<strong>Studiul</strong> <strong>Epistolei</strong> către <strong>Romani</strong>: „Socotit neprihănit prin credință” – R. Brockhausnostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu; aici ni se spune, că El se coboară așa de mult, că seface una cu cei credincioși în starea lor actuală de slăbiciune. Noi suntem oameni în carne șisânge, slabi, miopi, ne lăsăm ușor influențați, dinăuntru și din afară, probabil avem o naturăfricoasă și timidă, obosim ușor și ne cad aripile din lipsă de curaj. Dar în timp ce noi mergem așaprin lume și în dragoste ne gândim la aceia care fac aceleași experiențe ca și noi, ne putembucura pe de o parte de compasiunea intimă a Marelui nostru Preot de sus, care odinioară a fostispitit în toate privințele ca și noi, dar desigur El fără păcat, iar pe de altă parte avem în noiOaspetele divin sublim, care totdeauna mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.În lucrurile care sunt în legătură cu creația, în ispite, în boli, în greutăți, etc., de care avem parteatât noi cât și frații și surorile noastre la mersul nostru prin lume, da, chiar cu privire la întreagasituație din jurul nostru deseori nu știm cum să ne rugăm, cum se cuvine. Noi nu avem nici unmedicament pentru ei, și nici nu știm care sunt căile sau intențiile lui Dumnezeu cu ei. Noi putemnumai să suspinăm, dar Duhul Sfânt, care dă naștere la aceste suspine în noi, se unește cu noi înaceste suspine, care nu se pot descrie în cuvinte, și Tatăl nostru ceresc, care ne vede și ne aude,»știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu«(versetul 27). Ce har, că putem fi siguri, că Dumnezeu, care »cercetează inimile« - o completareimportantă! – descopere în suspinele noastre năzuința Duhului. Căci dacă inimile noastre suntsincere înaintea lui Dumnezeu, atunci Duhul este Acela care dă expresie sentimentelor noastre caoameni, sentimente care aparțin încă acestei creații suspinânde și care iau parte la suferințele ei,și Dumnezeu Îl înțelege.Dar nu numai aceasta. Noi știm în același timp, că »toate lucrurile lucrează împreună sprebinele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planulSău« (versetul 28). Din lipsă de cunoaștere nu știm totdeauna cum să ne rugăm, așa cum secuvine (să ne gândim de exemplu la apostolul Pavel însuși în 2 Corinteni 12), dar un lucru știm,că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Cu adevărat, oadevărată mângâiere! Să observăm expresia: »celor ce iubesc pe Dumnezeu«. Nu se spune „pecare Dumnezeu îi iubește“, cu toate că aceasta este totdeauna adevărat. Este vorba de oameniîntr-o lume care s-a îndepărtat de Dumnezeu, asupra cărora privirea Lui se odihnește cu plăcere,cărora El le-a pregătit »lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inimaomului nu s-au suit« (1 Corinteni 2,9; compară cu Iacov 1,12; 2,5), de oameni, pe care El i-achemat din lume după planul Său divin și pe care i-a dăruit prea iubitului Lui Fiu, și care acumcunosc relația lor de copii cu Tatăl. Cu alte cuvinte, când ochii lui Dumnezeu privesc spre acestpământ, El vede în mijlocul copiilor lumii acesteia, a căror gândire este dușmănie împotriva Lui,pe aceia care Îl iubesc, oricât de slabi ar fi ei. Faptul că ei Îl iubesc este numai din cauză că El i-aiubit mai întâi, și că dragostea lor este și va rămâne totdeauna mică nu schimbă cu nimicrealitatea, că ei sunt subiectul intereselor de dragoste ale lui Dumnezeu, spre al căror binesuprem El face să lucreze toate lucrurile, cele mai mici și cele mai mari. La această cunoaștereprețioasă se mai adaugă și faptul, că cei credincioși au fost deja înainte de întemeierea lumiisubiecte ale planului lui Dumnezeu, că El i-a cunoscut mai dinainte, da, »i-a hotărât maidinainte să fie asemenea chipului Fiului Său« (versetul 29). Comunicări minunate! Ele ne conducla afirmația absolut sigură rostită în ultima parte a capitolului nostru, că Dumnezeu este pentrunoi și de aceea nici o putere din înălțime sau din adâncime nu va putea să ne despartă dedragostea Sa.»Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemeneachipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe carei-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iarpe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit« (versetele 29-30). În această înlănțuireminunată a gândurilor și căilor lui Dumnezeu, care, extinzându-se din veșnicie în veșnicie, leagăplanul divin cu proslăvirea noastră în casa Tatălui, strălucește harul lui Dumnezeu într-ostrălucire incomparabilă. Este singurul loc din epistola noastră, care vorbește despre planul luiDumnezeu întocmit înainte de vecii vecilor, dar el este copleșitor în acțiunea lui, și noi înțelegemacum pe deplin strigătul scriitorului: »Deci, ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri?«60
