<strong>Studiul</strong> <strong>Epistolei</strong> către <strong>Romani</strong>: „Socotit neprihănit prin credință” – R. Brockhausavem de învățat unele lucruri; dar învățarea ne-ar fi foarte ușoară și unele plângeri și suspine ardispărea, dacă am avea permanent înaintea ochilor, că noi suntem numai străini și călători aicijos, și că de fapt toate posesiunile noastre pământești, toate meritele noastre, și așa mai departe,nu ne aparțin propriu-zis, ci noi suntem numai »administratori«. Un lucru este sigur, dacă nunăzuim după lucruri înalte, ci ne ținem de cele smerite (capitolul 12,16), vom da cu plăcere și debună voie tuturor ce li se cuvine, sau ce se așteaptă să primească, și aceasta cu atât mai mult cucât noi vedem pe Dumnezeu în toate și dorim să-I slujim și în aceste lucruri exterioare.În versetul 8 apostolul merge un pas mai departe, spunând: »Să nu datorați nimănui nimic,decât să vă iubiți unii pe alții; căci cine iubește pe alții, a împlinit Legea.« Aproape că nu neputem îndoi, că atunci când el rostește aceste îndemnuri se gândește în primul rând la obligațiileprezentate anterior, dar noi putem cu siguranță să recunoaștem în aceasta o atenționare cu privirela ușurința cu care te poți face vinovat, care din păcate se întâlnește mereu între creștini. Este șirămâne o atitudine de umilire pentru un credincios, când din anumite motive devine dator, șiaceasta ar trebui să trezească în el râvna sinceră să se achite cât mai repede de datorii, în măsuraîn care îi este posibil. De la această regulă generală este exclus numai un singur lucru, și acestaeste dragostea. Această datorie este justificată și nu aduce nimănui dezonoare, nici luiDumnezeu și nici oamenilor. Să te sustragi de la ea este imposibil. Dumnezeu Însuși, prindragostea Lui, ne-a făcut datori permanenți.Dragostea este totodată împlinirea Legii. Toate poruncile, care exprimă obligațiile omului fațăde semenul său, sunt sintetizate în: »Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți« (versetul 9).Această poruncă este din vechime, dar nimeni nu a fost în stare s-o țină. Numai harul, care înHristos ne-a descoperit toată desăvârșirea și plinătatea dragostei, poate să transforme inima și săne facă capabili să nu mai umblăm după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurileDuhului; și dacă facem aceasta, atunci »cerința dreaptă a Legii este împlinită în noi« (comparăcu capitolul 8,3-4). »Dragostea nu face niciun rău aproapelui.« Dacă ar face rău, ar lucraîmpotriva naturii ei. »Dragostea este deci împlinirea Legii«, sau așa cum scrie apostolulgalatenilor: »Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău cape tine însuți“« (Galateni 5,14).Dar mai există și un alt motiv pentru creștin, să fie credincios și veghetor, și pe acesta îlnumește apostolul acum. »Și aceasta cu atât mai mult, cu cât știți în ce împrejurări ne aflăm: esteceasul să vă treziți în sfârșit din somn, căci mântuirea este mai aproape de noi decât atunci cândam crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua« (versetele 11-12a). Atâta timp cât »Soareleneprihănirii« nu a răsărit, durează întunericul lumii acesteia. Oamenii pot să caute în afaceri șipatimile plăcerilor să uite aceasta, și probabil pentru câteva momente reușesc, dar pentru oricine,care are înțelegere spirituală și cunoaște pe Hristos, este noapte, noapte întunecoasă. Umbreledevin tot mai mari, pe măsură ce noaptea avansează. Dar în inima credinciosului este lumină; els-a trezit din somn, în inima lui a răsărit deja luceafărul de dimineață. Noaptea a înaintat foartemult, și în timp ce lumea continuă să doarmă, cu toate atenționările, el privește ivirea zorilorzilei. Domnul lui nu întârzie să vină, chiar dacă uni consideră că El întârzie. Fiecare zi îl aducemai aproape de țintă, și în felul acesta el stă asemenea unui rob, care, cu mijlocul încins și culampa aprinsă, așteaptă pe stăpân să vină.»Cei ce dorm, dorm noaptea, și cei ce se îmbată, se îmbată noaptea«, citim în 1 Tesaloniceni5,7. Ce se poate altceva aștepta de la acești oameni, decât numai »lucrările neroditoare aleîntunericului«, lucruri rușinoase, al căror nume nu vrem să-l rostim cu gura? (versetele 12-13;compară cu Efeseni 5,11-12). Creștinul dimpotrivă, umblă cum se cuvine, ca ziua. Lucrărileîntunericului nu sunt demne de un om, care a fost eliberat de sub puterea stăpânitoruluiîntunericului și care este chemat acum să umble ca un »copil al luminii«. Pentru el »ajunge, că întrecut a făcut voia neamurilor și a trăit în desfrânări.« El împlinește cu plăcere atenționarea: »săne dezbrăcăm dar de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii«. Desigur, fărăluptă aceasta nu merge, căci noi ne găsim în împărăția satanei, a stăpânitorului întunericului, șiputeri ale răutății ne stau împotrivă. Dar dacă lumina, în care umblăm, este armătura noastră,dacă puterea luminii, a adevărului și a evlaviei, care aparțin acelei zile, locuiesc în inima noastră,90
