Studiul Epistolei către Romani: „Socotit ... - mesagerul crestin

Studiul Epistolei către Romani: „Socotit neprihănit prin credință” – R. Brockhaus19). Ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi, este nu numai ca tuturor oamenilor să le facemcunoscută blândețea noastră, ci și, învățând de la Hristos, să dovedim dragoste față de vrăjmașiinoștri, să dăm hrană celor flămânzi și apă celor însetați. Probabil că în felul acesta vom reuși săle câștigăm inima și conștiința: »căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capullui« (versetul 20). Dacă el nu se rușinează, va fi cu atât mai rău pentru el! În orice caz creștinulsă nu se lase biruit de rău, urmând natura sa, ci să se silească să biruiască răul cu bine (versetul21). În felul acesta se dovedește a fi un imitator al lui Dumnezeu, care în Hristos a biruit tot răuldin noi prin înmiit bine și a cărui bucurie este, atâta timp cât mai este timp de har, să acționezepermanent după acest principiu.Cât de mare este bucuria, să biruiești în felul acesta un dușman și probabil să salvezi un sufletde la moarte, poate să simtă numai acela căruia i-a fost dat harul să obțină o astfel de victorie.Desigur, costă, cu răbdare să te lași dezavantajat, batjocorit, călcat în picioare, tratat ca „ungunoi”, dar răsplata va fi cu atât mai mare, cu cât a fost mai scump obținută.Capitolul 13Creștinul în afara familiei lui Dumnezeu, în relațiile lui cu oamenii din jur, cu stăpânirile, etc.De la atenționarea, să nu se răzbune singur, ci să biruiască răul cu bine, apostolul se îndreaptăîn capitolul de față la o obligație cu caracter general, care este valabilă pentru toți oamenii, și înmod deosebit pentru creștin: »Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu estestăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt, au fost rânduite deDumnezeu.« (versetul 1).»Oricine«, sau »orice suflet« - să observăm felul de exprimare; el este mai cuprinzător decât„fiecare din voi“ sau „orice creștin“, și cu siguranță este intenționat ales așa (compară capitolul2,9). Toate persoanele din casa unui credincios, copii, aparținători, servitori, toți sunt incluși.Creștinul în adevăr nu este din lume, dar el este încă în lume, ca și semenii lui, și el este obligatsă asculte de autorități, și anume din motive care pentru el sunt de o deosebită însemnătate. Înprimul rând autoritatea este »rânduită de Dumnezeu«, apoi ea este »slujitorul lui Dumnezeu«, șiîn cele din urmă persoanele rânduite de El sunt »funcționarii lui Dumnezeu« (versetele 4,6).Aproape că nu se pot numi motive mai serioase pentru obligațiile noastre față de autoritate. Șiapostolul Petru atenționează foarte asemănător în prima sa epistolă pe credincioșii dintre ceicircumciși, să fie supuși oricărei stăpâniri omenești, pentru Domnul (capitolul 2,13-14).Dar mintea dorește aici, așa cum face cu plăcere, să-și lase vocea să fie auzită, și să vină cuobiecții la porunca clară a lui Dumnezeu: „Da, dar dacă autoritatea nu recunoaște dependența eide Dumnezeu, dacă ea acționează la întâmplare, dă dispoziții nedrepte, și așa mai departe? Ceeste de făcut atunci? Să mă supun și atunci necondiționat ei?“ Desigur, rămân valabilecunoscutele cuvinte rostite de apostol înaintea sinedriului: »Trebuie să ascultăm mai mult deDumnezeu decât de oameni«. Dacă o autoritate ne cere ceva, care este în clară contradicție cuvoia lui Dumnezeu, a cărei împlinire ne-ar încărca conștiința, atunci trebuie să ținem seama devoia lui Dumnezeu și să îi subordonăm cerințele autorității. Dar numai în acest caz. În toatecelelalte cazuri trebuie să mă supun, indiferent de caracterul politic pe care îl are autoritatea,dacă este monarhie, republicană sau de orice altă natură, dacă se achită sau nu de obligațiile ei.Căci nu există autoritate sau stăpânire, care să nu fie pusă de Dumnezeu. Cât de mult ușureazăaceasta drumul unui creștin!În timpul când a fost scrisă scrisoarea noastră, într-adevăr nu era ușor să împlinești aceastăporuncă, căci autoritățile erau exclusiv păgâne și slujeau idolilor. De aceea ea privea pecredincioșii care au întors spatele religiei de stat și cu hotărâre se împotriveau să aducă jertfeidolilor, ca fiind dușmani, îi prigoneau și îi apăsau. Cu toate acestea a rămas adevărat, că88