Occidentul romanesc - 137- septembrie- 2022

Campania de excelenţă SEPTEMBRIE
2022 13
este consecința educației, efortului depus și a șanselor ce se ivesc.”
Cât de interesați sunt elevii
din Spania de muzică?
Alina Voicu: Cred că cel
mai complicat pentru tinerii
din Spania este compatibilizarea
studiilor obligatorii cu
cele de muzică deoarece până
la etapa universitară se realizează
separat. În consecință,
mulți adolescenți pierd cu timpul
motivația și abandonează
studiile muzicale.
Am înțeles că predați întrun
mod mai special, care este
metoda utilizată?
Alina Voicu: Metoda de
predare a Dr. Suzuki se bazează
pe ideea limbii materne. El
a observat abilitatea copiilor
de a învăța propria limbă, inclusiv
reproducând accentele
locale cu mare acuratețe, ceea
ce necesită o mare capacitate
de auz. Copiii sunt înconjurați
de sunetele limbajului mamei
lor dinainte de a se naște, ceea
ce l-a determinat să creadă că,
dacă copiii ar fi înconjurați
de sunete muzicale, ar putea
dezvolta o abilitate la fel de
extraordinară în muzică ca și
în limbaj.
Ideea doctorului Suzuki nu
este doar o metodă de educație,
ci și o filozofie bazată pe respectul
față de copil ca persoană
și pe conceptul că, capacitatea
nu se moștenește ci se învață
și se dezvoltă. El își numește
metoda educația talentului,
deoarece talentul nu este ceva
care este prezent sau nu la un
copil, ci mai degrabă ceva
care este educat și dezvoltat.
Pe lângă conceptul limbii materne
această metodă sau filosofie
are la bază următoarele
principii: începerea studiilor
muzicale la vârste fragede (3
- 4 ani), dezvoltarea memoriei
și a capacității de concentrare,
implicarea activă a părinților,
echilibrul între orele săptămânale
individuale și de grup,
ascultarea muzicii și repetiția.
Scopul doctorului Suzuki
nu era neapărat cel de a crea
mari muzicieni, ci de a contribui
la transformarea copiilor
și a tinerilor în persoane mai
bune, mai nobile; și totuși,
foarte mulți elevi Suzuki au
ajuns artiști renumiți în întreaga
lume.
Pentru mine și soțul meu,
José Manuel Badía (violonist
și profesor), ambii educați muzical
în sistemele tradiționale,
a însemnat la început o importantă
descoperire din punct de
vedere pedagogic. Amândoi
am început să profesăm imediat
ce am încheiat studiile
la conservator și, mișcați de
același simț de responsabilitate
față de elevi, plus lipsa instruirii
didactice în cadrul studiilor
muzicale superioare, am cercetat
și asistat la diverse cursuri
de pedagogie New Approach,
Suzuki, Rolland. Cu timpul,
am realizat cursuri de pregătire
ca profesori Suzuki de vioară
(cu Ana Maria Sebastian – elevă
a Dr. Suzuki) și echivalarea
lor la violă.
De-a lungul a 13 ani,
am predat ore de vioară la
Colegio Cedes, unde continui
momentan și ca profesoară
invitată la alte cursuri în
Spania, Germania și Anglia.
Din dorința de a implica elevii
și familiile lor în activități
care să îi motiveze, am organizat
mereu concerte, excursii,
schimburi de experiență cu alte
instituții, cursuri și colaborări.
Recent, am participat la organizarea
unui curs în Mallorca,
împreună cu renumitul violonist
Aleksey Igudesman și cu
Isabel Morey.
Împreună facem parte din
Consiliul de Administrație al
Federației Spaniole a Metodei
Suzuki. Aceasta se ocupă cu
organizarea, coordonarea și
promovarea cursurilor și
activităților muzicale inerente
pentru profesori și elevi, printre
care se află și Cursul Național
Suzuki. La ultima ediție a
acestuia au asistat peste 300
de persoane.
Ce sfat ați da decidenților
din sistemul școlar românesc
privind educația muzicală?
Dar părinților?
Alina Voicu: Să fie
perseverenți și constanți, indiferent
de decizia de a deveni
sau nu profesioniști, deoarece
această disciplină dezvoltă
abilități folositoare pentru
restul vieții. Motivația depinde,
în mare parte, de sprijinul
părinților și convingerea și
încrederea lor în capacitățile
copiilor lor; în primii ani, mai
îndeaproape, iar cu timpul, pe
măsură ce devin independenți,
mai din umbră.
Aveți familie și copii în
Spania. Cum se armonizează
cele două culturi? Copiii dumneavoastră
cunosc România,
limba română?
