De ce Eminescu? - Dacia.org

nr. 59, mai–iunie 2009
magazin DACIA
menţionează că druizii, preoţi celto-gali, au preluat de la daco-geţi aceleaşi principii. Iamblicos, neoplatonician, elev al
lui Porphyrios, în lucrarea „Viaţa lui Pythagoras”, afirmă: „Căci Zalmoxis, de origine trac... le-a întocmit legile... şi i-a
îndemnat la bărbăţie pe concetăţenii săi, convingându-i că sufletul este nemuritor... galaţii şi tralii şi mulţi dintre „barbari”
îi învăţau pe copiii lor că nu este cu putinţă ca sufletul să piară, ci că el continuă să existe şi că nu trebuie să se teamă de
moarte, ci să înfrunte cu vitejie primejdiile.”
Suidas, în „Lexiconul” său, îl menţionează pe Mnaseas care zice că ”la geţi este venerat Cronos (Saturn-Dokius),
numit Zalmoxis, care „le-a arătat geţilor din Thracia ceremoniile de iniţiere şi le-a spus că nici el şi nici cei care îl urmează
nu vor muri, ci vor avea parte de tot binele” ... „terizii şi crobizii cred şi ei în nemurire şi spun că cei care mor se duc la
Zalmoxis, dar că se întorc.” „Ei socotesc că lucrurile acestea se întâmplă veşnic.” „Ei fac sacrificii şi benchetuiesc ca şi
cum cei morţi s-ar întoarce”, principii duse mai departe prin brahmanismul dezvoltat în India de către arienii carpatici
civilizatori şi preluat ulterior de alte religii dezvoltate în Asia, Egipt (faraonii vegheau după moarte asupra Egiptului),
Mesopotamia şi, chiar mai târziu, în Americi. (În cele mai vechi civilizaţii, morţii erau îngropaţi sub podeaua casei, ei
veghind asupra familiei.) În India, brahmanismul a consacrat eternitatea sufletului prin reîncarnare (metemsihoza).
Pentru a i se conferi dimensiuni supreme, divinitatea a fost reprezentată ca ordonând oamenilor, prin revelaţie,
legea divină, principiu dezvoltat în brahmanism prin aceea că omul devenea încarnarea divinităţii (OM, principiu sacru),
originea divină a conducătorilor, în Egipt şi în alte civilizaţii antice, în creştinism omul fiind creat „după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu.”
În limba sanscrită, păstrată în brahmanism, credinţe şi practici transmise de părinţi, la maturitatea urmaşilor pot
constitui obiectul unei „libere alegeri”, ceea ce în creştinism a fost moştenit ca „liberul arbitru.”
Practica ascetică a fost cunoscută din timpuri vechi, unii preoţi se retrăgeau în peşterile munţilor, ducând o viaţă
aspră, hrănindu-se vegetarian şi respectând celibatul, ceea ce le-a asigurat un statut de sfinţenie. În lumea daco-getică
erau „pleistorii”, menţionaţi de Flavius Josephus în „Antiquitates Judaicaes”, continuând istoric şi religios, zeitatea din
neolitic, ordinul preotesc trac „ctistai”, „capnobatai”, „pleistori”, „întemeietori” (Stabon, VII.296) constituiţi în „societăţi”,
precum esenienii, aceşti preoţi au fost moştenitorii misteriilor hermetice şi orfice, dezvoltate ulterior în Grecia antică, prin
pitagoricieni, în India, prin „constituirea discipolilor monahi ai fiilor lui Sakyari-arianul prin naştere Buddha Gautama
Sakya Muni (Gaut-Got-Get din neamul de conducători, purtători de „saka” arma ...
Buddha nu era, desigur, un hindu autohton, ci un arian, patronimul său fiind Sakya, ca fiu al lui Suddhodana Gotama,
din neamul indian nordic Kapilavastru de la poalele munţilor Himalaia.
Buddha Gautama Sakyamuni (iluminatul din neamul Gautama Sakyamuni (Gaut-Got-Get), a trăit în secolul VI=V
î.H. (cca. 563-483 î.H.).
Regiunea din nordul Indiei, de la poalele Munţilor Himalaia, a fost populată începând cu mileniul al V-lea î.H. de
către aryeni carpatici civilizatori, numele lui Buddha păstrând ecouri ale geţo-goţilor, războinici ce purtau „saka” (sabie
curbată), în numele neamului său de conducători, Sakya). De altfel, „saka” era numele prin care hinduşii, precum şi
iranienii (mezii) (încă nearabizaţi), desemnau popoarele scitice, mezii înşişi fiind, de fapt, sciţi.
Corespondenţe şi identităţi româno-indiene.
Infrastructura bisericii ortodoxe şi infrastructura
templelor brahmanice
Eugeniu LĂZĂRESCU
Între cultura europeană, pe latura sa religios-ortodoxă şi cultura religioasă indiană de tip arhaic, cultură
moştenitoare a vechii culturi vedico-brahmanice, s-au constatat o serie de corespondenţe, chiar identităţii în
privinţa elementelor dogmatice, cosmogonice şi cosmologice.
Aceste corespondenţe se regăsesc reflectate, printre altele, şi în formele infrastructurale ale arhitecturii religioase,
atât în cele din arealul ortodox carpato-dunărean, cât şi în cele din arealul indian.
Principiile de organizare arhitectonică:
- în creştinism, biserica reprezintă „Corpul lui Hristos“, al lui Dumnezeu, Creatorul Universului.
51