Studiul Epistolei către Romani: „Socotit ... - mesagerul crestin

Studiul Epistolei către Romani: „Socotit neprihănit prin credință” – R. Brockhauspoate decât numai să strige după ajutor. Orice efort este inutil, orice mișcare face ca situația să seînrăutățească și mai mult. Dacă își ridică un picior, ca să-l pună pe loc tare, alunecă tot mai adânccu celălalt. Strigătul lui de deznădejde: »O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi?« este ușorde înțeles.Să mai observăm, că în acest capitol nu este vorba nici de har, și nici de Hristos, și nici măcarde Duhul Sfânt, ci numai de Lege, de puterea păcatului, de neputința și stricăciunea firii, și deeforturile inutile de a ieși din situația jalnică, în care se află. Hristos este amintit în ultimeleversete, după ce răsună strigătul de deznădejde, ca fiind singura salvare și singurul loc de scăparepentru captivul deznădăjduit, aflat sub legea păcatului și a morții. El este singurul, dar șiarhisuficientul răspuns la întrebarea: »Cine mă va izbăvi?«Capitolul 7,12-25Experiențele unui om născut din nou, dar care nu a fost încă eliberat, care a recunoscut căLegea este sfântă, dreaptă și bună, și care vrea să împlinească poruncile ei prin propria putereDar am înaintat prea mult în conținutul capitolului nostru. Să ne reîntoarcem la versetele 7-11:după ce apostolul respinge gândul, că Legea este păcătoasă, adaugă: »Nu am cunoscut păcatul,decât numai prin Lege. De pildă, n-aș fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nupoftești!“« În felul acesta, măreția Legii a devenit fatală pentru păcătos. Apostolul a spus deja încapitolul 3, că: »Prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului« (versetul 20). Aici: eu nu aș ficunoscut păcatul, nu aș fi știut nimic despre poftă, dacă Legea nu mi-ar fi deschis ochii pentruacestea. Prin Lege se dovedește și se recunoaște păcatul și pofta în adevăratul lor caracter.Păcatul este personificat aici. El apare ca o putere care locuiește în carne, care se poartă cudușmănie față de Dumnezeu și de Legea Sa. El lucrează, și anume exact ce Legea interzice șipentru că Legea interzice. Pofta este înclinația sau dorința crescândă aflată în carne (în fire).Deoarece aici nu este vorba de a constata vina omului, ci de a pune în lumină natura lui rea șiîmpotrivitoare, Duhul Sfânt alege ultima poruncă: »Să nu poftești!« sau »Nu te lăsa cuprins depofte«, ca fiind cea mai potrivită pentru a dovedi existența acelui principiu rău, al păcatului înom. Căci »fără Lege, păcatul este mort«, dar »prin poruncă, a luat prilejul și a făcut să se nască înmine tot felul de pofte« (versetul 8).Legea nu a stabilit numai datoriile permanente ale omului de a iubi pe Dumnezeu și peaproapele lui, ci prin cerința »să nu poftești!« i-a pus la îndemână un mijloc care nu înșală,pentru ași verifica starea. Păcatul a existat înainte de a fi Legea, dar el a fost mort. Atâta timp câtun om nu a făcut ceva, pe care conștiința lui firească îi interzicea să-l facă, el nu a avutcunoștință de păcat, și nu a cunoscut nici sentința morții. Tot așa de puțin a avut cunoștință deexistența poftei înăuntrul său. Abia prin Lege a cunoscut existența păcatului și condamnareapoftelor inimii sale; totodată a aflat că tocmai porunca a trezit în el poftele pătimașe, să facă ceeste interzis, cu alte cuvinte, că natura lui este rea și ea este izvorul răului.Acum înțelegem și celelalte cuvinte ale apostolului: »Odinioară, fiindcă eram fără Lege,trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, și eu am murit« (versetul 9). În loc să deaputere omului, pentru a ține în frâu poftele, să îmbunătățească firea, Legea a descoperit ostricăciune totală. Ceea ce omului îi trebuie, este o natură nouă și un caracter cu totultransformat, dar Legea nu dă nici pe unul și nici pe celălalt. Harul le dă pe amândouă în Hristos.»Și eu am murit. Și porunca, ea, care trebuia să-mi dea viața, mi-a pricinuit moartea« (versetul10). Legea zicea: »Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele« (compară cu Galateni 3,12). Dardeoarece eu nu le-am făcut niciodată, ci, dimpotrivă, Legea a trezit în mine pofta de a faceplăcerile firii mele, Legea s-a dovedit pentru mine a fi o unealtă a morții. Ea a adus pe dreptmoartea și condamnarea mea, iar conștiința mea trezită poate confirma aceasta. »Eu am murit.«45