GLASUL TEIULUI_Layout 1

GÂNDURI
DE
ÎNVĂȚĂTOR
ÎNVĂȚĂTORUL – este
„izvorul viu”al unei vieți cu multe
cărări întortocheate , care are misiunea
de a - i îndruma pe bobocei
spre ținta succesului.
DASCĂLUL – vine din spița
celor trimiși în lume să răspândească
prin har adevărul , iar
menirea lui este înaltă, împlinind
destine.
El există și dăinuie prin elevii
săi , pe care îi ajută să învețe
scrisul , cititul socotitul , să gândească
și să creeze. Pentru toate
acestea el trebuie să fie mereu
aproape să proiecteze,să conducă
,să organizeze, să evalueze, să
creeze modele. Știe cel mai bine să
dezvolte și să stimuleze o motivație
a învățării prin modul în care își
desfășoară activitățile.
Modelându - și potențialul
creator cu fiecare generație de elevi,
învățătorul cu măestria sa, îi oferă
școlarului satisfacția cunoașterii, bucuria
descoperiri, încrederea în capacitățile
sale intelectuale, speranța
că va fi capabil să se integreze cu
succes în Uniunea Europeană.
Ca un părinte, învățătorul
laudă și ceartă cu gând bun, învață
fără osteneală ființele gingașe, curioase.
Mereu are grijă să folosească
aceeași limbă cu elevul, căutând
acele cuvinte care au ecou în mintea
și sufletul copilului.
Povara cărții nu mai este atât
de grea, tainele cunoașterii nu
mai sunt mistere, pentru că pașii învățăceilor
la slove sunt călăuziți de el
: DASCĂLUL, APOSTOLUL, ÎN-
VĂȚĂTORUL.
Toate aceste gânduri cum se pot realiza
oare ?Cu simțul datoriei, cu pricepere,
cu dăruire, cu toleranță, cu
delicatețe. La toate acestea se
adaugă demersuri didactice active,
stimulative; tehnici de instruire adecvate,
variate moduri de organizare a
lecțiilor, mijloace de învățământ
potrivite și evaluări reale.
Aceste gânduri nu sunt
numai ale mele, ci ale tuturor ÎN-
VĂȚĂTORILOR care prin vremuri
mai senine sau mai furtunoase, nu
așteaptă laude sau vorbe mari, ci
merg mereu înainte, având ca răsplată
bucuria din ochii elevilor.
ÎNVĂȚĂTOARE,
DELCEA RODICA
ÎNCOTRO?
Ne-am obişnuit cu toţii, poate uneori într-un mod
prea nedrept, să privim cu reticenţă capacitatea de a se
ridica la un nivel superior a celor ce ne privesc cu admiraţie
ori de câte ori ne aflăm în faţa lor încercând să deschidem
lumi noi.
Elevii noştri sunt priviţi de cele mai multe ori ca
fiind superficiali, prea puţin interesaţi de lucrurile pe care
noi obişnuim să le considerăm esenţiale. Oare judecăm,
însă, lucrurile printr-o prismă corectă sau în judecata
noastră întervin premise puţin alterate? Lumea nu mai
este cea pe care o ştiam cu toţii. Ba chiar schimbările pot
fi percepute de la o zi la alta fără ca să depunem prea
mult efort, ele fiind mai mult decât evidente.
Într-o astfel de lume în care valorile par a fi inversate
iremediabil, care ar fi rolul nostru, al dascălilor?
Trebuie să stăm deoparte sau trebuie să intervenim ? Din
comoditate, din dezgust, mulţi dintre noi preferă să lase
timpul să curgă, să accepte mut înfrângerea, pentru că
este vorba de o înfrângere. Putem pleca şi noi capul sau
putem să-l întoarcem, simulând astfel ignoranţa. Sau
putem reacţiona în felul cel mai la îndemână: putem să
schimbăm viitorul prin cei pe care îi formăm. Sună idealist,
nu este aşa? Dar zi de zi mă conving că nu este imposibil.
Ne-am obişnuit să ne punem piedici între noi
doar pentru a putea demonstra că de fapt noi avem dreptate,
că nu mai există alte soluţii, că de fapt alţii sunt vinovaţi
şi că atât noi cât şi elevii suntem victime colaterale
ale unui război dus de alţii. Oare aşa o fi?
Să gândim bine rolul şi rostul nostru, al fiecăruia
în această meserie, să ne măsurăm forţele şi să nu ne
mai plângem de milă, ci să acţionăm aşa cum merităm
noi şi elevii noştri: cu responsabilitate, cu curaj, dar şi cu
sensibilitate, cu inima deschisă.
prof. Monica Niţoi
19