Occidentul romanesc nr 131 - editia martie 2022

Gabriela Căluţiu Sonnenberg
(Benissa - Spania). Economist,
scriitor și jurnalist, promotor
de cultură, traducător.
Senior Editor în cadrul redacției
Occidentul Românesc din anul
2011.
„Trăim în miezul unui ev
aprins” a fost un refren obsedant,
care ne-a bombardat timpanele
în urmă cu un sfert de
veac. Mottoul acesta revine ciclic
în actualitate, strivindu-ne
sub călcâiul eternei confruntări
dintre est și vest, dintre sus și
jos, dintre mare și mai mare.
Încercați să-l rostiți cu voce
tare, relaxat. Nu veți reuși. E
un enunț poticnit, sună bolovănos,
șuierat printre dinți,
sacadat, întrerupt de consoane
cu icneli. Focul sugerat în el
sună a ardere mocnită, nu a
flacără purificatoare ce flutură
liberă, cum și-ar dori-o orice
revoluționar corect. Pe scurt,
situația e indecisă, chiar dacă
miroase a fum.
Dar ce este un revoluționar
corect? O specie nouă?
Ocupația aceasta tinde să devină
o meserie în sine, căci sunt
mulți cei care s-au decis să
iasă-n stradă și să se pronunțe
împotriva strâmbătății lumii.
Ergo, ca orice profesionist care
se respectă, și revoluționarul
are nevoie de pregătire și de
un instrumentar adecvat. Chiar
azi putem comanda, comod, de
acasă, direct de la calculator, la
un preț accesibil, un șorțulețchimir
de revoluționar.
Nu glumesc, chiar există
Mere și mitraliere
acest kit de supraviețuire pentru
protestatarul precaut! E
ceva asemănător șorțului de
piele pe care-l poartă meșterii
tâmplari, dar nu cu șurubelnițe
și scule, ci dotat cu mască de
gaz, lanternă, fașă de pansat,
folie de protecție termică, baton
cu proteine, termos, pastă
și periuță de dinți și multe alte
chițibușuri numai bune de
ușurat viața celor chemați să
schimbe destinele lumii prin
piețele asediate ale marilor
orașe. Poate că selecția nu e
la fel de sofisticată ca dotarea
soldaților combatanți cu bastoane
și scuturi, dar cât de cât,
avem ceva care țintește spre
minimul pentru supraviețuit.
Oameni suntem!
Nu știu dacă procurarea
unui astfel de set de ustensile
sugerează hotărârea fermă a
purtătorului, sau e mai degrabă
expresia angoasei protestatarului
disperat, căruia i-a ajuns
cuțitul la os. E cert însă că prin
comercializarea unui astfel de
produs, absurd doar la prima
vedere, se semnalizează lumii
două lucruri: că există pe piață
o cerere deloc neglijabilă pentru
așa ceva, și că există întreprinzători
cu morală îndoielnică,
gata oricând să exploateze
fără remușcări orice situație
ce promite să devină o afacere
profitabilă.
Cine să-i judece pe cumpărătorii
sau pe vânzătorii de iluzii,
fie ele și sub forma unui set de
(auto-) prim ajutor? Nu noi,
căci suntem la rândul nostru
într-o dilemă asemănătoare,
între ciocan și nicovală, între
milostenie creștinească și frică
de anihilare. Pe de-o parte
avem o inimă ce ne împinge
să colectăm ajutoare pentru
familiile năpăstuiților refugiați,
dar, pe de altă parte, mintea
alarmată ne mustră crâncen ca
nu cumva, din greșeală să ne
sacrificăm sub tăvălugul neînduplecatei
șarii.
Cu siguranță, mila există la
toate popoarele, indiferent de
religie. Cel puțin așa sperăm,
măcar teoretic. Dar drăcușorul
nevăzut de pe umăr ne șoptește
parole destabilizatoare, greu de
contrazis prin duhul blândeții.
A vorbi despre bună înțelegere
între creștinism și islam este
ca și când am vorbi despre
tradiționala prietenie dintre
români și unguri. Ea există,
dar e răspândită mai rar.
Refugiaților le acordăm
un minim de subzistență,
dar ce facem cu vocile care
ne îndeamnă să le opunem
acelorași refugiați un minim de
rezistență? Priviți individual, e
vai și-amar de capul lor; „sunt
de compătimit” ar fi prea puțin
spus. Priviți însă ca popor care
„vine, vine, vine, calcă totul în
picioare”, ne cam bagă spaiman
oase.
