OR editia 136 august 2022

Campania de excelenţă AUGUST
2022 13
mea este formată exclusiv din români!”
Ai lucrat și-n timpul studiilor?
Remus Robu: Când am
studiat, am schimbat locul
de muncă și lucram în niște
condiții mai bune. Adică eram
la spălat vase și ospătar. Știu
că mergeam după masă și
ajungeam acasă în jur de 11-12
noaptea. Bineînțeles că fără un
efort nu se poate. Fetele mele
au avut ultimele examene,
echivalentul bacalaureatului
în țară și mi-au zis că de acum
încolo vor să plece la cămin.
E alegerea lor și au prezis că
merg să-și caute de muncă.
Când ai terminat studiile
cine te-a ajutat? Cum a fost
începutul?
Remus Robu: Eu începusem
deja să lucrez din primul
an, ca translator, într-un cabinet
de avocatură. O să credeți sau
nu, dar și astăzi proprietarul
cabinetului respectiv încă îmi
e prieten. Am vorbit cu el acum
două zile. Se numește Stanley.
Ce făceam eu? Mergeam, făceam
vizite la persoane care
erau arestate, la centre de emigrare
și așa mai departe și am
lucrat cu ei o perioadă destul de
lungă de timp. Deja căpătasem
o viziune destul de bună, cred
eu, a ceea ce înseamnă un cabinet
de avocatură. Deci n-a fost
așa: să termin universitatea,
să mă trezesc cu o diplomă în
mână și după aia să nu știu ce
să fac cu ea.
Ai avut cazuri care au devenit
celebre. Cum a fost cel
în care un conațional român
și-a pierdut ambele picioare
și tu i-ai obținut despăgubiri
record, de 2 milioane de lire
sterline. Apoi a urmat altul, cu
o sumă și mai mare.
Remus Robu: Eu am lucrat
în domeniul emigrării vreo 11
ani. În 2008, a fost criza economică
care a dat planeta asta
peste cap și, atunci, am început
să lucrez în domeniul ăsta pe
care îl fac și în momentul de
față. Lucrez în cazuri civile, în
de drum, și atunci bineînțeles
că un schimb de experiență e
binevenit tot timpul.
Care sunt cele mai dese
sau cele mai importante probleme
ale românilor ajunși în
Marea Britanie?
Remus Robu: În primul
rând, cred că lipsa accesului
de informații. Din cât am putut
să observ, foarte multă lume
încă nu știe de unde să își ia
informația, dintr-o sursă cât
mai sigur posibilă. Apoi, limba.
Faptul că nu toată lumea
vorbește bine limba engleză și
se limitează la un nivel redus.
Și, într-o oarecare măsură, cred
că este și o tendință de a nu fi
așa de deschiși la ceea ce oferă
lumea de aici. Avem o tendință
să păstrăm ce e al nostru și să
fim numai între noi. Toată lumea
face treaba asta. Dar unele
comunități românești, cel puțin
în Londra, sunt chiar foarte,
foarte strânse. Eu mă bucur
să văd treaba asta pentru că,
la fel cum alte comunități au
reușit să-și formeze un mic
cartier, mă bucur să văd că și
noi, ca români, am reușit să
facem treaba asta. Partea tristă
e că mergi în zonele astea și
am văzut de foarte multe ori
și chiar am cunoscut persoane
care nu ies din zonele alea. Și
atunci? Ieșirea lor în societatea
britanică, la lucruri pe care
societatea de aici poate să le
ofere, nu le au, nu le accesează.
Suntem români care trăim
în Anglia, dar noi de fapt trăim
în România. Avem acces tot la
televiziune românească. Nu e
un lucru rău, pentru că vrem
să păstrăm legătura cu țara.
Vrem să ne păstrăm tradițiile,
vrem să ne păstrăm valorile
culturale. Mi se pare normal și
eu sunt mândru că le am. Dar,
în același timp vreau să fiu și
deschis la ceea ce mi se oferă
aici. Vreau să pot să asimilez
ceea ce mi se oferă aici. Nu
înseamnă că uit că sunt român.
Cazurile pe care le ai la
cabinet sunt mai ales ale românilor?
Remus Robu: Da, și chiar
mă mândresc cu asta. Marea
majoritate a cazurilor noastre
sunt vorbitori de limba română.
Mă bucur că încerc pe cât
de mult posibil să ajut. Din
nou o spun, nu sunt numai eu.
E vorba de o echipă în spate,
să ajutăm cât de mult putem
conaționalii noștri. Standardul
la care noi ne raportăm, e un
standard foarte înalt, pentru
că informațiile pe care le dăm
întotdeauna sunt informații corecte
și coerente și mă bucur
că putem să facem treaba asta.