Alina Voicu: Soțul meu a
îndrăgit România și cultura
românească din prima clipă
fiind fascinat de ospitalitatea
și amabilitatea românilor. La
rândul meu, am fost primită
și acceptată cu drag de familia
lui. Ambele popoare fiind de
origine romană, avem multe în
comun, iar deosebirile ne completează
și îmbogățesc bagajul
cultural al familiei.
Copiii noștri au vizitat
România de mai multe ori și
sunt în contact cu limba română
atât din partea mea – mă
adresez lor exclusiv în aceasta
limbă – cât și a familiei și
a unor cunoscuți români. Deși
mi-ar plăcea să fie capabili să
comunice în limba română în
viitor, înțeleg că le este mai comod
în spaniolă, dar nu pierd
speranța!
Mai aveți relații cu
România, cu prietenii, familia
lărgită de acasă? De ce vă
e mai dor când vă e dor?
Alina Voicu: Păstrez relații
cu prieteni, familia și cu foști
colegi, deși distanța și pandemia
au cam limitat contactul.
Chiar și așa, România mi-a fost
mereu în minte, iar prin intermediul
muzicii am putut să mă
simt aproape. Spre exemplu,
în cadrul Conservatorului am
conceput un concert didactic
cu aranjamente de muzică
exclusiv românească, care a
plăcut mult publicului spaniol.
Momentan sunt membră
a unui grup muzical mixt
(spaniol-român) – Patrioskas
– reinterpretând piese din
repertoriul folk românesc
și balcanic. Am colaborat
cu Consulatul României la
Ciudad Real și nu excludem
participarea la evenimente organizate
de Ambasada României
în S pania. Îmi este dor de
peisajul verde din R omânia, de
prieteni, de familie și de vremurile
în care totul se petrecea
mai lent.
Vă gândiți uneori să
organizați sau să participați la
concerte în România? Unde
v-ați dori să cântați în lumea
aceasta largă?
Alina Voicu: Îmi doresc
foarte mult să organizez un curs
de vară Suzuki, ori un schimb
de experiență cu o școală sau
liceu de muzică din România,
pentru că sunt convinsă de succesul
pe care l-ar avea printre
copii și familiile lor. Am observat
în rețelele sociale creșterea
interesului societății românești
în a cunoaște și experimenta
metode educaționale moderne.
De asemenea, voi încerca să
promovez grupul „ Patrioskas”
pentru a molipsi publicul de
veselia și pasiunea muzicii
românești. Îmi doresc să cânt
oriunde sunt bine primită și pot
cunoaște persoane cu care să
împărtășesc dragostea de muzică,
de copii și de tot ce este
frumos în viață.
Știți că a fost recent o dezbatere
furtunoasă iscată de
declarațiile unei soprane de
origine română în legătură
cu ce-i datorează României.
Cum priviți personal relația
cu România?
Alina Voicu: Am citit
ultimele ei declarații și pot
înțelege frustrarea ei în urma
neînțelegerii sau conflictului
cu acel dirijor. De asemenea,
aceasta explică implicarea
personală în susținerea unor
muzicieni și colegi români.
Vorbea cu mândrie despre
naționalitatea ei română și promovează
muzica românească.
Consider că noi, ca persoane,
suntem în parte, rezultatul trecutului
nostru, care da, a început
în România, dar a afirma
că mă simt datoare unei țări
sau alteia, cred ca ar fi exagerat.
Ceea ce se dobândește în
viață este consecința educației,
efortului depus și a șanselor ce
se ivesc.
Ce muzician sau compozitor
vă este mai apropiat de
suflet? Și de ce?
Alina Voicu: Beethoven
este compozitorul pe care îl
pot savura oricând; cu muzica
lui poți sintoniza orice simțire
dar îți poți și transforma starea
de spirit. Când am momente
nostalgice de dor de țară ascult
muzica lui George Enescu sau
cânt la violă Konzertstück.
Autor:
Ruxandra Hurezean (Cluj-
Napoca, România)
Foto: Arhiva personală Alina
Voicu
***
Nota redacției:
Ruxandra Hurezean este
jurnalist cu vastă experiență.
Lucrează în presă de peste
27 de ani. A condus redacții
și a contribuit la înfi ințarea
de publicații, lucrând atât
pentru presa locală clujeană,
cât și pentru cea națională.
Este autoarea a cinci volume
de reportaje și proză scurtă.
A fost premiată în mai multe
rânduri de către Asociația
Profesioniștilor din Presă
Cluj și a primit „P remiul
Mass-Media” al Ambasadei
Germaniei la București pentru
reportajele privind istoria
și prezentul minorității germane
din România. În anul
2017 i s-a decernat premiul
Festivalului Internațional de
Carte Transilvania pentru
„Cartea jurnalistului”.