Convergente nr. 3 - Centre Roumain de Strasbourg

Poésie
30
Poezie
convorbiri
entretien
P oetă,
ana BlandIana
dizidentă și ferventă apărătoare a drepturilor omului,
Ana blandiana (otilia Valeria Coman, după numele
ei adevărat) a fost cunoscută mai întâi ca poet interzis,
și abia apoi ca poet, după cum afirma la câțiva ani după 1989.
Creatoare a celebrului motanului Arpagic, Ana blandiana este unul
dintre cei mai traduși poeți români contemporani în Europa
propus de Ion zuBașCu
Salvarea lumii
prin poezie
COnveRgenCe: Aţi luat anul acesta un premiu
internaţional în Serbia. Aţi fost nu demult
la o sărbătoare poetică în Stokholm. V-am
descoperit într-o antologie de proză, recent
apărută în Olanda, tocmai v-aţi întors de la
o întâlnire europeană din Balcic, Bulgaria,
și plecaţi în Israel şi Spania. Am senzaţia
ca sunteţi cel mai tradus poet român
contemporan în lume. În câte literaturi ale
Pământului v-au apărut cărţile?
AnA bLAnDIAnA: Anul acesta mi-au apărut,
aproape în acelaşi timp, volumul de povestiri
fantastice „Proiecte de Trecut”, în spaniolă şi
în italiană, şi un volum de versuri în ebraică.
Premiul Internaţional din Serbia constă în traducerea
încă a unui volum (va fi al patrulea)
în limba sârbă şi, tot în toamna asta, va apărea
un volum de proză fantastică în coreeană, la
Seul. Am până acum 45 de volume apărute în
23 de limbi. Mă scuz că vă răspund cu atâtea
cifre, încât poate părea că mă laud, dar este
pentru prima oară când cineva îmi pune atât
de explicit o astfel de întrebare.
Ce sentiment vă dă intâlnirea cu o cultură
straină? Care e diferenţa dintre nivelul de
percepţie al literaturii în ţările pe unde ați
ajuns şi în Romania de azi?
Adevărul este că în anii de după ‘89 m-am
simţit mai scriitor în străinătate decât
acasă. Şi asta din mai multe motive. În primul
rând, la noi a scăzut dramatic interesul
pentru lectură şi, chiar dacă am şi în România
aceleaşi tiraje ca şi în alte ţări, aici nu mă
pot împiedica să le compar cu cele dinainte
de ‘89, infinit mai mari. Pe de altă parte,
acasă nu am cum să mai stârnesc surprize
criticilor care, în mod firesc, sunt mai atenţi la
debuturi, în timp ce cronicile din străinătate au
entuziasmul descoperirilor proaspete, care
uneori este de-a dreptul intimidant (o recentă
cronică spaniolă se încheia cu întrebarea:
”Cum am putut trăi până acum fără Ana
Blandiana?”). La asta se adaugă faptul că,
pradă mai veche societăţii de consum şi
ameninţărilor unei perspective strict pecuniare
asupra vieţii, apusenii încep să se întoarcă
spre cultivarea poeziei ca spre o soluţie de salvare
din materialitate. În ultimii ani, festivalurile
de poezie s-au înmulţit (sunt ani de zile
de când nu pot să răspund la toate invitaţiile
pe care le primesc), după cum s-a înmulţit
publicul lor, uneori de-a dreptul uimitor,
ca şi cantitatea de fantezie şi ingeniozitate a
organizatorilor, care încearcă să transforme
poezia într-o alternativă la alienare.
Care ar fi locul literaturii române în
Europa? Dar în lume?
Cred că există nu ca entitate, ci prin
personalităţi disparate, între care nu se face
întotdeauna legătura.
Dar este evident că ultimii ani au adus o
schimbare în bine şi că ne aflăm pe un trend
ascendent, la care va contribui cu siguranţă
şi integrarea. Firesc ar fi ca acestui progres
să i se adauge colegialitatea, cei traduşi şi cu
succes să încerce să promoveze şi pe alţii,
necunoscuţi încă.
Pentru că interesul este să se descopere că vii
dintr-o cultură, nu dintr-un pustiu.
convergence #3
Document transmis