Noi încercăm pe cât de
mult posibil să ajutăm pe fieparticular
pentru obținerea de
compensații ca urmare a accidentelor
rutiere sau de muncă.
Primul caz de care spuneți mi-a
permis să pot să înțeleg un pic
mai bine ceea ce s-a întâmplat
în situații de genul acela. Am
finalizat cazul și la momentul
respectiv a fost o sumă de
compensație record. După aceea
a fost următorul caz, pe care
l-am finalizat anul trecut, unde
suma de compensații obținută
a fost mult mai mare. Cu alte
cuvinte, mi-am bătut propriul
record. Dar trebuie să spun,
chiar dacă apare numele meu
ca fiind avocatul, eu nu duc
cazurile astea singur. Există
o echipă destul de numeroasă
în spate, o echipă capabilă,
formată din persoane foarte
profesioniste și foarte dedicate,
care vor să învețe și eu sunt
persoana care vrea să le arate,
nu țin lucrurile astea pentru
mine, vreau să le dau mai departe.
Cine sunt cei care fac parte
din echipa ta?
Remus Robu: Sunt numai
persoane venite din România.
Consider că, dacă nu le ofer eu
șansa aceasta, întrebarea ar fi
cine? Nu sunt singurul cabinet,
dar asta nu înseamnă că în altă
parte cineva ar fi neapărat dispus
să împărtășească absolut
tot, fără nicio reținere. Pe când
aici, dacă vor să învețe, cred că
au informațiile pe tavă.
Dar cum ți se pare
Justiția din Marea Britanie
în comparație cu cea din
România? Dacă urmărești
evoluția ei, câteva observații
legate de principiile de organizare
sau de lucru.
Remus Robu: Dacă aș putea
să fac o comparație, cred că
sistemul juridic din România
continuă să fie într-o dezvoltare
și cred că încă trebuie să se
mai adapteze la multe principii,
în primul rând de integritate. În
ceea ce privește sistemul juridic
de aici pot s-o spun fără cea
mai mică ezitare: cred că e un
sistem foarte corect. Aici nu ne
gândim niciodată: o să merg în
tribunal și judecătorul o să mă
penalizeze pentru că fac parte
dintr-un alt partid politic. Sau
judecătorul o să mă penalizeze
că nu sunt cunoscut cu nu știu
cine. Nu interesează pe nimeni
amănuntele astea. Dacă mă
penalizează, voi fi penalizat
pentru anumite greșeli, pentru
anumite erori sau poate chiar
pe lipsa meritului în cazul pe
care-l prezint. Bineînțeles că
urmăresc aproape zilnic ce se
întâmplă în România. Opiniile
par să fie diferite. Trebuie să fiu
neapărat de acord cu ce se întâmplă
acolo? Nu! Dar nici nu
pot să critic absolut tot. Unele
chiar cred că au fost decizii
bune, dar cred că încă e un sistem
într-o continuă adaptare.
Un lucru care se întâmplă și
aici, să ne aducem aminte că
și noi trecem prin Brexit, acum
ne adaptăm la o lume nouă.
Dar avem avantajul că există
o structură veche, de peste 100
de ani, poate chiar mai mult și
avem după ce să ne ghidăm.
Pe când în România avem
un sistem în care în momentul
în care se schimbă Guvernul,
se schimbă și legislațiile se
schimbă și codul. Mai vine câte
un nenea Dragnea și vrea să
se schimbe anumite legislații
în Codul Penal ca să scape el.
Nu se poate așa ceva. Deci îi
absurd.
Ce legături păstrezi cu
România?
Remus Robu: Țin legătura
cu România foarte mult. Merg
în România destul de des.
Chiar o să merg curând și o să
mă întâlnesc cu niște colegi,
dar aici, când zic colegi, mă
refer la colegi din mediul nostru
profesional. Pe lângă faptul
că o să ieșim la un festival, o
să fie și un pic de networking.
Când vă întâlniți, aveți
discuții profesionale? Simt
colegii tăi din România nevoia
să îți împărtășească din
preocupările lor, din frământările
lor?
Remus Robu: Chiar asta
o să facem când o să merg la
Constanța. Este unul din motivele
pentru care merg. Mă întâlnesc
cu câteva persoane care
lucrează tot în domeniul meu.