Mocnim așadar înfierbântați
sub „evul aprins”, îndoindu-ne
de propriile decizii, care ne joacă
feste, strâmbând cumpăna
presupus dreaptă a judecatei
tranșante, obișnuite să distingă
clar între alb și negru, între bun
și rău. Ce ne facem dacă valul
acesta de străini face cu noi
exact același lucru ca și capitalistul
vânzător de echipament
pentru revoluții: exploatează
perspicace elanul exaltaților,
trăgând foloase de pe urma
primăverii naivităților noastre?
Când vorbesc politicienii pe
la știri, pasându-și vina de la
unul la altul, parcă îngheață
apele înainte de iarnă, dar
umblă zvonuri că, după iarnă,
spiritele de fapt se vor înfierbânta.
Schimbarea de anotimp
ar putea însemna de data asta
Opinii MARTIE
2022 15
mai mult decât un simplu fenomen
climatic, căci ceasul planetei
are arcul încordat. Adio
hibernare?
Ca-n „Tache, Ianche și
Cadâr”, viața noastră pe „strada
internațională” se derulează
aparent fără sincope. Doar
aprozarul pachistanezului de la
parter s-a cam golit de lume, de
când bărbosul a prins a asculta
cât e ziulica de lungă - cu volumul
dat nu chiar la maxim, dar
supărător de tare - o predică cu
incantații suspecte, în limba pe
care numai el o înțelege.
Vecina mea s-a întors din
America, după un concediu în
Texas. Nu mică i-a fost mirarea
să vadă acolo, în vitrina unui
magazin de arme, o pușculiță
roz – așa se zice, nu? E diminutivul
de la pușcă. Era specială
pentru copilițe, dar perfect
funcțională, ca să învețe plozii
încă de mici cum să-și apere
drepturile. Pe post de tânăr
vlăstar în familia armelor de
foc, lângă pușca automată
clasică, de adulți, „jucăria” făcea
casă bună. Pe patul ei era
desenată pisicuța Hello Kitty,
semn că nu era orișice flintă,
ci chiar una de marcă aleasă.
Nu contează că tonul roz-bombon
nu se asortează cu luciul
metalic al muniției. Important
e să iasă banul! Ca să vezi cum
moda asta a je m´en fichismeului
etic se poartă până sus,
la casele cele mari, chiar și la
cele de modă! Iar cu pușculița
se adună bani, asta știe toată
lumea, nu?
La emisiunea „Pe drumuri
europene” ni se arată convoaie
interminabile de transfugi,
scurgându-se peste câmpuri.
De sus, coloanele se văd ca
niște șiruri cu țel bine definit.
Imaginile evocă amintiri de
prin filme de arhivă, celuloid în
alb/negru din timpul celui de-al
Doilea Război Mondial. Istorie
reloaded, pe ecrane moderne,
în tridimensional. Pe retină
ni se perindă imaginile altei
nostalgii, clișee din revoluția
noastră personală, trecute ilu-
zii pârguite în grabă, recoltă
acrișoară. Murături?
Urmează știrile mai blânde:
la ieșirea din capsula spațială,
cosmonauții care se întorc
de pe orbită sunt întâmpinați
cu mere. Apoi iarăși vești
internaționale: cu ocazia vizitei
sale protocolare în Egipt,
Președintele Rusiei i-a făcut
cadou ministrului egiptean o
mitralieră. Aproape că sună
firesc, doar nu era să-i aducă
un măr! O fi el sănătos, dar e
perisabil. Mărul, simbol al minimului
de subzistență, e fruct
oprit celor care se aventurează
dincolo de hotarele raiului
pământesc. Nu crește nici pe
lună, nici pe Marte.
Aici jos, în schimb, ne dăm
în vânt după produse sofisticate,
amorfe și fără viață, dar din
păcate cu durată de funcționare
practic nelimitată. Pușca e o
piesă din dotarea de maximă
rezistență, mărul din dotarea
de subzistență. În chimirul de
revoluționar încape un măr, dar
nu și o mitralieră.
Știrile se încheie cu o imagine-simbol,
un stop cadru pe
o fetiță aliniată cuminte într-un
convoi. Cu-o mână se ține de
fusta mamei, cu cealaltă strânge-n
brațe o jucărie de pluș,
primită în dar, din ajutoare
umanitare. Ursulețul e de fapt
o pisicuță roz. Și pe vestuța ei
e scris: Hello Kitty.
Foto: wallpaperswide.com,
wallpaperflare.com