<strong>Studiul</strong> <strong>Epistolei</strong> către <strong>Romani</strong>: „Socotit neprihănit prin credință” – R. BrockhausConținutul ultimelor două versete (versetul 29 și 30) ne arată, că lucrarea lui Dumnezeu pentrucei chemați de El nu va înceta niciodată. Ea începe în veșnicie și se încheie cu veșnicia. Pe ceicare El i-a hotărât mai dinainte, pe aceștia i-a și chemat, și pe cei care i-a chemat, pe aceștia i-ași socotit neprihăniți și ... i-a hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său – pe aceștia, și peniciunul altul, dar fără nici o excepție pe toți aceștia. Harul Lui nu se va odihni, până cândintenția Lui de dragoste nu se va realiza, până când El nu va vedea stând înaintea Lui glorificațipe toți acești chemați, »asemenea chipului Fiului Său.«Ochiul lui Dumnezeu se odihnește cu plăcere pe Omul de la dreapta Lui, Pe Fiul Omului caredomnește acolo sus în cer în slava învierii, și la care slavă ne-a hotărât El mai dinainte. Nimicmai puțin decât aceasta trebuie să aibă aceia pe care El i I-a dat Lui din lume. Deja aici pepământ există în sens duhovnicesc, în funcție de credincioșia fiecăruia, o asemănare mai maresau mai mică cu chipul lui Hristos; dar ca fii ai învierii și fii ai lui Dumnezeu vom sta înainteaTatălui cu trupuri asemenea trupului de slavă al Fiului prea iubit. Dar cu toată această legăturăintimă cu El vom privi totdeauna cu adorare în sus spre El și cu mare bucurie Îl vom numiDomn, singurul care este demn să primească cinstea, slava și binecuvântarea. Cu toate că El, Celcare sfințește, și noi, cei sfințiți, suntem cu toții »dintr-unul«, așa că El deja acum nu se rușineazăsă ne numească frați (Evrei 2,11), El va fi, spre bucuria Tatălui și împlinirea planurilor Lui, întoată veșnicia, ca »Întâiul născut dintre mai mulți frați«, punctul central al acelei cete sfinte,care, transformată în chipul Lui, Îl vor vedea așa cum este. (1 Ioan 3,2). Și ei? Ei vor cădeaînaintea Lui cu strigăte de bucurie și vor arunca cununile lor înaintea Aceluia care i-a iubit și S-adat pe Sine pentru ei.Capitolul 8,31 – 39Consecințe triumfale, care rezultă din cele arătate anterior: Dumnezeu este pentru noi șidespărțirea de dragostea lui Dumnezeu este imposibilăNe mai rămâne să aruncăm o privire la sfârșitul capitolului nostru minunat. Expunerileapostolului, pe care le-am studiat, îl conduc, în legătură cu întreaga învățătură a scrisorii, laconcluzia pe care am amintit-o deja, pe care o trage în numele tuturor credincioșilor, căDumnezeu nu numai că locuiește în noi prin Duhul Său, ci și El este pentru noi, adică, El Și-aîndreptat toată dragostea spre noi. Și un Dumnezeu care iubește în felul acesta, acest Dumnezeunu va da greș niciodată. Așa citim: »El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentrunoi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?« Darea la moarte a Fiuluieste o realitate, și darul cel mai mare include în sine în mod necesar toate darurile mai mici.Dacă din pricina noastră Dumnezeu n-a cruțat pe Acela care era bucuria și plăcerea inimii Lui,punctul central al tuturor gândurilor Lui, dacă El L-a dat la moarte pentru noi, pe când eram încăpăcătoși și dușmani ai Lui, cum ar putea El, după ce noi am devenit sfinți și prea iubiți, să nerețină vreun bine?Mai departe, dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? Cine se vaîmpotrivi Dumnezeului veșnic, cine ne va smulge din mâinile Lui atotputernice? Cine sau ce neva putea răpi favoarea Lui sau se va opune intențiilor Lui de dragoste pentru noi? De aceea,ferice de cei care cu credință copilărească pot spune: Dumnezeu este pentru mine!Făcând excepție de cele spuse mai înainte, apostolul ne dă aici trei dovezi pentru faptul căDumnezeu este pentru noi. Prima este darea la moarte a Fiului Său, a doua este, că DumnezeuÎnsuși ne socotește neprihăniți, și a treia, că nimic nu ne va putea despărți de dragostea Lui. Înprima dovadă iese în primul rând în evidență dragostea lui Dumnezeu. Ea este izvorul tuturorcelorlalte lucruri. Nu toți credincioșii înțeleg aceasta. Mulți văd cu preponderență în Dumnezeupe Judecătorul cel drept, a cărui mânie a fost cei drept înlăturată prin lucrarea lui Hristos, dar61