De ce Eminescu? - Dacia.org

DACIA
magazin
60
nr. 59, mai–iunie 2009
Estică, izolată de restul popoarelor de origine latină, a fost considerată un miracol. De altfel, româna a fost recunoscută
ca limbă romanică de la începutul romanisticii ştiinţifice - când Frédéric Diez o numea valahă - şi evoluţia
cercetărilor nu a făcut decât să confirme acest statut. Adăugăm că româna a fost calificată drept cea mai autentică
sau pură limbă romanică. Wilhelm Meyer-Lübke o recomanda drept criteriu de verificare a elementelor moştenite
din latină de limbile romanice occidentale, iar Matteo Bartoli o considera cea mai fidelă şi, totodată, cea mai infidelă
dintre toate limbile romanice, remarcând pronunţata ei individualitate.
Prin ce se deosebeşte româna de celelalte limbi romanice? Limba română se individualizează printr-o serie de
particularităţi în rândul cărora se evidenţiază, în diacronie, substratul traco-geto-dacic ale cărui elemente s-au perpetuat
până astăzi. Despre rădăcina ei tracică, Eminescu aprecia: „Toate limbile câte se vorbesc păstrează o seamă de
însuşiri filologice care, nefiind nici de origine greacă, nici romană, nici slavă, nu pot să fi ieşit din senin, ci trebuie să
fi fost proprii unui popor care a dispărut acum, trebuie să corespunză c-o realitate etnică care a existat în trecut, c-un
corelat etnic /.../ limba traco-iliră este temelia şi substratul, peste care s-au suprapus deosebite pături lingvistice, dar
acestea din urmă, cu toată suprapunerea, sunt în chiar esenţa lor modificate prin acest substrat”.
Columna Traiană este martora civilizaţiei geto-dacilor: „Persecutaţi de 17 secole, ei sunt încă exact aşa cum
au fost eternizaţi pe Columna lui Traian. Plugarul moldovean şi-a păstrat în întreaga sa puritate tipul învinşilor
gravaţi pe bronzul monumentului triumfal al romanilor. Fideli faţă de moravurile părinţilor lor, pelasgii valachi mai
poartă sandalele (opinci), boneta de piele de miel (căciula), ceea ce i-a făcut să fie numiţi pileati domiti (A. Fabert);
învinşii poartă bonete de piele; vesta, pantalonii şi mantaua din piele de oaie, umil veşmânt secular, costumul învinşilor,
dispreţuiţi de romanii mândri, stăpânii lor”[1]. Referindu-se la istoria noastră, savantul Nicolae Iorga susţinea
că două mari genii a născut poporul român, Zalmoxis şi Eminescu. Zalmoxis - mit şi realitate, zeitate şi om, figura
centrală a religiei dacilor, a fost controversat în mii de lucrări, din antichitate până în prezent.
În versurile eminesciene, în special în Memento mori, Rugăciunea unui dac şi Gemenii, converg toate atributele
zeului suprem / Domnul traco-geto-dacilor: „Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, / Nici sâmburul luminii
de viaţă dătător, / Nu era zi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna, / Căci unul era toate şi totul era una; / Pe când pământul,
cerul, văzduhul, lumea toată / Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată, / Pe-atunci erai Tu singur, încât
mă-ntreb în sine-mi: / Au cine-i zeul căru-i plecăm a noastre inemi? / El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii / Şi
din noian de ape puteri au dat scânteii, / El zeilor dă suflet şi lumii fericire, / El este-al omenirii izvor de mântuire”
(Rugăciunea unui dac).
Ca majoritatea cercetătorilor moderni, poetul a considerat că numele zeului dac a fost «Zamolxe», dar Herodot,
«părintele istoriei», a fost primul care l-a menţionat pe zeul get cu numele de Salmoxis, care de fapt a fost
Salmosus, în citirea inversă: Sus Om Las! Cine să fi cunoscut limba valacă/româna în secolul al V-lea a.Chr.? [2] În
acel secol limba latină se vorbea doar la Roma şi în ţinutul Latium!
[1] Félix Colson, Nationalité et régenération des paysans moldo-valaques, Paris, 1862,în «Analele de istorie»,
nr. 5, 1980,p. 44.
1900 de ani de la ctitoria sau reedificarea
«Monumentului sacru» de la Adamclisi?
Prof. Ionel CIoNCHIN
Lungi şi grele au fost războaiele dacice (101-102 şi 105-106 p.Chr.) ale împăratului Traian (98-117). Singurul
izvor care prezintă în întregime războaiele dacice este Columna, prima «ecranizare» dăltuită în piatră a
Comentariilor lui Traian (De bello dacico). Un loc aparte pe «fusul» Columnei l-a acordat Apolodor din
Damasc (cca. 60-125) operaţiunii de la Dunărea de Jos declanşată de regele erou Decebal (87-106), în iarna din 101-102
(Scenele XXXI-XLIV). Se presupune că Scena XI reprezintă bătălia sângeroasă de pe platforma de la actuala comună
Adamclisi, cu mulţi răniţi, din rândul ambelor tabere beligerante1[1]. Cercetători consideră că din ordinul împăratului
Traian a fost ctitorit «Trofeul Sacru» [2], inaugurat în vara anului 109, consacrat victoriei romane asupra coaliţiei formată
din geto-daci, buri şi sarmaţi2[3]. Complexul arheologic Adamclisi este format din Civitas Tropaeensium şi cele trei