedimentare, corespondentele
metamorfice ale acestora, nedepãºind
10% din suprafaþa totalã de aflorare a
depozitelor carbonatice.
Depozitele carbonatice din Munþii
Apuseni sunt antrenate în structuri
complicate, ºariate ºi intens tectonizate,
fapt ce a condus la un grad avansat de
fracturare ºi tectonizare al rocilor
carbonatice. Aceste depozite se dezvoltã
cu precãdere pe terenurile atribuite
tectonic Unitãþii de Bihor ºi Sistemului
pânzelor de Codru din Apusenii Nordici
ºi pânzelor de Bedeleu, �undoaia ºi
Râmetea din Apusenii Sudici. În Unitatea
de Bihor, depozitele carbonatice,
reprezentate prin calcare ºi dolomite, au
dezvoltarea maximã, în cadrul acesteia
fiind separate trei serii carbonatice cu
grosimi apreciabile, separate de termeni
impermeabili: seria carbonaticã triasicã
(1500 m), seria carbonaticã jurasicapþian
inferioarã (200-550 m) ºi seria
carbonaticã apþian superioarã (60-
350 m). Depozitele acestei unitãþi au
dezvoltãrile maxime în munþii Pãdurea
Craiului ºi Bihor.
Succesiunile carbonatice din unitãþile
tectonice ale Sistemului pânzelor de
Codru se dezvoltã cu precãdere în
Munþii Codru Moma ºi pe flancul apu-
sean al Masivului Vlãdeasa ºi Munþilor
Bihor.
La sud de râul Arieºul Mic, între
localitãþile Câmpeni ºi Avram Iancu, se
dezvoltã pe o suprafaþã de 88 km 2 ,
platoul carstic Poieni, modelat parþial în
calcarele cristaline ale pânzei de Baia de
Arieº.
Cele mai sudice apariþii de depozite
carbonatice din Munþii Apuseni se
gãsesc în zona Rapolt, la nord de Mureº.
Ele apar în constituþia geologicã a
Insulei cristaline de Rapolt, sunt reprezentate
prin calcare ºi dolomite cristaline
ºi aparþin structural de Pânza Geticã.
În contextul general al carstului din
România, Munþii Apuseni se individualizeazã
atât prin densitatea ridicatã a
zonelor carstice cât ºi prin relieful de o
diversitate ºi frumuseþe deosebitã.
Geneza carstului este legatã de perioadele
de exondare a platformei carbonatice
Bihor, din triasicul superior, de la
sfârºitul jurasicului ºi îndeosebi de etapa
actualã, începutã în paleogen. Carstul
celei de a doua generaþii este bine
cunoscut, graþie lucrãrilor de explorare
ºi exploatare a bauxitelor.
Cu excepþia Munþilor Pãdurea Craiului,
sistemele carstice din Munþii Apuseni
sunt în general de tip binar, cu o
pondere importantã a subbazinelor
versante necarstice în constituþia ºi
alimentarea lor. Constituþia litologicã a
acestora este reflectatã în comportamentul
hidrodinamic al surselor care
dreneazã sistemul binar, deseori mascând
stadiul evolutiv al carstificãrii
subbazinului carstic, sugerat de prelucrarea
seriilor temporale de debite ºi
precipitaþii.
Hidrodinamica…
Constituþia litologicã a bazinelor
hidrografice este oglinditã în modul de
organizare al scurgerii superficiale,
conexiunile dintre aceºti factori fiind
reliefate prin prelucrarea seriilor temporale
de debite prin metodele analizei
corelatorii ºi spectrale. Se realizeazã
astfel o ierarhizare hidrogeologicã a
formaþiunilor geologice pe baza efectului
memorie, parametru asimilabil cu
noþiunea de rezerve din hidrogeologie,
el reflectând importanþa scurgerii subterane
care participã la formarea scurgerii
de suprafaþã. Metoda a fost propusã de
Mangin (1981) pentru identificarea
gradului de organizare al sistemelor
carstice. O valoare mare a acestui
parametru indicã prezenþa unui sistem
cu rezerve importante, puternic capacitiv
ºi puþin conductiv, pe când o
valoare micã este caracteristicã unui
sistem cu rezerve mici, necapacitiv ºi
foarte transmisiv.
Pentru evidenþierea rolului litologiei
în organizarea scurgerii superficiale au
fost selectate 10 bazine hidrografice
importante din Munþii Apuseni, cu
constituþii geologice diferite, dar cu
suprafeþe ºi cuverturi vegetale similare
(tabelul 1). Analiza s-a efectuat pe seriile
de debite medii zilnice înregistrate în
perioada 1971-1975.
Pentru bazinele analizate efectul
memorie variazã între 6-15 zile pentru
bazinele hidrografice amplasate pe
calcare, 12 zile pentru cele pe roci
impermeabile (alternanþe de argile,
marne ºi gresii), 47-123 zile pentru un
substrat format din ºisturi cristaline,
granite paleozoice ºi riolite ignimbritice
de Vlãdeasa.
Tãul lui Ghib, platoul Vaºcãu. �oto Iancu Orãºeanu.
SPEOMOND•7-8•2002-2003 23