De ce Eminescu? - Dacia.org

DACIA
magazin
nr. 59, mai–iunie 2009
Despre secretul capetelor negre
din stemele atribuite Ţărilor Române
Gheorghe ŞEITAN
Când discutăm despre capetele de negri din heraldica atribuită ţărilor valahe din Ev Mediu, de fapt înţelegem
nu capetele unor oameni reprezentând rasa neagră, ci capetele de etiopieni, adică ceea ce numim în alchimie
„feţele arse“.
Rebusul heraldic s-a inspirat nu o dată din simbolurile alchimice, pentru a sublinia întotdeauna o însuşire pozitivă,
căci blazoanele sunt locuri populate cu virtuţi sub forma unor desene simbolice şi, din acest punct de vedere, negrişorii,
etiopienii, feţele arse care-i reprezintă pe valahi nu au nimic peiorativ, după cum spunea însuşi Haşdeu când preciza că
Basarabii au dreptul de a primi în heraldică un cap negru.(1)
Dar mai întâi să trecem foarte succint în revistă datele problemei.
Cea mai veche reprezentare atribuită Ţărilor Româneşti de către heraldiştii străini prezintă, pe un câmp de culoare
argintie, trei capete de mauri înconjurate fiind fiecare de câte o bandă, tot de culoare argintie, adică albă. Această lucrare
ar fi opera heraldistului german Ulrich von Richental, de prin anii 1420–1430. Moldova figurează în amintita cronică în
acelaşi mod, adică tot prin trei capete de negri. Mai mult, herbul cu două crengi încrucişate, terminate prin câte un cap de
arap negru, a fost atribuit chiar şi Imperiului Vlaho-Bulgar pe timpul Asăneştilor.(2)
Mai trebuie spus că în armorialele balcanice, stema cu crengile încrucişate terminate prin capete de arapi, a fost
constant atribuită şi Bosniei.
S-ar crede că acolo unde apare o populaţie de sorginte valahă ori în apropierea ei, apar şi capetele de negri, dar nu este
aşa, căci mai departe de români, la alte state europene se întâlnesc blazoane conţinând respectivele capete de „feţe arse“.
Bogdan Petriceicu Haşdeu a arătat că provincia spaniolă Algabria poartă în stemă un cap negru iar oraşul belgian
Morin întrebuinţează aceeaşi emblemă. La fel, casa engleză Muryson are în marca-i nobiliară trei capete de negri şi la
fel - regatul Corsicăi.
Explicaţiile care s-au dat de-a lungul timpului cu privire la enigma capetelor negre, atribuită de heraldiştii străini
ţărilor româneşti, sunt din cele mai diverse şi se întind de la prezenţa etiopienilor în Dacia preistorică şi până la jefuirea
sistematică a acestor teritorii de către tătari şi turci, capetele negre semnificând, de fapt, capete de necredincioşi.
B.P. Hasdeu credea că străinii făceau o confuzie fonetică între numele de Basarab/ Bas-arap şi termenul de arap şi
de aici provine arabizarea românilor de la Dunăre.
Astfel de teorii nu pot fi admise pentru simplul motiv că o confuzie fonetică nu creează simboluri care se
generalizează; cât despre legătura dintre negreaţa heraldică şi prezenţa „necredincioşilor“ tătari şi turci, ea este lipsită de
logică atâta timp cât apare în Europa prin locuri unde nu a călcat niciodată picior de „necredincios” musulman.
Ipoteza pe care o dezvoltăm mai jos pleacă în primul rând de la faptul unanim acceptat că aceste capete de negri
sunt capete de mauri, de etiopieni, iar etiopienii nu au fost niciodată caracterizaţi ca aparţinând rasei africane. Mai departe
trebuie avut în vedere că tot ce înseamnă heraldică este simbol, iar heraldiştii au fost, de obicei, oameni iniţiaţi şi, prin
urmare, şi aceste capete de etiopieni sunt doar nişte simboluri cu o legătură directă, desigur, cu teritoriul geografic ori cu
casa nobiliară pe care le reprezintă.
Într-adevăr îl găsim pe maur în toată splendoarea sa, ca un simbol distinct şi important în alchimie, el făcând parte
din aşa-numita ,,operă la negru’’, care este prima din cele trei opere.(3)
Etiopianul, ca metaforă ilustrată în „Splendor Solis“, reprezintă un om negru, numit şi maur ce iese dintr-o mocirlă,
simbol al putrefacţiei, spre a fi îmbrăcat cu o mantie roşie de către îngeri; este metafora prin care spiritul revine în corpul
aflat în starea de nigredo, spre a-i da suflare şi a-l conduce spre un stadiu superior, cel de rubedo, adică roşu.
Ceea ce ştim cu siguranţă este faptul că ramurile încrucişate în forma crucii sfântului Andrei sunt colorate în
roşu, iar bentiţa cu care sunt prinse capetele maurilor negri are culoare albă. Sunt etalate astfel cele trei faze ale operei
alchimice, adică nigredo prin culoarea neagră a capului maurului, rubedo prin culoarea roşie a cheilor sau crengilor,
respectiv mantia roşie pe care o primeşte maurul la ieşirea din baie, iar albedo prin culoarea albă a bentiţelor cu care este
legat capul maurului, asemănător corsarilor piraţi, precum şi fondul argintiu pe care sunt aşezate aceste capete.
Însuşi simbolul cheilor înseamnă taină ascunsă, nu afiş; prin urmare, privitorul este invitat direct să nu ia ad-literam
desenele înfăţişate, ci să facă un efort propriu de decodificare.
30