Convergente nr. 3 - Centre Roumain de Strasbourg

Littérature
32
Literatură
convorbiri
L a
Fănuş neagu
Târgovişte l-am reîntâlnit pe Fănuş Neagu, după douăzeci de ani.
Prozatorul lipseşte din „istoria...” interviurilor mele, deşi în urmă cu ani
buni i-am trimis întrebări pentru un interviu. N-am putut rata ocazia,
deşi ceea ce mi-ar fi spus acum aproape două decenii ar fi fost cu totul altceva
şi despre altceva decât acum
entretien
propus de nIColae BăCIuț
„Literatura este provocată de
ideea de viață”
COnveRgenCe: Maestre Fănuş Neagu, literatura
română a acestui început de mileniu a fost
supusă unui lanţ de provocări şi încercări.
A fost deturnat destinul literaturii române
de criza pe care o traversează societatea
românească?
FĂnUş neAgU: Dac-ar fi să fac un joc de cuvinte,
literatura română este provocată de provocatori.
Dar literatura este provocată de ideea de viaţă, de
ideea de destin şi de ideea de naţiune. Eu cred în
destinul unei naţiuni, cu ţărani autentici şi clasă
muncitoare autentică. Deocamdată, tot ceea ce
reprezenta această formulă tragică s-a diluat într-o
clasă de semidocţi, de paparude şi de milogi.
Termen foarte dur, dar din păcate cel puţin optzeci
la sută dintre intelectuali au trădat.
Ce şanse mai are scriitorul român într-o astfel
de lume? Mai poate supravieţui literatura?
Are o lume fascinantă pe care s-o observe şi
despre care să scrie. Acum rămâne să aibă şi puţin
noroc financiar, ca să-şi creeze o independenţă a
scrisului. Dacă înainte se putea scrie ca lefegiu,
astăzi e imposibil. Îmi pare rău pentru scriitorul
român în care eu cred, şi cred că vor veni
după noi genii autentice, e vorba de scriitorul
român care n-are bani să-şi susţină visul, un vis,
un sprijin real, un vis fără arborele autentic nu
poate exista.
Vorbeaţi despre incapacitatea acestei
generaţii de a avea dezinvoltură şi libertatea
de a comunica. Ce îi lipseşte acestei generaţii
pentru a putea comunica, pentru a-i putea fi
perceput mesajul?
Deocamdată îi lipseşte timpul şi distanţa dintre
insultă şi glorie, care poate să dureze
trei, patru, cinci vieţi sau trei, patru, cinci
veacuri.
Aţi scris proză, teatru, aţi făcut publicistică.
În ce fel s-au susţinut cele trei genuri? Care
pe care a ajutat?
Pe mine m-a ajutat foarte mult pictura, civilizaţia
ochiului, din păcate prea puţin muzica, pentru
că sunt un afon, şi dragostea pentru împerecherea
cuvintelor. Jocul acesta magic al culegerii
cuvintelor din marii scriitori ai lumii şi ai neamului
şi al azvârlirii lor peste un vis.
V-aţi implicat în gazetărie, la toate nivelele.
Ce înseamnă pentru un scriitor să aibă
direcţia unei publicaţii?
Înseamnă să se lepede de ea la timp. Eu am întârziat
de multe ori în jurnalistică şi asta din cauză că
eram sărac. Aş dori tuturor scriitorilor autentici –
poeţi, prozatori, dramaturgi, critici – să întârzie
cât mai puţin în jurnalistică, însemnând să întârzie
cât mai puţin ca publicist în această meserie.
Dar să citească în fiecare zi douăzeci de ziare,
pentru că vor găsi acolo, cândva, mari subiecte.
Aţi avut, o vreme, direcţia celui mai important
teatru din România, Teatrul Naţional din
Bucureşti. Ce aţi fi vrut să împliniţi în acest
teatru dar nu aţi reuşit să duceţi la capăt?
N-am reuşit să împlinesc, întrucât timpul s-a
dovedit a fi şi scurt, montarea unei piese despre
Eminescu sau a unor piese închipuite la opera
lui Eminescu.
Cum priviţi spre trecutul dumneavoastră, cu
mânie? – ca să invoc titlul unei piese celebre
a lui John Osborne.
Cu încântare. Dar şi cu mare strângere de inimă
pentru clipele de cumpănă. Cred că trecutul
nostru ne îndreptăţeşte să avem o speranţă, o
bogăţie pentru viitor. Sunt ferm convins că cei
convergence #3
Document transmis