Studiul Epistolei către Romani: „Socotit ... - mesagerul crestin

Studiul Epistolei către Romani: „Socotit neprihănit prin credință” – R. Brockhausși 26 și în 1 Corinteni 16,19 pe primul loc stă numele bărbatului, și înțelegem ușor de ce este așa.Cât de minunat de exact este Cuvântul lui Dumnezeu!Încă o remarcă scurtă cu privire la expresia »și Bisericii care se adună în casa lor« de aici și din1 Corinteni 16,19. (Compară și cu Coloseni 4,15 și Filimon 2.) Este cunoscut că în zilele acelea,din lipsă de localuri de Adunare încăpătoare, creștinii se strângeau „ici și colo în case“ șideoarece Acuila pentru exercitarea meseriei lui avea nevoie de o încăpere mare, se poate ușorexplica că ei se adunau la acești oameni credincioși. Nu este nicidecum vorba de o „adunare decasă“ în care se strângeau numai membrii familiei; chiar și din motivul că niciunde nu se spunecă Acuila și Priscila aveau copii sau alți aparținători.Dacă în versetul 5 apostolul numește pe Epenet »prea iubitul lui«, aceasta arată legătura intimădeosebită care exista între el și acest »cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos». Pavel cuprindea petoți credincioșii cu aceeași dragoste frățească, dar Epenet a fost întâiul rod al lucrării salebinecuvântate din provincia romană din Asia, și deoarece fără îndoială el s-a dovedit credinciospe o perioadă îndelungată, el poseda simpatia deosebită a tatălui său în Hristos.»Salutați-o pe Maria, care s-a ostenit mult pentru voi« (versetul 6). Să observăm că în rândulcelor salutați se întâlnesc unele surori care sunt caracterizate prin aceea că lucrau sau au lucratpentru Domnul (compară versetul 12). Despre Maria se spune că a lucrat mult pentru credincioșiidin Roma, ea trebuia să le fie cunoscută.»Salutați pe Andronic și pe Iunia, rudele mele și tovarășii mei de temniță, care sunt cu vazăîntre apostoli. Ei au venit la Hristos mai înainte de mine chiar« (versetul 7). Este interesant cumdragostea știe să scoată în evidență tot felul de împrejurări și relații, care erau destinate săîmbărbăteze persoanele respective și totodată să-i pună înaintea credincioșilor într-o luminăfavorabilă și să-i facă să fie prețuiți.În versetele următoare Pavel numește și pe Ampliat și Stache ca fiind »prea iubiții lui înDomnul«, Urban »tovarășul de lucru în Hristos«, Apele »încercatul slujitor al lui Hristos«,Irodion »ruda lui«; la cei care erau »ai Domnul« în casa lui Aristobul și Narcis le trimite numaiun salut. Dragostea nu uită pe nimeni, dar ea face privirea să fie ageră și conduce în rostireaaprecierilor. Cât de variată va fi cândva aprecierea Aceluia care este dragoste și lumină în acelașitimp! Fie ca noi toți să fim plini de râvnă pentru a primi aprecierea Lui!»Salutați pe Trifana și pe Trifosa, care se ostenesc pentru Domnul. Salutați pe Persida preaiubită, care s-a ostenit mult pentru Domnul« (versetul 12). Ne-am referit și mai înainte la astfelde surori. Două din ele mai lucrează încă pentru Domnul, o Persida, »prea iubită«, a lucrat multîn trecut pentru Domnul. De ce acum nu mai lucra? Era vârsta sau boala, care o împiedica? Nuștim. Titlul »prea iubita« nu ne face nicidecum să ne gândim că această soră scumpă a obosit saua devenit indiferentă.»Salutați pe Ruf, cel ales în Domnul, și pe mama lui, care s-a arătat și mama mea« (versetul13). Dacă Ruf este același bărbat despre care citim în Marcu 15,21, așa cum presupun uniicomentatori, atunci putem spune că Domnul a răsplătit din belșug lucrarea silită, pe care tatăl luiRuf a făcut-o odinioară pentru El, în ziua suferinței și morții Sale. Putem spune atunci cucertitudine, că toată casa lui Simon din Cirene a devenit credincioasă Domnului, căci Pavelnumește pe mama lui Ruf ca fiind și mama lui (cu siguranță aducându-și cu mulțumire aminte dedragostea și îngrijirea de care a avut parte) și pe el însuși îl numește »cel ales în Domnul«. Toțicei sfințiți prin Hristos sunt aleși în Domnul, dar Ruf s-a dovedit în mod deosebit demn deaceastă denumire.După ce apostolul în versetele următoare a numit încă o serie de nume, fără să le atribuie odenumire specială, încheie toată secțiunea cu următoarele cuvinte: »Salutați-vă unii pe alții cu osărutare sfântă. Vă salută toate bisericile lui Hristos.« Aceeași solicitare o găsim în 1 Corinteni16,20; 2 Corinteni 13,12 și 1 Tesaloniceni 5,26. (Compară cu 1 Petru 5,14) Fără să vrem să negândim la vreo poruncă deosebită a apostolului, putem totuși să presupunem că salutul cu osărutare între creștini era obișnuit; și dacă Dumnezeu a purtat grijă ca această solicitare să fiepăstrată până la noi, nu este bine să trecem cu indiferență pe lângă ea. Cu certitudine este așa, căîntr-un astfel de salut iese în relief o căldură și dragoste mult mai mare decât în obișnuita dare amâinii; și dacă în Orient și în mod deosebit între Iudei se practica mult mai mult decât la noi, casalutul să fie însoțit de o sărutare și aici și în alte trei locuri accentul se pune pe cuvântul »sfânt«,să nu uităm totuși că Duhul Sfânt Și-a dat aprobarea pentru un astfel de salut. Nu ca și cumcredincioșii, ori de câte ori se întâlnesc trebuie să se salute cu o sărutare, dar nici să nu fie așa, cădragostea, care se face cunoscut prin aceasta, nu este exprimată niciodată sau numai rareori, încazuri deosebite.În secțiunea următoare, pentru binele credincioșilor, apostolul trebuie să se ocupe cu altelucruri, total opuse celor de până acum. Pe lângă așa de multele valori bune și demne de scos în101