GLASUL TEIULUI_Layout 1

F I L E D E I S T O R I E
DOR DE CIOBOTĂRAŞU
LOCALĂ
SCRISOARE
UITATĂ
Dragă Ciobotăraşule , îţi scriu abia acum
Şi-ţi mulţumim c-ai poposit la noi ,
În drumul tău spre infinit.
Ţi-ai murdărit tălpile de noroi,
Odihnindu-ţi trupul pe fânul cosit.
Ne iartă că te dăm uitării uneori,
Dar grea e ziua cea de mâine,
Când grijile te-nghesuie-n strâmtori.
Din umbra teilor străbuni
Noi îţi trimitem bună veste:
TE VOM CINSTI ÎN VECI ,MAESTRE !
(DORIN PÎNZARIU)
D
O
R
D
E
C
I
O
B
O
T
Ă
R
A
Ș
U
Au trecut 97 de ani de când în satul Lipovăţ
, scăldat în balsamul florilor de tei, a văzut lumina
speranţei Ştefan Ciobotăraş.
Parcă-l vedem desculţ prin colbul drumului ,
cu un băţ în mână mânând vitele la păşune sau cocoţat
prin vreun copac din codrii seculari ai satului,
scrutând zările destinului.
Pe-atunci erau vremuri grele. Foamea
strângea ca nişte raci stomacurile oamenilor şi-i
făcea să se încaiere. Muzele tăceau, pentru că mai
marii lumii îşi pregăteau armele de război. Doar ţâncul
de Ştefan privea nedumerit la cumplita ecuaţie a
războiului, pe care , oricât încercai s-o rezolvi, necunoscutele
nu se demascau nicidecum.
Îi erau dragi lui Fane dealurile împădurite,
câmpiile cu fâneţe şi ştioalnele de bălăcit, dar el vroia
mai mult. Ştia că lumea asta nu-i cât ţine Făgădăul.
Undeva , de departe, îl chemau muzele.
Şi a plecat să le caute, luând cu el un geamantan,
amintirile petrecute la Lipovăţ şi o sumedenie
de visuri ascunse în ungherele sufletului
generos .
Anii au trecut iar ţâncul Fane a devenit
maestrul Ştefan Ciobotăraşu, artistul poporului…
Cortina destinului a căzut în 1970 peste
spectacolele marelui actor, peste viaţa lui, lăsând în
urmă ecourile aplauzelor şi urmele paşilor pierduţi
prin iarba înrourată a verilor petrecute la Lipovăţ.
De câţiva ani , prin grija Primăriei , bustul lui
Ştefan Ciobotăraşu străjuieşte satul din faţa Centrului
Cultural ce-i poartă numele.
Trec zilnic prin faţa statuii şi-i simt răceala.
Mă simt vinovat în faţa spiritului lui Ciobotăraşu, vinovat
că nu pot să-l însufleţesc. Dar , de fiecare dată
când simt fiorii metalici, îi promit maestrului că-n
curând va fi mai frumos pentru el. În curând copiii vor
şti mai multe despre el şi nu se vor mai limita doar
la a se fugări prin jurul statuii. Poate că într-o
bună zi ei vor trece sfioşi pe alee şi-şi vor dori din suflet
ca parcul să fie plin de statui, care mai de care
mai măreţe: un doctor, un avocat, un inginer, un cosmonaut,
un profesor, aşa ca NENEA FANE să nu
mai fie singur ca un SFINX, pentru că actorului îi
place publicul, fie el şi ignorant.
Ce-ar trebui să facem noi consătenii lui pentru
a-i respecta memoria?
E de –ajuns să-i pomenim numele şi să fim
mândri că destinul ni l-a hărăzit.
Folosindu-ne de numele lui CIOBOTĂRAŞU
şi de faima lui , am putea să fim mai cunoscuţi, mai
generoşi , mai buni…
El rămâne pentru noi exemplul cel mai
elocvent al fiului de ţăran care şi-a depăşit condiţia
spărgând tiparele sociale prin muncă şi forţe proprii.
Poate că biografia lui ar trebui predată la
cursurile opţionale la şcoala din sat, care –i poartă şi
numele, pentru că elevii au cu adevărat ce învăţa din
ea. Uneori căutăm modele existenţiale prin romane
celebre, prin emisiunile TV și false vedete de ocazie,
ignorându-le pe cele de lângă noi.
Poate că ar trebui să ne interesăm unde se
află mormântul lui, pentru ca , măcar câţiva reprezentanţi
ai comunităţii să-l viziteze.
Poate că ar trebui să ne interesăm dacă
Ciobotăraşu mai are vreun urmaş. Ar fi interesant şi
emoţionant, pentru că marile spirite nu mor niciodată.
Oricum , după mai bine de trei decenii , e
bine că s-au găsit oameni care s-au gândit şi se gândesc
la Ştefan Ciobotăraşu, dorind din suflet să –i
menţină spiritul veşnic tânăr.
E datoria noastră, a tuturor !
ÎNV. PÎNZARIU DORIN
5