Phoenix nr 61

Rubrica practicianului
33
‣ Fundamentarea votului pentru aprobarea planului
de reorganizare pe criterii clare, cu asigurarea unui tratament
egal între creditorii de acelaşi rang, a recunoaşterii
priorităţilor comparative şi a acceptării unei decizii a
majorităţii, urmând să se ofere celorlalţi creditori plăţi
egale sau mai mari decât ar primi în faliment
O altă chestiune sensibilă comună atât divizării, cât şi
fuziunii este aferentă verificării legalităţii şi viabilităţii
planului de reorganizare, verificare întreprinsă de judecător
în momentul confirmării. Ar trebui ca această
verificare să includă şi solvabilitatea/capacitatea economică
a societăţii absorbante? Acest aspect devine deosebit
de important în condiţiile în care fuziunea şi divizarea au
potenţialul de a produce prejudicii creditorilor prin imprevizibilitatea
crescândă (odată cu ieşirea din procedură de
insolvenţă) şi prin pierderea pârghiilor specifice legii
insolvenţei. Din aceste motive, considerăm că verificarea
judecătorului ar trebui să se extindă şi asupra solvabilităţii
societăţii absorbante.
Nu trebuie să ignorăm însă alte aspecte practice care
se pot dovedi cel puţin la fel de problematice: cum împărţim
activele şi pasivele care se transmit între societăţi,
respectiv care rămân în societatea divizată. În opinia
noastră, ar trebui ca acestea să fie echivalente şi trebuie
ţinut cont de garanţiile care însoţesc acele creanţe. Astfel,
ar trebui ca o creanţă garantată să se transfere împreună
cu garanţia aferentă către aceeaşi societate 4 .
Se nasc însă şi aici nenumărate întrebări: În ce cuantum
se transferă pasivul? Putem transmite doar o parte a
creditorilor garantaţi (creanţele lor împreună cu garanţii)
către o societate absorbantă sau trebuie să transmitem o
întreagă categorie? Am putea transmite doar categoria
creditorilor bugetari? Cum apreciem respectarea planului
de reorganizare? Din analiza noastră, la acest moment,
aspectele sesizate nu au fost tratate în doctrină/practica
judiciară.
Finanţare
Un alt posibil aspect problematic este cel al finanţării
prin planul de reorganizare. Tratăm aici şi analiza extinsă
a judecătorului în verificarea legalităţii şi viabilităţii
planului. Orice plan trebuie să prevadă metodele de
finanţare – fie că discutăm despre finanţare bancară, credit
comercial, vânzarea activelor excedentare sau atragerea
unui investitor.
Să luăm exemplul concret al unui investitor: este
suficientă simplă menţiune a acestuia în cadrul planului?
Sau e necesară includerea unei oferte ferme din partea
investitorului, respectiv o analiză a capacităţii lui economice?
Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia din 11 mai
2016, subliniază următoarele: Prin plan se prevede că
singura posibilitate de reorganizare este fuziunea cu
infuzie de capital; cu toate acestea, nu există o minimă
documentaţie referitoare la finanţare. Anexat planului de
reorganizare nu există nicio ofertă din partea
finanţatorului sau un acord scris din care să rezulte că
acesta este dispus să înainteze sumele de bani necesare în
vederea reorganizării.
Tot Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia din 21
martie 2014, precizează următoarele: dovadă certă a
viabilităţii planului, plătindu-se prin acest contract
jumătate din suma specificată în plan ca fiind necesară
pentru asigurarea redresării societăţii debitoare; că, de
asemenea, a avut în vedere situaţia concretă a debitoarei,
aceasta fiind o societate în funcţiune, cu un număr mare
de angajaţi, prin continuarea activităţii şi finanţarea
acesteia conform contractului depus la dosar,
asigurându-se plata salariaţilor şi păstrarea locurilor de
muncă ale acestora.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Cluj, prin decizia sa
din 25 ianuarie 2017, împărtăşeşte o altă opinie conform
căreia nu ar trebui să analizăm aspecte ulterioare care ţin
de aplicarea planului de reorganizare. În aceeaşi speţă,
specialistul numit considera că planul de reorganizare
întocmit are un caracter nerealist, sortit eşecului după o
perioadă foarte scurtă de timp: Reţinând aceste argumente,
Curtea relevă însă că opinia specialistului nu a
fost argumentată în sensul neprecizării intervalului de
timp în care societatea va intra în procedura de faliment
şi ceea ce este esenţial este faptul că împrejurările
invocate sunt aspecte care ţin de modalitatea de punere
în aplicare a planului de reorganizare, toate acestea fiind
împrejurări ulterioare unei eventuale confirmări şi care
nu se impun a fi analizate la momentul confirmării planului
de reorganizare. Cu alte cuvinte, intervenţia
judecătorului-sindic peste controlul de oportunitate în
condiţiile unui plan legal este nepermis, singurii în măsură
să exercite acest control sub aspectul oportunităţii
fiind creditorii.
Ne raliem în totalitate opiniei instanţei de la Cluj, nu
doar pentru motivele invocate în decizie, ci şi pentru
consideraţii de confidenţialitate. O ofertă fermă din partea
unui investitor, inclusă în planul de reorganizare, ar
însemna divulgarea unei strategii de business concurenţilor.
Suplimentar, în acest caz, creditorii îşi păstrează
pârghiile specifice legii insolvenţei, spre deosebire de
situaţia divizării/fuziunii.
Categoria indispensabililor
Din această cutie a Pandorei, subliniem unele aspecte
referitoare la categoria creditorilor indispensabili, categorie
specială de creanţe, care conferă titularului dreptului
un anumit regim juridic, putând constitui un avantaj la
momentul votării planului de reorganizare, prin formarea
unei categorii distincte de vot 5 .
În practică, acesta este unul dintre cele mai controversate
aspecte. O opinie jurisprudenţială larg răspândită
este aceea a creării abuzive a acestei categorii doar din
considerente de vot: Condiţia esenţială impusă de
normele expuse este ca furnizorul să nu poată fi înlocuit,
Phoenix, iulie-septembrie 2017