<strong>Studiul</strong> <strong>Epistolei</strong> către <strong>Romani</strong>: „Socotit neprihănit prin credință” – R. Brockhausvom descoperii atacurile și vicleniile dușmanului, ele nu vor avea acces în sufletele noastre, nuvor avea nici o putere asupra noastră. Ascultând de îndemnul: »îmbrăcați-vă în Domnul Isus«,aceasta înseamnă, în toată gândirea, vorbirea și faptele noastre exterioare să se vadă caracterul șiumblarea Domnului nostru glorificat, a adevăratei lumini a zilei, nu numai că »nu vom purtagrijă de firea pământească, pentru ca să-i trezim poftele« (versetul 14), nu numai că vom cedalucrurilor, cu care aceste plăceri se hrănesc, ci și vom umbla »așa cum a umblat El«.Încă o dată: timpul mântuirii noastre este mai aproape decât atunci când am crezut. A venit ora,când trebuie să ne trezim din somn. »De aceea zice: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te dinmorți, și Hristos te va lumina!“« (Efeseni 5,14).Capitolul 14Întrebări cu privire la mâncăruri, la respectarea anumitor zile și alte lucruri asemănptoare.„Cei slabi“ și „cei tari“.Faptul că în Adunarea din Roma au fost mulți credincioși dintre Iudei, așa cum am văzut, a datprilejul la tot felul de greutăți. Este de înțeles, că diferența dintre elementele iudaice șielementele păgâne au dus ușor la frecușuri. Cei veniți din iudaism, obișnuiți din tinerețe curespectarea strictă a ceremonialurilor, a zilelor, reținerea de la anumite mâncăruri și alte lucruriasemănătoare, le-a fost greu să se lase de aceste lucruri; pentru creștinii dintre națiuni nu existauastfel de probleme. Se pare că în Roma existau mulți dintre aceia care în conștiința lor se simțeaulegați să respecte una sau alta din prescripțiile mosaice, în timp ce alții, care au recunoscut înHristos sfârșitul Legii și în moartea Sa au găsit eliberarea din orice robie legalistă, umblau înlibertatea, pentru care Hristos i-a eliberat. Apostolul numește pe unii »slabi«, pe ceilalți »tari«.În niciun caz noi nu avem voie prin expresia »slabi« să ne imaginăm credincioși care erauînclinați spre delăsare sau necredincioșie în umblarea lor; mai degrabă ei erau cuprinși de oconștiinciozitate exagerată și cuprinși de teamă își dădeau toate silințele, ca prin respectarearânduielilor iudaice să placă lui Dumnezeu și în felul acesta să găsească liniște pentru sufletelelor. Fiind conștienți că „cele vechi“ au fost rânduite de Dumnezeu, ei erau slabi în a lua înposesiune poziția nouă a credinciosului în Hristos, în Cel înviat. Credincioșii care au scăpat depăgânism au recunoscut întreg sistemul slujirii idolilor, de care ei au fost eliberați, ca fiind olucrare rea a dușmanului, și de aceea pericolul ca ei să se mai țină de anumite practici păgâne nuera mare pentru ei.Cum trebuie tratați astfel de „slabi în credință“? Să se facă din aceste lucruri exterioare o temăde dispute, sau cei slabi trebuie prețuiți mai puțin și chiar respinși? Nu; natura omenească este șiastăzi, ca și atunci, înclinată să facă fie pe una, fie pe cealaltă, dar dragostea nu acționează așa.Noi spunem „astăzi ca și atunci“, căci pericolul, care amenința în acele prime zile mărturiacreștină, a existat în toate timpurile. Și astăzi putem foarte des să întâlnim »nu lua, nu gusta, nuatinge«, sub o formă sau alta; mulți credincioși fac ca și cum »ar trăi încă în lume« și ar fi supușila tot felul de porunci și rânduieli. Adevărata »libertate«, care face pe credincios în stare să cauteși să se gândească »la lucrurile de sus«, este pentru mulți necunoscută.Prin cuvintele: »Primiți bine pe cel slab în credință, și nu vă apucați la vorbă asupra părerilorîndoielnice« își începe apostolul învățătura sa. Prin aceasta el ia încă de la început țepușul ascuțital problemei, care nu este ușor de tratat. »Primiți«, nu: „respingeți, condamnați“. Dragostea aretotdeauna felul ei deosebit de a trata lucrurile. Prin faptul că ea lucrează prin har și poate săîndure totul, ea nu mustră cu asprime, ci spune: »Așa dar, primiți-vă unii pe alții, cum va primitși pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu« (capitolul 15,7). Hristos este modelul, felul Lui de alucra este modelul.91