Studiul Epistolei către Romani: „Socotit ... - mesagerul crestin

Studiul Epistolei către Romani: „Socotit neprihănit prin credință” – R. Brockhausnu, ci și trupul meu sărman, supus morții, care poartă în sine embrionul morții, va avea partecândva de consecințele enorme ale lucrării de mântuire a lui Hristos. El va învia, dacă va trebuisă fie pus într-un mormânt. Acum este deja templul Duhului Sfânt, va fi rechemat la viață, ca săslujească de locuință minunată și veșnică pentru sufletul eliberat. Să reținem: nu va fi creat untrup nou și acesta ne va fi dat, așa cum deseori se aude spunându-se, ci trupul vechi va fi înviat șiva fi transformat. »Nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați« (1 Corinteni 15,51). DuhulSfânt, care locuiește deja acum în el, deoarece cel credincios are viața veșnică prin Hristos, nu varenunța niciodată la drepturile Lui asupra acestui trup. Așa cum este de sigur că Dumnezeu aînviat pe Hristos dintre cei morți și ca urmare a acestui fapt Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi,tot așa este de sigur că și trupurile noastre muritoare vor învia. Satan nu mai are niciun dreptasupra lor; și ele au fost răscumpărate cu un preț și aparțin lui Hristos. În felul acesta eliberareanoastră va fi deplină. Libertatea harului a devenit deja acum partea noastră prin Duhul Sfânt, înpoziția pe care o avem în Hristos; libertatea slavei este încă în viitor, dar noi suntem pe deplinsiguri de ea, deoarece Duhul Sfânt locuiește în noi. Așa cum El este arvuna moștenirii noastre(Efeseni 1,14), tot așa El ne garantează învierea trupului nostru.În treacăt să amintim schimbarea Numelui Domnului nostru în versetul 11. Mai întâi esteamintit numele Lui personal ca Fiu al Omului: Isus; după aceea titlul Lui ca Unsul luiDumnezeu: Hristos, și anume în legătură cu Duhul care locuiește în noi. Duhul Sfânt nu poate fiîn același timp despărțit de Hristos. Acolo unde sunt prezente rezultatele lucrării derăscumpărare, acolo trebuie să fie și Duhul, ca să garanteze slava lui Hristos.Înainte de a trece la studiul secțiunii următoare, vrem să ne amintim de cele trei puncte devedere diferite, sau caractere, sub care ne este prezentat aici Duhul. El este în primul rând Duhullui Dumnezeu, care locuiește în noi și este izvorul puterii oricărui bine, care ne îmbărbătează, nemustră, ne atenționează, etc. După aceea, El este Duhul lui Hristos, care S-a revelat în viața șiumblarea lui Hristos aici jos pe pământ și care trebuie să caracterizeze acum viața și umblareanoastră. Și în al treilea rând, El este Duhul »Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți« și careacum garantează că aceeași putere, care s-a arătat în învierea lui Hristos, »va schimba trupulstării noastre smerite, și-l va face asemenea trupului slavei Sale« (Filipeni 3,21).Capitolul 8,12-30Ca om »în Duhul«, cel credincios este chemat, prin Duhul să omoare faptele trupului; trecândprin suferințele din timpul acesta, el așteaptă în nădejde eliberarea trupului săuÎn versetele următoare apostolul trage concluzia practică din cele prezentate până aici: »Așadar, fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacătrăiți după îndemnurile ei, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, vețitrăi« (versetele 12,13). Ca unii care nu mai sunt »în firea pământească«, nu mai avem niciun felde relații obligatorii cu firea pământească, dimpotrivă, prin Duhul putem s-o biruim, prin aceeacă o cunoaștem ca fiind judecată și o considerăm moartă.»Nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei.« Involuntar aisenzația că ceva lipsește acestei fraze. Te aștepți la o propoziție introdusă cu „ci“. Dar Cuvântullui Dumnezeu este totdeauna corect și desăvârșit. Fraza de încheiere ar trebui să sune cam așa:„ci noi suntem datori Duhului, ca să trăim după călăuzirea Duhului.“ Un astfel de cuvânt ar fi înarmonie cu înclinațiile legaliste ale inimii noastre. Dar scriitorul inspirat nu vorbește așa. Ne-arrăpi libertatea scumpă, în care am fost aduși prin Salvatorul nostru scump, și ne-ar așeza din nou,chiar dacă sub o altă formă, sub o lege, a cărei împlinire ne-ar fi tot așa de imposibilă, ca șiîmplinirea vechii Legi.55