Vânzãri

Ghostwriting –
Un dialog cu
morală
Trage
aer adânc
în piept
şi...
Mă duc să fumez. Fumezi?
Nu? Eu trebuie să fumez. Şi
trebuie să te anunţ că eşti pe
cale de dispariţie… serios.
Hai şi tu, îmi ţii companie, mai
vorbim, poate îmi vine şi mie
o idee…
…ţine înăuntru…
… ooo, daa… bunăciune.
Vorba vine. Nu găsesc nicio
plăcere în a fuma. Şi nici nu
pot să spun că sunt depen‑
dent. Nu, chiar nu pot să
spun, oi fi eu – dar am prea
multe… dependenţe. Ţigara
asta e mai mult un mod de
distracţie. Serios, când mă
gândesc fumez o ţigară şi mă
pierd în fumul ăsta albăstrui şi
gata atenţia mea de la mine!
Puf‑puf… fără pas. Sunt un
egoist. Numai la mine gân‑
desc… uite şi acum. Te văd
cum caşti. Şi ce dacă? Nu te‑am
obligat să vii cu mine. Dar, e
bine. Cel puţin nu îmi admir
fumul singur. Vezi ce albastru
este? Albăstrui, chiar, cu nu‑
anţe de cenuşă. Camus… ce‑
nuşiu, cu nuanţe de albastru.
Îl vezi vorbind despre absurd,
despre absurdul dintre noi şi
noi, spunându‑ne că putem fi
ca nişte fericiţi. Mda… aşa am
zis şi eu. Ăsta e optimism? Aşa
se vrea să fie – un optimism.
Hehe, mă şi văd pe mine ri‑
dicând o piatră mare (daaa,
odată am ridicat televizorul şi
mi‑am tasat vertebrele) la ne‑
sfârşit şi zâmbind, fenomeno‑
logic, înspre mine care mă uit
la mine ridicând o piatră care
nu sunt eu. Da, cum să nu.
Poate că îmi lipseşte chestia
aia, reducţiile alea prin care
să pun lumea între paranteze
(cum fac acum şi pomenesc
de A. care are nişte picioare
fenomenale… nu fenome‑
nologice, până în sâ… nu, e
doar un alt vis de‑al meu; ce
să facă ea cu mine?) şi prin
care să mă concentrez până
la erupţie – eu, în faţa ochilor
mei, ridicând o piatră doar de
amorul vieţii.
(va urma)
Ionel Creţu
Prinşi în agitaţia mulţimii,
în goana după nimic şi
gol profund, în dimineţi
cu ori fără nori la răsărit realizăm
că şi noi ne mulţumim cu frânturi
dintr‑un ieri şi ne amăgim cu spe‑
ranţa unei chemări.
Sunt secunde în jurul tău care
te sfredelesc până la conştientiza‑
rea pasului prezent. Sunt oameni
care revin în viaţa ta din colţuri în‑
depărtate. Tu eşti la fel ca atunci.
Aducerile aminte ale unui dans
nebun în noapte cu lună plină
lângă o cetate din vârf de munte,
Pe 16 august la Şcoala din Găneşti
s‑a organizat sărbătoarea ”Fiii
satului”, la care au participat
cei născuţi şi crescuţi pe meleagurile
horincene. Pentru toţi a fost un prilej de
revedere a locurilor în care au copilărit,
de reîntâlnire cu prietenii, de a mai
schimba în tihnă o vorbă‑două.
Oamenii locului, chiar şi cei mai ti‑
neri, sunt mândri de locul naşterii lor,
iar laudele despre comuna în care s‑au
născut şi au copilărit le ascultă cu mare
plăcere, chiar dacă unii încearcă un re‑
gret pentru faptul că nu mai e ce a fost
odinioară, că tradiţiile au început să se
piardă, iar istoria vetrei străvechi încă
nu s‑a scris.
Nimic nu ar fi fost posibil fără co‑
mitetul de organizare, reprezentat
prin inimoasele doamne Abaza Maria,
Cocu Viorica, Oprea Doina etc., care pe
parcursul întâlnirii au avut grijă ca cei
veniţi de departe să se simtă ACASĂ.
S‑a făcut o mobilizare exemplară şi
oaspeţilor nu le‑a lipsit nimic, începând
cu apa minerală, cafeaua, fagurii de al‑
Cutia cu vise10 13
cu poezia sufletului dăruită ce‑
lor ce aveau să te recheme peste
ani... toate sunt atât de prezente
în valul care abia îţi mângâie pi‑
cioarele, încât nu mai poţi distin‑
ge trecerea de timp... Totul este
o oglindă de ape. Şi înaintezi în
mare. Păşeşti pe pietre şi stânci
mângâiate de scoici şi alge care
se unduiesc în adieri de val...
Prietenii tăi din trecut îşi serbează
ziua la ţărm de mare. Nu este ma‑
rea întipărită în imaginea comu‑
nă. Este un colţ de plajă pustie, cu
căderi de pământ în care îţi cauţi
Epilog la întâlnirea cu fiii
satului din Găneşti
bine, culminând apoi cu un “pahar de
vorbă” desfăşurat în aer liber însoţiţi de
eclipsa de lună în plină desfăşurare şi
din care nu au lipsit horele şi sârbele cu
“colbul” care se înălţau până la cer ca la
balurile de acum 40 de ani ce aveau loc
aici, în Găneşti. S‑au depănat poveşti
de demult, s‑au rememorat întâmplări
din tinereţe. S‑au legat prietenii, toţi au
trăit clipa prezentă.
Un epilog neaşteptat a avut această
întâlnire. Pentru prietenul nostru
Laurenţiu Chiculiţă a fost ultima dată
când ne‑am bucurat de prezenţa
lui. Fiu al satului şi al părinţilor săi,
învăţători pe aceste meleaguri, Aurel
şi Marioara Chiculiţă, a plecat dintre noi
la o săptămână după ce ne‑a povestit
celor prezenţi ce om de vază este la
Iaşi. Vom păstra mereu în sufletul nos‑
tru amintirea chipului său! Dumnezeu
să‑l odihnească în lumea celor drepţi!
Suntem cu sufletul alături de familie,
la durerea pricinuită de trecerea la cele
veşnice.
Magda Călinescu
vise năruite, cu pietre ciudate în
care găseşti vise ce vor veni doar
dacă vei avea puterea să le cari în
spate şi să le răscumperi cu pova‑
ra sudorii şi corvoadei acceptate
din prea multă iubire....
Într‑un astfel de ţărm, ei alear‑
gă fericiţi în valuri, căutând cu gri‑
jă sub stânci. Găsesc câte un peş‑
te ori un căluţ de mare, îl admiră,
îşi pun câte o dorinţă şi lasă călu‑
ţul de mare ori peştele mic cât o
palmă de copil să le poarte taina
sufletului către toate răsăriturile
de soare care vor urma în acel loc
- 14 septembrie 2008
Regrete
În
agitaţia
mulţimii
în lipsa lor.
Din tolba mea cu speranţe îmi
pun la ţărm, pe pietre ciudate şi
lovite de val de iubire, un... pitic.
Poate este piticul din povestea fi‑
ecăruia dintre noi. El caută ziua în
amiaza mare cu felinarul licărind
paşii celor ce spun poveşti. S‑a ră‑
tăcit de povestea lui şi îi este atât
de dor să aline suflete încât tot
ciopleşte pietrele din jur. Poate va
găsi cheia fericirii şi a trecerii pes‑
te timp şi oameni....
Cătălin Zisu
Arhiva "V.L."