Bineînțeles că discutăm numai
de ceea ce facem. Opiniile sunt
niște opinii binevenite. Cred că
atât din partea lor față de mine,
cât și reciproc. Sunt lucruri pe
care încă trebuie să le dezbatem
și să le discutăm împreună
în aria asta particulară, în
ceea ce privește compensațiile
pentru victime. Sistemul în
România e relativ la început
care client în parte și cred că
avantajul e faptul că înțelegem
foarte bine cultura românească,
adică putem să înțelegem ce se
întâmplă acolo, dar în același
timp putem să traducem în
timpul procesului legal ceea
ce trebuie să fie făcut aici.
Știm cu toții că una din
condițiile impuse pentru a
putea intra în UE a fost rezolvarea
problemei copiilor
abandonați. Cum arată astăzi
lucrurile?
Remus Robu: Mă bucur că
pot discuta acest subiect, după
cum mă bucur și că s-a pus
această condiție! În schimb,
acum la 15 ani după aderare,
suntem martorii unei explozii
a emigrării pe teritoriul UE. Ca
urmare, firesc, multe cupluri
s-au unit prin căsătorie doar
că, știm foarte bine, în viață
nu funcționează totul așa cum
plănuim. Uneori se ajunge și
la situații la divorț. De exemplu,
în situația în care o mamă
dorește să meargă cu un copil
minor, pentru o perioadă de
timp – să zicem vacanța mare,
dar tatăl copilului minor se
opune sau – mai trist, în unele
cazuri – mamele pur și simplu
nu mai știu unde este tatăl copilului,
nu se mai semnează
acea procură notarială (care se
întâmplă să fie foarte scumpă
pentru unele persoane), prin
care să confirme că tatăl este
de acord ca minorul să poată
ieși din România. Problema
este că se cere acest lucru chiar
și în situații când se poate dovedi
că copilul este la o școală
în străinătate. În opinia mea,
acest lucru trebuie revizuit din
punct de vedere legal. Pentru
că, altfel, copilul și mama devin
prizonieri ai unor tați care,
din varii motive, refuză să
semneze acea procură. În acest
context, copilul devine de multe
ori o unealtă de răzbunare în
cazul unui divorț neplăcut.
Evident, trebuie luată în
considerare și fața opusă a
monedei unde e posibil ca tatăl
să își piardă accesul la copil în
străinătate (în situația în care,
să spunem, tatăl e stabilit în
România) și nici acest lucru nu
e bun pentru minor, să piardă
contactul cu tata.
Ce ar trebui făcut în această
situație?
Remus Robu: Consider
că o schimbare e necesară.
Bănuiesc că trebuie o consultare
amănunțită între sistemul
juridic, serviciile sociale,
organizațiile guvernamentale,
tribunale și unde e necesar,
pe baza unor dovezi bine întemeiate,
să se intervină în
legislație pentru ca minorii și
mamele sau tații, să nu mai fie
victime. Este o problemă pe
care eu am văzut-o nu doar în
Marea Britanie, dar și în Italia,
Spania etc.
Ce ne poți spune despre familia
ta de la Londra? Soția ce
profesie are? Iar fiicele ce vor
să urmeze?
Remus Robu: Soția mea
este din Madrid. Ne-am cunoscut
aici, la Londra. Ea lucrează
într-o arie complet diferită de
a mea, lucrează în industria
turismului. Fetele mele sunt
gemene, născute aici, au împlinit
recent 18 ani. Una dintre
ele vrea să studieze relații
internaționale iar cealaltă geologie
spațială.
De ce îți este cel mai dor?
Ce simți când te întorci acasă,
în Maramureș?
Remus Robu: Îmi este dor
de toate. În prima noapte nu
pot să dorm deloc. Năvălesc
amintirile. Iar dimineața ies în
fața blocului și privesc în jur.
Stau minute în șir și privesc la
tot ce se întâmplă în jurul meu.
Probabil că cei care mă văd
cred că am nevoie de psihiatru.
Dar eu asta simt că vreau să
mă uit la tot și să iau imaginile
acelea din nou cu mine.
Foto: Arhiva personală
Remus Robu
Autor:
Ruxandra Hurezean
(Cluj-Napoca, România)
Nota redacției:
Ruxandra Hurezean este
jurnalist cu vastă experiență.
Lucrează în presă de peste
27 de ani. A condus redacții
și a contribuit la înfi ințarea
de publicații, lucrând atât
pentru presa locală clujeană,
cât și pentru cea
națională. Este autoarea a
cinci volume de reportaje și
proză scurtă. A fost premiată
în mai multe rânduri de către
Asociația Profesioniștilor
din Presă Cluj și a primit
„ Premiul Mass-Media” al
Ambasadei Germaniei la
București pentru reportajele
privind istoria și prezentul
minorității germane
din România. În anul
2017 i s-a decernat premiul
Festivalului Internațional de
Carte T ransilvania pentru
„Cartea jurnalistului”.