PDF. - full text

Annals of the “Dunărea de Jos” University of GALAŢI
Fascicle XIII, New Series, Issue 25, XIII (XXIV), 2006
Book reviews
pp. i - vii
INTERFERENŢE LINGVISTICE ÎN DIACRONIA LIMBII ROMÂNE
Doina Marta Bejan
Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 2005, 238 pp.
Limba română, limbă romanică, îşi conturează individualitatea printre celelalte limbi
neolatine şi prin nivelul lexical, asupra căruia, de-a lungul secolelor, s-au exercitat influenţe
lingvistice străine fie ca urmare a contactelor directe cu diferite populaţii, fie a interferenţelor
la nivel cărturăresc. Observaţii privind aceste interferenţe, afirmaţii cu caracter teoretic sau
aplicativ apar în literatura etimologică descriind limba română sub formă de volume (Hristea
1968, Ciobanu 1996, Dinu 1996, Sala 1999, Felecan 2004), dicţionare (Ciobanu 2004,
Ciorănescu 2002) studii (Mihăilă 1960, Avram 1997) capitole sau subcapitole dedicate ariei
etimologice (structura etimologică procentuală a vocabularului, argumentarea etimologiei
unor unităţi lexicale aparţinând fie fondului principal de cuvinte, fie limbajelor specializate;
pentru detalii a se vedea Zugun 2000) sau interferenţelor lingvistice.
Cartea pe care o prezentăm selectează şi sintetizează
informaţia dintr-o bogată literatură de specialitate care
abordează direct sau aluziv, diferite aspecte ale acestor
influenţe. Tema propusă de autoare este prezentată pe
parcursul a aproximativ 240 de pagini, fiind structurată în
cinci mari capitole. Prevăzut cu un cuprinzător aparat critic,
volumul este recomandat tuturor celor interesaţi în
aprofundarea aspectelor teoretice şi practice ale etimologiei
limbii române, care pot extrage din aparatul critic informaţii
bibliografice utile.
Aşa cum se arată în secţiunea introductivă intitulată
Consideraţii preliminare, interesul autoarei “s-a oprit
asupra acelor interferenţe care au contribuit la fixarea
specificului limbii noastre în interiorul familiei limbilor
romanice, influenţa slavă, sau la influenţele care au dus la
modernizarea limbii române actuale, împrumuturile neologice având ca urmare sporirea
posibilităţilor de exprimare a celor mai noi şi mai variate idei” (8).
Sunt prezentate în capitole de sine stătătoare influenţe exercitate de acele culturi şi
limbi într-o anume perioadă din evoluţia limbii noastre, respectiv perioada în care româna
începe să cunoască forma sa cultă (literară) de manifestare. Structural cartea propune un
model bazat pe un nucleu al influenţelor, dezbătut în capitolele centrale şi două capitole
care asigură limite interferenţiale, interpretate prin prisma cronologiei evenimentelor socioculturale
reflectate în vocabularul limbii române.
Primul capitol, Influenţa slavă, începe prin a descrie cadrul istoric şi temporal în
care slavii „...îşi fac apariţia pe teritoriul Daciei...” (14), şi continuă cu periodizarea
influenţei slave. Apreciem, în mod deosebit, demersul complet propus de autoare, prin
referirile la influenţa limbilor slave învecinate şi a limbii slavone, exercitată, în cazul
acesta, prin intermediul limbii scrise. Capitolul se încheie cu bogate exemplificări extrase
din lexicul de origine slavonă din patrimoniul limbii române.
Cea mai întinsă parte a lucrării, 133 de pagini, este reprezentată de trei capitole:
Influenţa latină, Influenţa italiană, şi Influenţa franceză care au fost concepute într-o
viziune sistemică pentru a argumenta fenomenul „‘occidentalizării romanice’ (termen
propus în 1978 de Al. Niculescu pentru ceea ce numea, la 1940, Sextil Puşcariu –
reromanizare). Este un proces de întărire a caracterului romanic originar al limbii române
i