Phoenix nr 61

Rubrica practicianului
15
Restructurarea extrajudiciară/Proceduri de prevenire
a insolvenţei – avantaje şi dezavantaje
Chestiuni problematice privind grupul de societăţi
Av. Ana-Irina ŞARCANE
Membră a Consiliului ştiinţific al INPPI
I. Restructurarea extrajudiciară/Procedurile de
prevenire a insolvenţei – avantaje şi dezavantaje
Alternativele în ceea ce priveşte pre-insolvenţa sunt:
restructurarea extrajudiciară, mandatul ad-hoc şi concordatul
preventiv. Acest material nu se doreşte a fi o
descriere a acestor proceduri, ci o punctare a caracteristicilor
esenţiale care încurajează sau, dimpotrivă, limitează
accesul la aceste proceduri.
Restructurarea extrajudiciară a fost puţin explorată
în practică, în pofida faptului că atât Banca Naţională a
României, cât şi Ministerul Justiţiei au promovat
Ghidurile privind restructurarea extrajudiciară pentru
obligaţiile societăţilor, precum şi pentru împrumuturile
ipotecare. Ghidurile au fost elaborate în 2011, cu asistenţa
tehnică a Băncii Mondiale.
Este general acceptat că o restructurare în afara
procedurii formale a insolvenţei este mai flexibilă şi mai
eficientă. O soluţie echitabilă, rezultată din negocieri, va
duce la restabilirea echilibrului financiar mai rapid, cu
costuri reduse şi conservând reputaţia şi încrederea părţilor
implicate. Atât restructurarea extrajudiciară, cât şi cea
realizată sub guvernanţa legii se bazează pe respectarea
aceloraşi principii şi deziderate, fiind condiţionate de
negocierea cu succes a unor aranjamente reciproc acceptabile
pentru debitor şi creditor.
Mentalităţile sunt grevate însă de inerţie, astfel că, în
majoritatea cazurilor, creditorii (dar şi debitorii) preferă
„răul cunoscut”, reglementat formal, al insolvenţei. Lipsa
informării şi a încrederii reciproce împinge părţile spre
procedura cea mai costisitoare, cu cele mai multe
constrângeri şi cu durata cea mai lungă.
Mandatul ad-hoc şi concordatul preventiv încorporează
într-o măsură semnificativă unele dintre Principiile
Băncii Mondiale Privind Eficienţa Insolvenţei şi
Regimului Creditorilor/Debitorilor, astfel:
– Principiul C2 – şanse de redresare eficientă şi
efectivă: sume maximizate pentru creditori şi redresarea
debitorului în vederea funcţionării normale;
– Principiul C3 – eficienţa din punctul de vedere al
timpului utilă şi rezonabilă: un timp prea lung pentru
redresare adânceşte dezechilibrul financiar, un timp prea
scurt nu asigură crearea unui plan viabil, sustenabil şi
negociat corespunzător;
– Principiul C7 – stabilitatea tranzacţiilor cu contracte
financiare calificate;
– Principiul C8 – asigurarea resurselor de finanţare şi
crearea unui regim de protecţie al acestora;
– Principiul C10 – negocierea/renegocierea creanţelor;
– Principiul C13 – derularea procedurilor de către
practicienii în insolvenţă, sub controlul instanţelor.
Mandatul ad-hoc este o procedură necontencioasă şi
confidenţială de restructurare a datoriilor. Rolul instanţei
Phoenix, iulie-septembrie 2017