Phoenix nr 61

Rubrica practicianului
41
El nu are niciunul dintre drepturile creditorul îndreptăţit
să participe la procedura insolvenţei, drept pentru
care nu are calitate procesuală activă de a formula alte
cereri.
Formularea Cererii de deschidere a falimentului –
singura cerere din arsenalul creditorului curent
Se identifică specific situaţia în care neefectuarea plăţii
creanţei născute în cursul procedurii de insolvenţă în
termen de 60 de zile de la scadenţă, cu condiţia să fi fost
recunoscută existenţa şi exigibilitatea acesteia de către
practicianul în insolvenţă în cadrul cererii de plată sau prin
hotărâre judecătorească pronunţată de judecătorul-sindic
care soluţionează contestaţia împotriva refuzului, îndreptăţeşte
creditorul respectiv să solicite trecerea la procedura de
faliment. Cererea de trecere la procedura de faliment formulată
în aceste condiţii urmează regulile şi criteriile
impuse de lege la definirea cererilor de deschidere a
procedurii de insolvenţă – depăşirea valorii-prag minime
de 40.000 lei. Această dispoziţie este valabilă atât pentru
ipoteza formulării cererii de trecere la faliment în perioada
de observaţie, cât şi pentru cea a formulării cererii de
trecere la faliment în perioada de reorganizare (ipoteza
derulării defectuoase a unui plan de reorganizare).
În loc de concluzii
Am considerat ca fiind foarte utilă realizarea unei
discuţii pornind de la ierarhizarea creditorilor după criteriul
timpului. Clarificările aduse de o astfel de comparaţie aduc
un plus de perspectivă în practica insolvenţei, tocmai
pentru că se întâlnesc multe situaţii în care unii creditori
curenţi emulează aparenţa de creditor îndreptăţit să
participe la procedură şi viceversa şi, deşi soluţia firească
poate părea simplă (excepţia lipsei calităţii procesuale
active), aceasta se poate ascunde în spatele complexităţii
unor raporturi juridice ample.
Am avut o deosebită satisfacţie să constat faptul că
această temă a generat un viu interes în cadrul evenimentului
INSOL de la Bucureşti. Interesul manifestat de
invitaţii din Europa s-a dovedit foarte viu şi în acelaşi
timp sincer, tocmai datorită faptului că acest criteriu de
analiză şi comparaţie propus – adică TIMPUL în raport
cu procedura noastră de insolvenţă – să depăşească
cumva specificităţile legislative naţionale.
Am fost la prima participare la un astfel de eveniment
organizat de INSOL Europe, am avut chiar
şansa ca acesta să se desfăşoare în Bucureşti, şi ţin să
precizez că noi (practicienii în insolvenţă din România)
am fost „la înălţime”, în primul rând colegii mei, care
au reuşit probabil mult mai bine să stimuleze interesul
publicului.
Da, acest interes există. Filozofia unionistă europeană
există şi este minunată. Ca o ultimă tuşă personală, îmi
permit să subliniez că viitorul nostru se întrevede exact în
centrul acestor discuţii unde oameni din toată lumea
discuta împreună pentru găsirea unei ideale „poteci de
aur” care pentru noi, juriştii, se traduce în coerenţă, compatibilitate
şi armonie legislativă.
Phoenix, iulie-septembrie 2017