De ce Eminescu? - Dacia.org

nr. 59, mai–iunie 2009
magazin DACIA
monumente aflate pe dealul cel mai înalt din apropierea cetăţii: monumentul triumfal, altarul funerar militar şi «mausoleul»
(tumulul).
Mai mulţi cercetători străini şi români [4] consideră că Monumentul de la Adamclisi nu aparţine perioadei
împăratului Traian:
• «Studiul laborios efectuat de specialişti a condus la formarea convingerii că monumentul de la Adamclisi a fost
greşit numit de arheologul român Grigore Tocilescu, în anul 1889, drept Trophaeum Traiani, pe baza unei inscripţii
reconstituite de el din fragmentele găsite în ruinele monumentului, din care s-au putut deduce doar numele împăratului
Traian şi anul de proclamare a lui ca împărat, fără a se putea preciza ceva exact în legătură cu ocazia cu care a fost scrisă
şi cum a ajuns pe monument» [5].
• Grosimea plăcii de piatră pe care a fost scrisă inscripţia cu numele lui Traian este cu 13 centimetri mai mică decât
plăcile de piatră nescrise, dintre pilaştri. Apoi, săparea inscripţiei sugerează o mână experimentată, calitativ net superioară
tuturor inscripţiilor şi sculpturilor de pe monument. Această constatare este o dovadă că autorul ei este un alt meşter şi la o
dată posterioară construirii monumentului. Inscripţia a fost montată ulterior de romani, pe soclul acestui monument, spre
a indica [6].
• Metopele monumentului nu prezintă bătălia dintre armata aliată (geto-daci, buri, sarmaţi) şi romană condusă de
împărat, din iarna dintre anii 101-102, ci bătălia dintre geţi cu o armată traco-macedoneană aliată cu ostaşi din Orientul
Apropiat, în timpul verii (luptători goi până la brâu, desculţi, copaci înfrunziţi, stejari cu ghindă)!
Dacă nu a fost împăratul Traian, atunci cine este ctitorul monumentului? Încă din 1974 am susţinut că «Monumentul
Sacru» de la Adamclisi a fost ctitorit de Dromichaites. [7] Ipoteza am prezentat-o şi la simpozionul naţional «Cercetarea
pluridisciplinară a istoriei şi limbii poporului român», desfăşurat la Curtea de Argeş [8].
La cele menţionate mai sus se adaugă argumentele:
• În anul 339 a.Chr., Filip al II-lea a întreprins expediţia macedoneană împotriva sciţilor, pe motiv că Ateas, regele
sciţilor, a refuzat să pună statuia lui Hercule la gura Istrului. În luptă piere bătrânul Ateas, în vârstă de 90 de ani. Deşi
luase o mare pradă de război, regele macedonean n-a profitat de aceasta pentru că a fost întâmpinat de tribali, rănit, iar
armata macedoneană a fost înfrântă. Tribalii luaseră macedonenilor douăzeci de mii de copii şi femei şi un mare număr de
vite [9]. De reţinut că pentru prima dată se face referire la o statuie la gura Istrului. Dacă nu ne întâmpină hazardul,
ultima parte a numelui Dromichaites este Aites, paronim a lui Ateas (?), care probabil este afereză de la TATEAS ‘Tată,
Tătân (= părinte, tată)’!
• În anul 313 a.Chr., cetăţile greceşti din stânga Pontului Euxin s-au răsculat împotriva lui Lisimachos. După
ce cucerise cetatea Odessos, Lisimachos asedia cetatea Callatis: „Înconjură cetatea Kallatis cu trupe şi începu asediul,
străduindu-se în tot chipul să pedepsească pe cei ce se făcuseră vinovaţi de răzvrătire. Pe când era ocupat cu asediul,
sosiră nişte soli, care-i vesteau că Antigonos trimisese două oşti în ajutorul Kallatienilor, una pe uscat şi alta pe mare,
pentru care generalul Lykon pătrunsese cu flota sa în apele Pontului, în vreme ce Pausanias - cu muţi ostaşi - îşi
statornicise tabăra lângă aşa-numitul «Monument Sacru» (τò καλοúμενον ‘Ιερòν)” (s.n.) [10]. Pentru prima dată
a fost menţionat monumentul ce nu exista în timpul acestei răscoale, dar scrierile l-au menţionat după ce a fost
ctitorit de Dromichaites la începutul secolului III a.Chr.!
• Monumentul de la Adamclisi aparţine culturii traco-gete, ctitorit în urma războiului fratricid dintre traco-geţi şi
traco-macedoneni, dintre regele Dromichaites şi diadohul Lysimacos. Pe o căldură înăbuşitoare, în toiul verii, armata fiind
slăbită prin înfometare, Lysimachos a fost nevoit să se predea. În ţinutul dintre fluviu şi mare, numit din epoca medievală
Dobrogea, apa potabilă a constituit o problemă deosebită, în antichitate. Marele poet latin şi get exilat, Publius Ovidius
Naso, într-o epistolă destinată lui Fabius Maximus, face referire la apa din ţinutul care acum se numeşte «Dobrogea»: «Tu
n-ai fântâni, doar numai cu apă tot sărată: / Mori şi mai mult de sete, în loc s-o potoleşti! / Rar vezi pe câmpul neted vr-un
arbore ş-acela / E pădureţ, iar câmpul o mare pe uscat»!3[11]
• În urma victoriei, regele Dromichaites a reuşit să obţină şi comorile regelui traco-macedonean Lysimachos. O
mică parte din această comoară s-a găsit pe malul râul Strei, un afluent al Mureşului: «Istoriograful austriac Wolfgang
Lazius povesti că pe timpul său, nişte pescari români, plutind cu luntrea din Mureş în Istriga sau Streia, care este vechea
Sargeţia, au izbit vasul lor sub apă de o buturugă şi scormonind ei acolo, au descoperit o tainiţă din care au scos peste
40.000 bani de aur, toţi cu efigia lui Lysimach, regele Thraciei» [12]. Dispunând de comoara regelui Lysimachos, regele
Dromichaites şi-a permis să construiască «Monumentul Sacru».
• Marea confruntare dintre cei doi regi a fost reprezentată simbolic prin lupta dintre cei doi «ţapi» de pe Metopa 8,
în fapt dintre Dromichaites şi Lysimachos. Dacă n-ar fi aşa, metopa nu şi-ar fi găsit locul pe monument.
• Pe metopele Monumentului, ostaşii lui Lysimachos au fost mercenari orientali care urmăreau prăzi bogate. Ei
sunt reprezentaţi cu aspect, echipament şi armament oriental. Aceştia sunt captivii, fie legaţi cu mâinile la spate, fie
înlănţuiţi.
61